Legenda tirgului de fete de pe muntele Gaina

in Turism

In apropiere, pe Muntele Gaina in fiecare an se organizeaza in cea mai apropiata duminica de 20 iulie, cea mai mare sarbatoare traditionala romaneasca in aer liber “Targul de fete“. Sarbatoarea reuneste formastii artistice din judetele Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor, Arad si din alte judete ale tarii, realizand un adevarat festival al cantecului si jocului al traditiilor, si datinilor stramosesti. Originea acestei sarbatori se pierde in negura vremii, Strabo, parintele geografiei spunea ca ca dacii au un munte “cogaiom” nu prea departe de capitala lor Sarmisegetuza, unde se aduna in fiecare an pentru a aduce ofranda zeului lor. Nu putem avea certitudinea ca este vorba de Gaina, cert este ca in Muntii Apuseni in urma cu circa o jumatate de secol asfel de sarbatori erau in multe alte varfuri (Calineasa, Dealul Stanii, Capatana, Dealul Marcului, Negrileasa),

Targul de fete este mentionat prima data in anul 1816 dar cu siguranta vechimea lui vine din indepartata activitate. Aristotel spunea ca barbarii ca si grecii ofera zeilor locurile cele mai inalte, barbarii fiind socotiti de greci toti cei ce erau in afara Greciei si Romei antice. Vin la targ locuitori ai Apusenilor de pe Crisul Alb, Bihor, Aries, schimband intre ei produsele lor traditionale dar si voia buna si cantecul strabun. Deschiderea traditionalei sarbatori o fac de multi ani tulnicaresele din Avram Iancu , instruite si organizate de pasionata si priceputa prof. Elena Pogan, fiica a satului Trsa in venele careia curge sangele clocotitor al dragostei pentru creatia populara si patria strabuna.

Despre targul de fete de pe Muntele Gaina vorbeste si Ion Rusu Ardeleanu in cartea sa “Motii” scriind : “Doi delegati din partea motilor din Vidra de sus si doi din partea motilor criseni din Bulzesti se intalnesc, schimba cateva vorbe de salut si trag o linie de despartire intre moti si criseni in timpul targului . Linia este trasa astfel ca motii se aseaza in partea de catre apus. Panal a ora zece dimineata toti sunt ocupati cu vanzarea si cumpararea uneltelorm casnice si agircole fabricate de ei. Dupa ce s-a terminet cu targuire a celor trebuincioase, lumea incepe sa pranzeasca la iarba verde si sa se adune in jurul lautarilor care canta langa un butoi de tuica de cirese. Apoi, deodata se incinge jocul peste intreg targul si vezi grupuri separate formate din moti si criseni care, in sunetul viorilor, clarinetelor, cimpoaielor, joaca hora, adresandu-se unii altora prin felurite chiuturi satirice”.

“Turism cultural in tara motilor” autor prof. Sabin Cioica

Cândva, demult, oameni si zei îsi împarteau deopotriva cerul si pamântul, lumina si întunericul, bucuriile si tristetile. Asa se face ca sus, la poalele norilor, sub lacrimarea sfânta a razelor soarelui, rostogolite ca un pocal de nestemate peste chipul Muntelui ce strajuieste si azi un manunchi de case din piatra, lemn si caramida, locuiau motii, stalpi vii ai albastrului cer troienindu-i cararile ascunse, drumurile, potecile, vaile, padurile, cararile, cu caii lor marunti, dar tot acolo îsi avea culcusul si-o gainusa ce facea oua de aur si motii se mirara cât se mirara, si-au început s-o ocroteasca, sa-i închine gânduri si fapte si cîntece. Pentru gaina lor cu oua de aur erau în stare sa faca moarte de om, astfel ca ea se afla în siguranta dintr-un anotimp în altul.

O singura data motii îi vedeau fata, chipul ei enigmatic si singuratic, cu aripile deschise peste imensitate. Era ziua de Sfântu Ilie, în care motii se adunau ca pâraiele în aceeasi matca, sa-si spuna pasurile, visele, sa dea prilej tinerilor copii sa se întâlneasca, sa se îndrageasca si sa-si propuna inimii sa se uneasca pe viata, prin casatorie.

De acesti tineri se apropia gaina, ce cobora de pe ciubul ei nevazut, chiar pe vârful Muntelui, unde astazi salasuieste întru eternitate Crucea Iancului, batea o data din aripi si se transforma într-o zâna fermecatoare, ce se apropia de tinerii casatoriti tinând un ou de aur în palme si oferindu-l acestora pentru fericire si viata lunga. Oamenii si Muntele aplaudau, se rugau, multumeau. În aplauzele lor zâna ridica mâinile spre cer si devenea Gaina, repede acoperindu-se de neprivire.

Asa i-au prins anotimpurile, într-un obicei nestramutat al iubirii si încrederii, de aceea Muntele acela semet de aproape de 1500 m înaltime s-a numit si se va numi cât veacurile: MUNTELE GAINA.

Numai ca armonia dintre ei a fost sparta de-un ochi nechibzuit, care o viata întreaga a urmarit sa descopere cuibul Gainii sa-i fure ouale de aur. Si, pîna la urma, cu ajutorul diavolului, a reusit.

Gaina, devenita zâna tocmai coborâse la alta serbare, pe creasta unui alt munte, sa împace locuitorii si niste vizitatori neaveniti si omul acesta nesabuit a tabarât pe cuibar, a luat ouale, le-a ascuns în sân si-a disaparut. Întoarsa acasa si descoperind furtul, zâna s-a suparat foarte, si de mâfnita ce-a fost a hotarât sa paraseasca acel loc pentru totdeauna. A ridicat mâinile la cer, a devenit Gaina si-a zburat nevazuta în alt munte. Si muntele acela era la Rosia Montana.

Oamenii s-au suparat, au jelit-o, au implorat-o sa se întoarca, dar minunea nu s-a mai întâmplat. A ramas Muntele Gaina, cu vârful acela plesuv, bântuit de ploi si crivat, de lacrimi si legenda. Oamenii se întâlnesc mereu cu el, sa-l îmblânzeasca, sa-i astâmpere asteptarea, rabdarea, armonia.

Se spune ca hotul ce furase ouale a cazut într-o prapastie si ouale s-au pierdut în adânc devenind izvoare, sau vâlve – crapatura se vede si azi înecata în nori. Apusenii sufera de-atunci.

Ion Aiudeanu

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.