Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Istoria evreilor

in Istorie

44_ljr

Evreu (învechit: israelit) este un termen care denumeşte, în limba română, adepţii religiei iudaice sau mozaice şi apartenenţii la poporul evreu.

Alţi termeni sunt etnonimul intrat pe filieră slavă jidov/jâdov (astăzi desuet şi regional); etnonimul cu aceeaşi rădăcină, dar cu alt sufix, jidan/jâdan; varianta ovrei a etnonimului evreu; iudeu (din latină); israelit/izraelit (iudeu şi israelit au astăzi răspândire aproape numai în context bisericesc).

Articolul Iudaism se ocupă în detalii cu religia evreilor, denumită şi religia mozaică. Articolul de faţă se concentrează pe evrei ca etnicitate.

Potrivit mitologiei evreieşti, din punct de vedere etnic, evreii sunt neamul care îi are printre strămoşi pe patriarhul biblic Iacob, numit si Israel, fiul lui Isac, şi cei care i-au urmat convertindu-se. Etnia evreiască îi include astăzi atât pe „evreii practicanţi”, cei care observă legile biblice şi rabinice, cunoscute ca miţvot, cât şi pe evreii nepracticanţi sau practicanţi în parte ai cultului, pe evreii agnostici şi atei, dar care se consideră evrei în sensul cultural sau naţional, fiind numiţi „evrei laici”.

Harta regatelor Iudeei si Israelului aşa cum au existat potrivit Bibliei în 926 î.e.c.( graniţele sunt doar indicative)

Etimologie

Cuvântul evreu provine din limba ebraică. Cuvântul ebraic עברי (ivrí) este înrudit cu verbul עבר „a trece”[1]. Israelit provine din etnonimul ebraic, בני ישראל, „fiii lui Israel”. Variantele etnonimice vechi ori regionale bazate pe rădăcina slavizată jid- şi sufixate cu -ov şi -an provin din numele ebraic devenit etnonim, יהודה, Iehuda (plural יְהוּדִים‎, transliterat iehudim). Varianta iudeu (astăzi preponderentă în limbaj liturgic creştin şi în textele despre evreii antici) are aceeaşi origine, dar a intrat în limba română prin intermediul latinei şi elinei.

Originea poporului evreu

Un fragment din anul 1213 î.e.c. din Egipt cu menţionarea poporului evreu

Originea poporului evreu este din Orientul Apropiat, îndeosebi din regiunea numită în antichitate Ţara lui Israel. Poporul evreu e numit în limba ebraică עם ישראל, „poporul (lui) Israel”, cu numeroase atestări archeologice[necesită citare] din perioade antice (cea mai veche a fost găsită în Egipt şi e datată în jurul anului 1213 î.e.c.)[necesită citare].

În Scrisorile de la Amarna este amintit un popor cu numele de habiru/apiru. Există teorii care, pe baza unor date şi a similitudinii etnonimice, consideră că evreii preistorici şi antici ar fi fost identici cu acesta [necesită citare] sau poate unul dintre triburile poporului habiru.

Potrivit tradiţiei evreieşti, poporul evreu ar avea la bază 13 triburi, cu legături de familie din antichitate, cu aceeaşi limbă şi religie[necesită citare]. Străinii convertiţi la religia evreilor, religia mozaică, au fost asimilaţi. Religia mozaică nu practică misionariatul[necesită citare] printre alte popoare şi grupuri confesionale. În istoria evreilor sunt câteva perioade în care populaţii au fost asimilate ca urmare a adoptării religiei iudaice. Prima a fost iudaizarea amoriţilor[necesită citare], un popor canaanit, care, după tradiţie, era înrudit cu evreii. Familia regală a ţării Adiabene (coincidea în mare parte cu Asiria) s-a convertit la iudaism în prima jumătate a secolului I, şi, împreună cu ea, s-au convertit o parte din locuitorii ţării aflaţi în regiunea numită azi Kurdistan. Evreii din Adiabene au ajutat evreii din Iudeea în timpul războaielor cu romanii[necesită citare], iar membrii familiei regale au fost înmormântaţi la Ierusalim.

