Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Înotul mijloc de prevenire a accidentelor prin înec

in Sport

inot-95965

Gravitate unui accident petrecut in apa este, de regula, mare, iar acţiunile legate de salvarea si acordarea primului ajutor sunt complexe si deosebit de importante pentru cei implicaţi direct in problema prevenirii oricărui accident in apa.

Înecul este un accident grav, o stare care poate duce la moarte, din cauza astupării cailor respiratorii cu apa sau cu un corp solid. Acest fapt determina asfixierea, prin întreruperea aportului de oxigen si creşterea concentraţiei de dioxid de carbon in sânge. Înecul se poate produce din diferite cauze :

Epuizarea morala – din cauza spaimei caracteristice celor care nu ştiu

sa înoate sau nu-si pot aprecia forţele si se avânta prea mult in largul

apei;

Epuizarea fizica – datorita efortului depus in timpul înotului;

Starea sincopala – oprirea brusca, reflexa a funcţiilor inimii si

respiraţiei cauzate de : criza de epilepsie, angina pectorala, infarct miocardic, traumatisme in diferite regiuni ale corpului ( epigastru, temporala ), crampe musculare;

Pătrunderea apei in fosele nazale si in urechi;

Hidrosuctie – prin simplul contact cu apa, datorita unei sensibilitati

crescute a organismului fata de apa ( asemănător electrocutării );

In naufragii, accidente in sporturile nautice sau in sărituri, asociate cu

traumatisme grave : fracturi craniene sau ale coloanei vertebrale, lovituri in abdomen, luxaţii ale diferitelor articulaţii, spargerea timpanului etc.

Înecul ca accident, poate fi întâlnit atât la cei care nu ştiu sa înoate, cat si la inotatori. Valurile, curenţii, vârtejurile de apa, bancurile de nisip fixe sau deplasabile, apele reci, cu plante acvatice agatatoare, fund stâncos, mâlos, maluri abrupte, nerespectarea semnelor de restricţie (geamanduri ), si a regulamentelor publice, diferitelor accidente ( răsturnarea bărcilor, loviri cu apa in cursul săriturilor etc.), naufragii, constituie condiţii care pot favoriza sau declanşa înecul.

Dintre procedeele de inot consideram ca brasul(cu variantele bras pe spate si bras sub apa), craulul( cu variantele “over” si “trudgeon”) si inotul pe spate sunt recomandate pentru interventii in cazurile de salvare. Totodata, totalitatea acestor procedee si forme de inot sunt reunite sub termenul de “inot utilitar”.

Pentru prevenirea acestor accidente sunt necesare o serie de masuri organizatorice, precum si respectarea unor reguli importante dintre care:

= Cercetare si informarea asupra locului in care vrem sa înotam;

= Nu trebuie sa ne îndepărtam de locurile unde putem găsi un refugiu, in cazul in care obosim;

= Sa ţinem seama de temperatura apei si de condiţiile de mediu;

= Nu trebuie sa înotam cu stomacul încărcat sau când simţim ca suntem obosiţi, bolnavi, avem frisoane sau suntem prea incalziti si transpiraţi;

= Nu trebuie sa forţam pe nimeni sa înoate daca nu doreşte;

= Dacă simţim un pericol care ne afectează direct securitatea

plutirii sau înaintării trebuie sa evitam panica;

= În situaţia unei scufundări nu trebuie sa ridicam braţele din apa, deoarece se reduce posibilitatea de a înota, iar braţele scoase deasupra apei îngreunează corpul, care ne va scufunda;

= În cazul scufundării trebuie sa blocam respiraţia, iar aerul din plămâni va contribui la ascensionarea corpului; in aceasta situaţie miscarile de picioare sunt mai importante decât cele de braţe. Poziţia cea mai indicată in care trebuie sa ajungem este culcat pe spate;

= În cazul cârceilor ( crampelor musculare ) care se manifesta dureros este recomandată păstrarea calmului si intervenţia rapidă pentru obţinerea stării de relaxare.

Dacă înecatul trebuie scos din apa, se impune ca salvatorul sa fie un bun înotător, sa aibă curaj, hotărâre, sa aprecieze bine situaţia si posibilităţile de salvare, sa cunoască procedeele de asigurare, imobilizare si aducere la mal.

Dacă victima ştie sa înoate (se menţine la suprafaţă si conştientă), salvatorul se apropie încet, menajându-si forţele. Cel care salvează trebuie sa fie conştient că ajutorul dat victimei, remorcarea si transportul impun respectarea unor cerinţe.

Dacă victima este calmă si ştie sa înoate , salvatorul poate sa-i ofere umerii săi pentru sprijin. Dacă e agitată , acesta trebuie sa folosească prizele de salvare.

