Interpretarea legii civile

in Justitie

Definiţie – Prin interpretarea legii civile “înţelegem operaţiunea logico-raţională de lămurire, explicare a conţinutului şi sensului normelor de drept civil, în scopul justei lor aplicări prin corecta încadrare a diferitelor situaţii din viaţa practică” (Belein).

Această definiţie – conţine trei elemente:

– interpretarea legii este o etapă a procesului de aplicare a legii civile.

conţinutul interpretării este lămurirea sau explicarea sensului.

scopul interpretării – este corecta încadrare a diferitelor situaţii din circuitul civil, ceea ce asigură justa aplicare a legii civile.

Interpretarea oficială – este realizată, în exercitarea atribuţiilor ce-i revin potrivit legii de către un organ de stat ce aparţine puterii legislative, executive sau judecătoreşti.

Dacă interpretarea provine chiar de la organul de stat care a editat actul normativ – interpretarea oficială se numeşte autentică şi se caracterizează în norme interpretative.

Tot interpretare autentică este şi cea care provine de la un organ obştesc (exemplu art.15 din Decretul lege 66/90: Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti emite, în  condiţiile legii , norme obligatorii pentru toate organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti cu privire la….).”

Interpretarea oficială este şi cea realizată de organele puterii  judecătoreşti –

numită şi interpretare juridică; care este obligatorie numai la speţă.

Este neoficială interpretarea care se dă legii civile în doctrină (literatura de specialitate) ori de un avocat în pledoariile sale. Această interpretare nu are putere juridică obligatorie.

Interpretarea literală, extensivă, restrictivă

Interpretarea literală este determinată de faptul că între formularea textului legal interpretat şi cazurile din practică ce se încadrează în ipoteza sa există concordanţă. Această interpretare este impusă de texte clare, ori de dispoziţii ce conţin enumerări limitative.

Interpretarea extensivă – este necesară atunci când între formularea textului legal intepretat şi cazurile din practică la care se aplică acest text nu există concordanţă, în acest caz textul trebuie extins şi asupra unor cazuri care nu se încadrează în litera textului; deci când un text legal este formulat prea restrictiv faţă de intenţia reală legiuitorului.

Interpretarea restrictivă – este impusă de faptul că între formularea unui text legal şi cazurile de aplicare în practică, există neconcordanţă, în acest caz formularea textului legal este prea largă faţă de situaţiile care se pot încadra în text (exemplu art.1 din L.31/1990 : “Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”; în sensul că priveşte doar societăţile comerciale înfiinţate potrivit acestei legi.

Interpreatera gramaticală , sistematică şi istorico-teologică

Interpretarea gramaticală – presupune lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale civile pe baza regulilor gramaticii, ţinându-se seama de sintasca şi morfologia propoziţiei ori frazei, ca şi de semnele de punctuaţie.

Interpretarea sistematică – presupune lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziţii din acelaşi act normativ ori din alt act normativ (Belein).

Această interpretare este întâlnită frecvent în practică, – plecînd de la calificarea unei dispoziţii ca normă generală ori normă specială, prin respectarea următoarelor două reguli:

– norma generală nu derogă de la norma specială

– norma specială derogă de la norma generală. Intre aceste reguli, “norma generală” reprezintă regula, iar norma specială constituie excepţia.

Interpretarea istorico teleologică presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legale, ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face partea acea dispoziţie, într-un context istoric dat.

Interpretarea logică a legii civile

Această interpretare a normelor juridice a dobândit o înflorire aparte în dreptul român, ceea ce a dus la formularea unor reguli şi argumente de interpretare logică, adesea exprimate în adogii.

  1. Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare.

In interpretarea sistematică a legii civile se „ţine seama de raportul dintre legea generală (regula) şi legea specială (excepţia). Sunt supuse aceste interpretări:

– textele legale care conţin enumerări limitative;

– textele legale care institue prezumţii legale;

– textele care conţin o excepţie.

  1. Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Această regulă ţine seama de faptul că, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincţii pe care legea nu le conţine.
  2. Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării. Această regulă de interpretare este conţinută în art.978 Codul civil pentru interpretarea convenţiilor, dar, pentru identitate de raţiune ea este extinsă şi la interpretarea normei de drept civil.

Argumente de interpretare logică

Argumentul per a contrario.  Acest argument înseamnă că ori de câte ori un text de lege prevede un anumit lucru, se poate prezuma că el neagă contrariul (Angheni).

Argumentul a fortiori.  Pe baza acestui argument se ajunge la extinderea aplicării unei norme, edictată pentru o anumită situaţie, la un caz neregulamentar expres, deoarece raţiunile care au fost avute în vedere la adoptarea acelei norme se regăsesc, şi mai evident, în cazul dat Belein p.72).

          – Argumentul de analogir. Acest argument are în vedere faptul că, unde există aceleaşi raţiuni trebuie aplicată aceeaşi soluţie. Acest argument este folosit îndeosebi, pentru rezolvarea “lacunelor legii” ceea ce se realizează prin aplicarea “prin analogiei”  a normelor de drept civil (Belein).

  1. Argumentul reducerii la absurd. Pe baza acestui argument se are în vedere că numai o anumită soluţie este admisibilă raţional, soluţia contrară fiind o absurditate, care nu poate fi acceptată.
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.