În diaspora, evreii şi-au păstrat tradiţiile, limba şi religia. Cultul religios s-a dezvoltat cuprinzând şi tradiţii care nu făcuseră parte din ritualul religios din epoci mai vechi. Ritualul religios a păstrat şi limba ebraică, (asociată cu limba arameică devenită pentru o perioadă „lingua franca” a Orientului Apropiat), utilizată mereu ca limbă a cultului, chiar şi în lungile perioade istorice în care în viaţa de zi cu zi limba uzuală era alta. Din limba ebraică provin un număr de împrumuturi lexicale în alte limbi, cuvinte şi expresii mai ales religioase (ex. sâmbătă, mană, aleluia, amin, jubileu, heruvim, serafim, serafic, osana etc.). La aceasta au contribuit comunităţile evreieşti din diaspora, precum şi răspândirea creştinismului (comunităţile creştine primordiale au fost evreieşti).

Religia iudaică, în forma ei ortodoxă , asemănător cu alte culte religioase – creştine, musulmane etc nu permite căsătorii cu practicanţii altor culte, decât prin convertirea partenerilor de cuplu – în cazul acesta, la iudaism. Din cauza căsătoriilor în interiorul comunităţii, ca şi în cazul altor etnii şi obşti religioase, în colectivităţile evreieşti au apărut uneori şi unele boli ereditare foarte rare care se manifestă aproape numai la evrei şi care au fost mai bine depistate şi studiate datorită contribuţiei medicilor si cercetătorilor evrei[2] Evreii căsătoriţi cu străini erau în trecut excluşi din comunitate şi s-au asimilat în sânul altor popoare. Deoarece statutul social-politic al evreilor diasporeni a fost timp de secole inferior[necesită citare] statutului băştinaşilor, numărul străinilor cooptaţi în comunităţile evreieşti, prin convertire religioasă, a fost în multe perioade neglijabil.

Hazarii

Războinic hazar (ori avar), cu un captiv. Desen după un bazorelief de pe un vas de aur din Tezaurul de la Sânnicolaul Mare.[3]

Istoricul evreu român Meyer Abraham Halevy reaminteşte că familia regală, aristocraţia şi o parte din poporul hazar s-au convertit la iudaism la mijlocul secolului al VIII-lea. În hanatul Hazaria trăiau evrei imigraţi din Persia şi din Imperiul Bizantin unde au fost persecutaţi în secolele VI-X (în 632 iudaismul a fost interzis şi în 720 s-a încercat o botezare forţată a evreilor)[4]. Nu există date istorice cu privire la numărul aproximativ de evrei imigraţi şi convertiţi. În preajma strămutării triburilor ungare în Pannonia, li s-au alăturat trei triburi hazare, supranumite kavari (pe greceşte kavaroi; potrivit cronicii De administrando imperii de Constantin VII Porfirogenetul şi altor izvoare). Kavarii se presupune că erau de confesiune mozaică ,însă probabil neobservantă a Talmudului. Potrivit izvoarelor, plecarea lor din est a fost o consecinţă a unei revolte (eşuate) faţă de han. În noua patrie, Pannonia, Kavarii au fost asimilaţi curând de populaţia maghiarofonă şi au fost creştinaţi. Hazarii care şi-au păstrat religia mozaică au fost asimilaţi de comunităţile evreieşti de neam din Europa de est[5]. Cercetări genetice moderne susţin că populaţia evreiască de rit aşkenaz are de asemeni o oarecare ascendenţă turcică. În baza acestor studii a fost avansată ipoteza că hazarii (al căror idiom probabil era o variantă veche a limbii ciuvaşe din familia de limbi turcice) ar fi reprezentat circa 11%-12% din străbunii evreilor aşkenazi.