Apropirea de victimă se efectuează întotdeauna pe la spate, pentru a nu fi observat. Când este îmbrăcat , se poate tine la suprafaţă, apucându-l de haina sau de guler – braţele salvatorului fiind întinse – pentru a fi departe de victima.

Salvarea de la înec constituie o acţiune care urmăreste scoaterea victimei din pericolul prin care trece, acordarea primului ajutor si aplicare unor măsuri terapeutice eficiente. Toate acţiunile care au drept scop salvarea unui om care se îneacă – având in vedere gravitatea situaţiei victimei, trebuie sa se facă rapid, cu mult calm si pricepere, ştiut fiind faptul că nu se poate readuce la viata un organism care se gaseste in starea de limita extrema “moarte clinica” ( sau aparenta).

 

În cazul în care cel care se îneacă este conştient si ştie sa înoate el poate fi ajutat de pe mal cu anumite indicaţii, cu o prăjina, frânghie, colaci de salvare.

În cazul în care victima nu ştie să înoate sau şi-a pierdut cunostinta, este absolut necesară o intervenţie rapidă fie prin deplasarea cu o ambarcaţiune , fie înotând.

Salvatorul trebuie sa fie înotător foarte bun care sa cunoască

pericolele legate de înec, manevrele de salvare. Înainte de a intra in apa, salvatorul trebuie să se dezbrace de haina si incalţăminte si să-şi descheie gulerul. Este foarte

important sa anunţe pe cei aflaţi, eventual in apropiere, pentru a obţine ajutoare.

Când victima se află la suprafaţă, salvatorul se apropie de acesta căutând să o susţină şi să o aducă la mal; dacă victima nu mai iese la suprafaţă atunci prima acţiune va fi plonjarea in adâncime si căutarea ei.

Dacă înecul se produce la o distanţa mare de mal, se indică folosirea unei ambarcaţiuni, aflate, eventual la îndemâna. În toate situaţiile este nevoie de mult calm, hotărâre, sânge rece, tenacitate. Niciodată nu se va acţiona în pripa, în panică şi disperare.

Procesul salvării unui om care se îneacă poate fi impărţit in 3 etape:

1. – apropierea de cel care se îneacă;

2. – prinderea victimei şi transportarea sa pentru a fi scoasă din apă;

3. – primul ajutor si reanimarea.

Apucarea accidentatului

-când victima este cu spatele la salvator : apropierea la cca 1m,

prin spate, apucarea bărbiei, culcarea victimei pe spate si pornirea spre mal, cu mişcări de picioare, trecerea victimei în sprijin pe piept şi sold, mutând palma sub axila;

-când victima se află cu faţa la salvator : apucarea închieturii, răsucirea victimei în culcat pe spate, apucarea bărbiei si trecerea ei în sprijin pe spate şi pe şold;

-când victima se află deasupra salvatorului : ridicarea capului peste nivelul apei, mobilizarea corpului în culcat pe spate, apucarea bărbiei, trecerea victimei in sprijin la piept si la sold.

Apropierea de cel care se îneacă se poate face cu o barcă sau înotând. Salvatorul trebuie să se deplaseze cât se poate mai repede dar cu mult calm. Cel care se îneacă poate fi la suprafaţă sau la adâncime. În cazul în care se află la suprafaţă, victima poate fi mai repede reperată iar salvatorul mai uşor să se deplaseze pentru a o ajuta. Apropierea de cel căre se îneacă este bine să se facă pe la spatele sau, deoarece atunci când victima simte în apropiere un punct de sprijin, caută să se agaţe de el cu toată forţa. În cazul în care apropierea nu se poate face pe la spate, salvatorul trebuie să-l apuce pe înecat de talie, să-l întoarcă cu spatele si să-l scoată la suprafaţă cu faţa deasupra apei. Dacă accidentatul este îmbrăcat, poate fi menţinut la suprafaţă prin apucarea de haina, de preferinţa de guler.

Un înotător obosit, care isi păstrează calmul, poate fi susţinut de un înotător care înoată craul sau bras, şi-l oferă sprijin umerii săi.

Când victima este scufundata sub apa, după ce salvatorul ajunge la locul dispariţiei( care poate fi reperat după bulele de aer care ies la suprafaţa) se va scufunda spre fundul apei. Daca victima nu este găsita imediat , salvatorul va reveni la suprafaţa unde va face o inspiraţie profunda, apoi se scufunda din nou.

Într-o apă curată corpul victimei se poate observa de la 4-5 m ca o pată galbenă. Când vizibilitatea este redusă, fundul apei trebuie cercetat cu mâinile. Dacă fundul apei este mâlos, salvatorul va cauta să nu se tulbure apa, calcând uşor sau evitând să calce.

