Klaus Iohanis umilit de un ambasador la New York

in Extern

Președintele Iohannis a avut, vineri, la New York, o întrevedere cu reprezentanții unor companii multinaționale americane prezente sau care doresc să investească în România.

Intrevederea a fost organizată de American-Romanian Business Council, o organizație non-profit care promovează relațiile comerciale dintre Statele Unite ale Americii și România, menționează Administrația Prezidențială, citată de Mediafax.

La întrevederea cu oameni de afaceri de pe Wall Street, la intrarea în clădirea unde avea loc întâlnirea, prima persoană care i-a fost prezentată președintelui României a fost fostul ambasador american la București, din 2009 pană în data de 14 decembrie 2012, Mark H. Gitenstein, dar care a revenit în România cu afaceri. In prezent Gitenstein este membru în Comitetul Reprezentanților Fondului Proprietatea cu mandat pană în 30 septembrie 2016.

ny2

Momentul a fost consemnat pe înregistrarea pe youtube publicată de Administrația Prezidentială.

Acesta stătea cu mâinile în buzunare și a catadicsit să îi intindă o mană șefului statului român, dar pe cealaltă a ținut-o în buzunar. După ce l-a salutat pe Iohannis, și acesta a rămas langă el, Gitenstein și-a băgat, din nou, ambele mâini în buzunarele de la pantaloni. In limbaj diplomatic, gestul ambasadorului Gitenstein este o jignire fată de un interlocutor cu atât mai mult fată de președintele unei tări unde a fost ambasador și unde are afaceri în acest moment. Având pregătire diplomatică, gestul lui Gitenstein este cu atât mai grav deoarece este evident că a dorit să transmită un mesaj, relatează nasultv.ro.

Specialiști în protocolul diplomatic au explicat pentru FLUX 24 că un astfel de gest inseamnă o desconsiderare, de fapt o umilire a șefului statului român.
Nu cred că ambasadorul Gitenstein nu a cunoscut semnificația gesturilor sale, a spus un fost membru al protocolului prezidențial românesc pentru FLUX 24.

Este un limbaj al corpului pe care diplomații sunt invătati să îl transmită. Un mesaj non verbal: respect, indiferentă sau dispreț, a continuat specialistul în protocol.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.