Originea genetică

În baza unor cercetări genetice făcute în scop medical în California, s-a tras concluzia că femeile din sânul populaţiei aşkenaze [necesită citare] sunt predispuse a se îmbolnăvi de cancer la sân într-un procentaj de 8,3% în comparaţie cu procentajul de 2,2% privind incidenţa aceleiaşi maladii la femeile celorlalte subgrupuri ale rasei albe. La femeile de limbă spaniolă[necesită citare], procentajul stabilit este de 3,5%, dar cercetări avansate au confirmat că un număr important de indivizi din acest mare grup lingvistic au strămoşi de confesiune mozaică[necesită citare].

Istoria antică

Regatul Unit

Templului lui Solomon din Ierusalim. Ilustraţie bazată pe datalii biblice

După tradiţia evreiască 13 triburi de evrei, formate din descedenţii celor 12 fii ai lui Israel (tribul lui Iosif a fost împărţit în două triburi, după fiii lui, Menaşe şi Efraim), au cucerit Ţara Israel, au colonizat-o şi, după o periodă în care nu aveau o conducere centrală, au format un regat condus de regele Şaul. Lui Şaul i-a urmat regele David. Acesta a cucerit oraşul Salem (în ebraică Şalem), căruia i-a fost schimbat numele în Ierusalim şi care a devenit capitala evreilor. Fiul lui David, Solomon, a construit la Ierusalim Templul, care urma să fie unic în religia evreilor.

Iehuda şi Israel

După moartea lui Solomon, statul a fost împărţit în două regate, Iudeea şi Israel.

În anul 733 î.e.c. Teglath-Phalasar III (Tiglat Pileser sau Tukulti-apil-Ešarra), regele Asiriei a cucerit Regatul Israel, l-a distrus şi a exilat o mare parte din populaţia evreiască. În anul 586 î.e.c. Iudeea a avut aceeaşi soartă şi, după cucerirea Ierusalimului, regele Babilonului, Nabucodonosor (sau Nebucadneţar) a exilat o mare parte din populaţia evreiască. După aceste exiluri, evreii au continuat să-şi păstreze religia şi să aştepte venirea unor timpuri prielnice pentru revenirea în patrie, unde să reconstruiască Ierusalimul şi Templul.

Întoarcerea evreilor din exil

În 539 î.e.c., împăratul persan Cirus a cucerit Babilonul şi a dat permis tuturor popoarelor deportate să se întoarcă în ţarile lor şi să-şi refacă templele distruse. Mulţi evrei s-au întors în Israel şi şi-au refăcut Ierusalimul şi Templul. Repatrierea evreilor s-a petrecut în patru etape, ultima în anul 445 î.e.c.[necesită citare]

Regatul Hasmoneilor

Arcul lui Titus la Roma – în care este reprezentată victoria romanilor în războiul împotriva evreilor

În 167 î.e.c., evreii s-au răsculat împotriva stăpânirii greco-siriene, care încerca să reprime religia evreiască şi să-i oblige pe enoriaşi să aducă în templul lor ofrande şi pentru zeităţile grecilor. Revolta a fost iniţiată şi condusă de familia preotului evreu Haşmonai. Fiii lui, luptători viteji porecliţi macabei (Makabim), au condus evreii la victorie şi independenţă, iar unul dintre ei, Şimon, a fondat noul regat evreiesc, neacceptând însă titlul de rege. Şimon a fost mare preot şi întâistătător pe plan politic, dar urmaşii lui au fost regi. Regatul hasmoneilor a făcut alianţă cu Imperiul Roman şi, treptat, romanii şi-au mărit influenţa şi au transformat regatul într-o ţară supusă, guvernată de prefecţi romani începând din anul 6. În anul 41 a fost încoronat un rege evreu, Herodes Agrippa I (Irod Agrippa I), loial romanilor, dar după moartea sa în anul 44, guvernarea ţării a trecut în mâinile unui procurator roman[6].