Dacă înecatul este găsit cu faţa în jos, aproprierea se face dinspre picioare, care trebuiesc depărtate, se apucă corpul pe sub braţe şi este ridicat în poziţie verticală printr-o mişcare bruscă scoţându-l la suprafaţa apei. Dacă înecatul este găsit cu faţa în sus, apropierea se face dinspre cap, ridicându-l de umeri şi aducându-l în poziţie verticală. Când înecul se produce într-o apa curgătoare, salvatorul trebuie să alerge pe mal în sensul curentului şi să sară în apă la vale de cel înecat pentru a-l putea prinde.

Pe valurile mari se recomandĂ înotul sub coamele valului, ţinându- se seama de sensul curentului. Valurile reci si repezi sunt periculoase si pentru un salvator încercat. De asemenea este foarte periculos locul unde “se sparg” valurile, de obicei spre mal unde valurile întâlnesc bancurile de nisip. În apa pe care nu o cunoaşte salvatorul va sari cu picioarele înainte.

Prizele agresive, disperate, parade

1. Îmbraţişarea peste sold: Salvatorul imprima bărbiei si capului victimei

o răsucire energica, fara violenta, pentru a-l întoarce pe spate.

2.Strangularea din fata : folosind priza incrucisata la încheieturile

mâinilor, salvatorul se degajează si se rasuceste pana ajunge cu spatele

la victima.

3.Strangularea din spate : salvatorul ridica forţat umerii victimei, apoi ii

aplica palmele, i le ridica si se rasuceste ajungând in spatele acestuia.

4.Imbratisarea peste umeri : salvatorul ridica cotul victimei, forţând

răsucirea acesteia cu spatele spre el.

5.Imbratisarea peste braţe : salvatorul depărtează coatele, forţând

victima să-l apuce peste umeri.

Transportul victimei

– Transportul accidentatului conştient : salvatorul culcat pe spate,

înaintează cu miscari de picioare, victima fiind apucata de bărbie pentru a-i menţine gura la suprafaţa apei;

– Transportul accidentatului agitat : din aceeaşi poziţie salvatorul imobilizează braţele victimei, ducandu-i-le la spate;

– Transportul in doi : victima este sprijinita la umeri si cap de unul din salvatori iar al doilea oferă sprijin pentru plutire; miscarile celor doi salvatori nu trebuie sa provoace valuri sau dezechilibrare.

– Ieşirea din apă mica : victima este atârnată pe umeri;

– Ieşirea din apă adâncă : palmele sunt aşezate pe margine, una peste alta.

Primul ajutor si reanimarea

Dacă cel salvat nu şi-a pierdut cunostinţa trebuie dezbrăcat, şters de apa, îmbrăcat cu haine călduroase şi să i se dea un ceai cald. Când victima şi-a pierdut cunostinţa se cheamă un medic, iar până la venirea acestuia se vor lua toate masurile pentru readucerea la viaţă. Măsurile care se iau pentru reanimare trebuie să fie simple, eficace si efectuate cât se poate de repede. Aceasta urgenţă este reclamată de faptul că marile funcţiuni vitale ( respiraţia si circulaţia ) sunt tulburate, tulburări , ce pot duce la apariţia morţii. Acţiunea respectiva poate fi îndeplinita de un salvator de profesie medie sau orice inotator, sau orice cetatean care cunoaşte toate aspectele importante ale reanimării. După scoaterea înecatului din apa acesta va fi dezbrăcat si se vor curat gura si caile respiratorii superioare de secreţie, vărsaturi, alge etc. aceasta se realizează cu ajutorul degetelor învelite intr-o batista curata sau cu un respirator special. Pentru a se menţine caile respiratorii in timpul curaţirii gurii si a căilor respiratorii superioare înecatul va fi aşezat cu faţa în jos şi capul în hiperextensie, folosind un suport special sau cu mijloace improvizate. Mandibula va fi trasă în jos , iar limba scoasă şi legată cu o batistă; între dinţi se va pune o bucaţică de lemn pentru a menţine gura deschisă, apoi se va scoate apa din plămâni şi din stomac.

Aceasta se poate face folosind unul din procedeele

Se apucă înecatul de picioare ( cu faţa spre picioarele salvatorului ) şi salvatorul se învârte cu el pe loc.

– Salvatorul stă pe un genunchi ţinând pe înecat pe coapsă, culcat înainte cu faţa în jos. În această poziţie îl scutură şi îl asează uşor pe torace;

– Se prind picioarele înecatului pe umerii salvatorului, în aşa fel încât capul şi corpul să atârne sprijinite pe spatele salvatorului. În acest mod salvatorul merge încet cu 60-80 paşi pe minut.

