Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Invazia dorienilor şi „epoca obscură”

in Istorie

Către sfârşitul mileniului al II-lea, un val de invadatori se abate asupra Eladei aheene, triburile numite convenţional dorieni, despre care legendele spun că erau descendenţii lui Heracles, numiţi de aceea  şi heraclizi. Cercetările istorice au dovedit că aceştia veniseră din valea Dunării dar perioada exactă a invaziilor lor nu se cunoaşte cu precizie. În cursul secolului al XII-lea, toate cetăţile aheene au fost cucerite de dorieni, cu excepţia fortăreţei de pe Acropola Atenei.

Consecinţele acestor invazii au fost dezastruoase: civilizaţia cretano- miceniană a fost aproape integral nimicită, creaţiile arhitecturale au devenit ruine,a dispărut organizarea statală monarhică, scrierea, cea mai mare parte a operelor de artă. În legătură cu aceste realităţi, istoricul francez Pierre Leveque remarcă: „O mare parte din Grecia, trecută prin foc şi sabie, recade în cea mai deplină barbarie. Nu există dezastru mai total şi nici mai sinistru în toată istoria Eladei”. (Pierre Leveque, Aventura greacă, Bucureşti, Editura Meridiane,1987). Printre aporturile pozitive ale acestor invazii, destul de firave, după părerea aceluiaşi autor, ar fi faptul că afluxul de noi etnii a sporit  numărul populaţiei Greciei, populaţie care îşi dobândeşte acum structura definitivă. Cele trei mari etnii, ionienii, eolienii şi dorienii se contopesc într-un „vălmăşag uman” ce va constitui viitorul popor grec.

Aporturile doriene ţin mai mult de domeniul social, fiind mai bine organizaţi din punct de vedere militar în jurul unei căpetenii. Bărbatul dobândeşte o poziţie de incontestabilă superioritate faţă de femeie, datorită rolului său primordial de războinic, ceea ce va însemna o spectaculoasă răsturnare de situaţie. Societatea dorienilor era cu precădere una egalitară, pământul era împărţit în loturi aproximativ egale. Pe plan religios, transformările au fost semnificative: dacă la ahei, zeii aveau aproape aceeaşi importanţă ca zeiţele, acum începe să se accentueza importanţa zeităţilor masculine, ca reflex al unei societăţi patriarhale, concepută după chipul şi asemănarea celei umane. In privinţa obiceiurilor funerare, înhumarea, până atunci răspândită pretutindeni în Elada, este înlocuită de incinerare.

„Vedem acum afirmându-se o antiteză fundamentală ce va domina istoria Greciei: cea a dorienilor şi a ionienilor. Sigur, nu trebuie să considerăm că aceste două fracţiuni ale poporului grec  sunt două entităţi rasiale complet diferite, există însă, în mod neândoielnic, o civilizaţie doriană, austeră şi rigidă şi o civilizaţie ionică, amabilă şi graţioasă, care se opun, după spusele celor din vechime, întocmai ca bărbatul şi femeia. Forţa elenismului va consta în această dublă bogăţie pe care o constituie gravitatea doriană şi surâsul ionian”. (P.Leveque, idem).

Deoarece perioada cuprinsă între secolele XII-VIII a fost una de regres total, iar informaţiile scrise lipsesc, la acele realităţi referindu-se doar textele homerice de mai târziu, a fost numită de către istorici „epoca obscură”. Spre sfârşitul ei reapar meşteşugurile şi artele, mai întâi timid, în arhitectură, sculptură, ceramică, pe când în literatură se produc deja primele capodopere, care sunt poemele homerice şi operele poetice ale lui Hesiod (Munci şi zile, Teogonia). Reapăruse scrierea, sub altă formă decât cea cunoscută din epocile anterioare. Noul alfabet avea 24 de semne,era derivat din scrierea feniciană, cu deosebirea că acesta nu nota decât consoanele pe când scierea greacă descompune sunetele în vocale şi consoane. Acest lucru a fost fundamental, deoarece alfabetul latin şi aproape toate alfabetele moderne din Europa derivă din cel grecesc.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web