Primul război evreo-roman

Detalii pe Arcul lui Titus. Sclavi evrei duc tezaurul jefuit de romani din Templul de la Ierusalim

În anul 66 a izbucnit o mare revoltă evreiască, numită şi Primul război evreo-roman. Luptele între evrei şi romani au continuat şapte ani şi s-au terminat cu victoria zdrobitoare a romanilor. Romanii au distrus zeci de oraşe evreieşti, între care Ierusalimul cu Templul, sute de mii de evrei au murit în lupte sau au fost trimişi la Roma în sclavie.

Al doilea război evreo-roman

În anul 132 a izbucnit Revolta lui Bar Kohba, denumită uneori şi al doilea război evreo-roman. Revolta evreilor a reuşit la început şi timp de trei ani evreii au menţinut, în condiţii vitrege, o structură politică independentă. Consecinţele înfrângerii au fost în cele din urmă foarte grele pentru ei. Ierusalimul, interzis accesului evreilor, s-a transformat pentru un timp în Aelia Capitolina, fiind numit astfel în onoarea împăratului roman Aelius Hadrianus.

Diaspora evreilor

Portret de roman, probabil al lui Flavius Josephus

Nu toţi evreii exilaţi de Tiglat Pileser şi de Nabucodonosor s-au întors în Israel după edictul de eliberare dat de împăratul Cirus, o parte din ei au rămas pe meleagurile pe care fuseseră exilaţi. Pe această cale s-au format comunităţi evreieşti în multe locuri, unde majoritatea evreilor şi-a păstrat religia. Evreii emigraţi îndeosebi în provincii ale Imperiului Roman au fondat de asemeni comunităţi, aflate în legătură cu rudele rămase în Israel. Când îşi puteau permite, plecau în pelerinaj la Ierusalim[necesită citare].

Prizonierii evrei luaţi în robie în primul război evreo-roman au ajuns în diverse locuri pe cuprinsul imperiului roman şi au fondat comunităţi evreieşti, cum a fost cazul romanioţilor din peninsula Balcanică. Titus Flavius Iosephus, istoriograf evreu încetăţenit la Roma, a scris despre 97.000 de sclavi evrei aduşi în peninsula Italică. Cercetări genetice recente indică provenienţa unei majorităţi a evreilor aşkenazi din comunitatea evreiască a Romei antice[7].

Din peninsula Italică, evreii s-au răspândit în zonele centrale şi apusene ale Europei. După creştinarea europenilor, capii bisericilor au iniţiat persecuţii şi prigoane împotriva evreilor, intenţionând să-i constrângă pe această cale să accepte botezul. Participanţii la diverse cruciade s-au dedat la masacre prin comunităţi evreieşti aflate în calea cruciaţilor spre Ierusalim. Monarhi creştini cu intenţia de a-şi însuşi averile evreilor i-au expulzat pe aceştia din ţările în care comunităţile evreieşti fiinţaseră timp de secole. Astfel, din cauza valurilor de expulzare, mare parte din evreimea vest-europeană a ajuns în Europa de est, unde în unele perioade s-a bucurat de un regim mai tolerant[8]. Numeroşi evrei est-europeni poartă nume de familie care păstrează amintirea unor locuri din Spania, Italia, Franţa, Germania etc., de unde strămoşii lor au fost alungaţi în evul mediu (Alcalay, Gaster, Benveniste, Perez, Luria; Rappaport/Rappoport[9]; Şapiro/Şapira, (H)Alper(i)n/Alperowitz/Galperin, Ginsburg/Ginzburg, Ul(l)mann, Warburg, Hildesheimer ş.m.a.).

Limbile evreilor în diaspora

În comunităţile din diaspora, evreii au adoptat limbile locale, iar în sinagogă si scolile religioase se foloseau de limba ebraică şi pe plan secundar de limba semită înrudită aramaica. Cu timpul, evreii şi-au dezvoltat limbi particulare derivate din unele limbi locale şi au inclus o parte de lexic şi locuţiuni din ebraică. Limba Idiş este germana sudică medievală (foarte apropiată de dialectele bavarez şi şvab), cu o parte anumită din vocabular de origine ebraică, slavă şi chiar cu unele elemente romanice. Limba Ladino este un dialect spaniol-ebraic bazat pe castiliana medievală. Iavanica vorbită în trecut de evreii romanioţi era bazată pe greacă şi ebraică. Alte limbi cu caracter mixt similar au apărut în Maroc, Kurdistan, Georgia etc. Multe sunt pe cale de dispariţie din cauză că le dispar vorbitorii nativi.