După curaţirea căilor respiratorii şi scoaterea apei din plămâni se trece la efectuarea manevrelor pentru respiraţie artificială. Aceasta se poate realiza prin mijloace improvizate cât mai aproape de locul accidentului sau cu aparatura adecvată în instituţiile specializate.

Metodele de respiraţie artificială se împart in doua categorii:

Prin acţiune externă – folosind mişcări care lărgesc şi care micşorează cutia toracică pentru a favoriza pătrunderea aerului în plămâni şi evacuarea lui.

Prin acţiunea inversă – insuflarea directă a aerului în plămâni, eventual cu ajutorul unor aparate speciale.

Procedeele de respiraţie artificiala prin acţiune externa se pot efectua folosind următoarele metode :

Metoda Silvester

Înecatul este culcat pe spate cu un sul făcut din imbracaminte sub vârful omoplaţilor. Cel care efectuează manevrele de respiraţie artificiala se aseaza pe genunchi la capul înecatului. Apucandu-i braţele din articulaţia pumnului, salvatorul execută o mişcare circulara de extensie, pana când braţele ajung în prelungirea corpului înecatului şi lateral de salvator. Prin această mişcare se dilată cutia toracică permiţând pătrunderea aerului in plămâni , apoi se duc braţele îndoite pe torace si salvatorul apasă cu corpul său pe toracele înecatului. Prin aceasta mişcare cutia toracică se comprima, permiţând astfel evacuarea aerului din plămâni. Ritmul optim este de 8-10 miscari pe minut. În nici un caz nu este permis efectuarea acestei miscari ţinând înecatul în poziţie şezând sau ridicându-i trunchiul în timpul flectării braţelor pe torace.

Metoda Schaffer

Înecatul este culcat cu fata in jos, cu capul răsucit spre stânga si mâinile in dreptul fetei. Cel care executa manevrele de respiraţie sta deasupra înecatului suprizandu-L intre genunchii acestuia. Din aceasta poziţie se executa o compresie asupra toracelui cu mâinile aplicate pe partea posterioara a toracelui in aşa fel încât vârful omoplatului sa fiecuprins intre degetul mare si aratator. Executând aceasta manevra, salvatorul apasă cu toata greutatea sa toracele înecatului, având in acelaşi timp braţele întinse , trunchiul aplecat înainte şi genunchii pe sol. Cu ajutorul acestei presiuni se realizează expiraţia. Inspiraţia se efectuează prin revenirea salvatorului cu capul în poziţie verticală şi desprinzând uşor, relaxat mâinile de pe toracele victimei în acest fel , toracele spontan revine în poziţie iniţială datorită elasticităţii sale. Ritmul este de 12-13 miscari pe minut. Se recomanda ca expiraţia sa fie mai lunga, numărându-se 1,2,3, pentru expiraţie si 4,5 pentru inspiraţie.

Metoda respiraţiei gură la gură

După o inspiraţie profundă, salvatorul suflă victimei până la destinderea toracelui acestuia, strângându-i în acelaşi timp nasul cu degetele sau cu o pensetă specială.

Expiraţia se face pasiv. În gura înecatului şi a salvatorului se poate pune o batista sau un tifon.

Ritmul manevrei este foarte rapid la început, ajungând apoi la 20 de insuflări pe minut. Ca durată manevra se efectuează până la reabilitarea funcţiilor respiratorii ( uneori după o ora şi jumătate şi mai mult ), sau până la apariţia semnelor certe de moarte definitiva. Se poate folosi şi un tub cu o capacitate de până la 500cm, între gura victimei şi a salvatorului.

Succesul intervenţiilor pentru salvarea de la înec depinde de următorii factori :

1. Salvatorul trebuie să ştie să înoate bine, să fie agil şi puternic;

2. Organizarea rapidă a operaţiunilor de salvare exclud aventurare în apă a unor oameni care pot deveni la rândul lor victime; sunt necesari 2-3 salvatori;

3. Echipamentul de salvare trebuie folosit cu promptitudine ( colac, frânghie, barca etc);

4. Observarea cu precizie a locului unde se produce accidentul, evaluarea

rapidă a situaţiei, a gradului de pericol, a numărului celor aflaţi in

pericol;

La deplasarea prin înot, se disting următoarele momente :

– intrare în apă prin săritura, plonjon;

– deplasarea;

– apropierea de accidentat;
– transportul;
– acordarea primului ajutor.

Necesitatea comunicării cu accidentatul pentru a afla cauzele accidentului şi a acorda primul ajutor cât mai prompt.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sport

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web