Cultura evreiască în diaspora

Cine este evreu?

Samariteni

Samariteni într-o fotografie din anul 1900

După exilul populaţiei evreieşti din ţara lor în anul 586 î.e.c, au rămas evrei în Ţara Israel, în special oameni simpli, ţărani. Lângă aceşti evrei s-au aşezat în Ţara Israel tot felul de popoare aduse de Babilonieni şi membri ai acestor popoare s-au amestecat cu evreii care au rămas pe pământul lor. Un popor format din acest amestec a fost poporul numit samaritenii. Reveniţi din exil, evreii au început să reclădească Ierusalimul şi Templul, au venit samaritenii şi s-au oferit să ajute la clădirea oraşului şi Templului, dar evreii întorşi din exil au refuzat ajutorul oferit, ca să nu-i primească în cadrul reconstrucţiei poporului evreu din cauză că s-au căsătorit cu membri altor popoare. După refuz, samaritenii şi-au clădit templu propriu pe muntele Grizim, lângă centrul lor, anticul oraş Samaria. Samaritenii moderni cred că sunt evrei, dar nu sunt recunoscuţi ca atare în sânul evreimii.

Evreii noi (creştini)

Primii creştini s-au ridicat, la fel cu Iisus, din rândurile populaţiei evreieşti din Palestina (Tara Israelului),care includea şi etnii semitice locale înrudite cu evreii şi asimilate la acestia. Răspândirea creştinismului, difuzarea lui între eleni, romani şi alte popoare până atunci politeiste a determinat adâncirea disensiunilor grave dintre evreii care continuau ritul iudaic tradiţional şi între discipolii sectei noi creştine, care se considerau la început evrei, ba chiar ca cei mai autentici. Noua credinţă , misionară, cu mesajul ei mesianic particular şi facând numeroase reforme, unele adaptate la obiceiurile altor popoare – ca de pildă renunţarea treptată la circumciziune şi la restricţiile alimentare rituale din iudaism (ca interzicerea consumului cărnii de porc) etc s-a răspândit pe o scara larga în Imperiul Roman si chiar în afara lui . Conflictul dintre cele două comunităţi, evreii tradiţionali, majoritari în Palestina, dar ramaşi pâna la urmă o mică minoritate în Imperiul Roman, şi „evreii cei noi”, creştinii, s-a ascuţit şi mai mult si din motive de identitate etnică şi statală. Evreii tradiţionali, în prima fază a propagării noii religii în Palestina i-au prigonit , împreună cu autorităţile locale romane , pe cei care, după părerea lor, erau impostori şi semănători de dezordine. Adepţii evrei ai creştinismului şi cu atat mai mult prozeliţii creştini din rândurile celorlalte popoare nu mai acordau însemnătate existenţei statale şi tradiţiei etnice particulare evreieşti (iudee sau israelite ) şi s-au ataşat tot mai mult de caracterul universal al noii religii, care urma sa devină credinţa dominantă a populaţiei greco – romane şi a imperiului roman însusi. Aceste evenimente au fost printre primele motive ale ostilităţii bisericii în ascensiunea ei, faţă de evreii rămaşi, în minoritate, la cultul mozaic tradiţional. Moştenind şi statutul de „adevăraţi evrei”, sau „adevăratul Israel”, in calitatea de purtător veritabil, in ochii ei , al mesajului profeţilor evrei, biserica , a ajuns la un moment dat sa nege orice legitimitate credinţei si identităţii etnico – politice a etniei care i-a dat naştere. Pe de alta parte ataşamentul creştinismului la Vechiul Testament , sacru pentru evrei, a conţinut dintotdeauna în sine şi potenţialul unei viitoare reconcilieri.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web