Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Liberalii propun al 13-lea şi al 14-lea salariu pentru salariaţii din mediul privat

in Stiri online

Liberalii au depus la Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă prin care să le fie acordat un al 13-lea şi un al 14-lea salariu angajaţilor din mediul privat, ei motivând că, astfel, România s-ar alinia la realitatea europeană.

Salariaţii ar primi, dacă această iniţiativă va avea o finalitate, un al 13-lea salariu înainte de Crăciun şi al 14-lea salariu înainte de concediu. Totodată, cele două salarii în plus ar urma să fie plătite de către companiile private din impozitul pe profit datorat statului, fără a depăşi plafonul de 20%.

„Ne dorim alinierea la realitatea europeană. Aşa cum sunt recompensaţi salariaţii din companiile profitabile din Germania, Franţa, Spania, Austria, Italia aşa trebuie să se întâmple şi în România. Discrepanţa veniturilor dintre salaiaţii din mediul privat şi cei din sistemul public este o realitate. Ca atare, PNL vine în întâmpinarea mediului de afaceri cu propunere de modificare a cadrului legal, prin care care salariaţii societăţilor comerciale cu capital integral privat au posibilitatea de a primi al al 13-lea şi al 14-lea salariu.

Loading...

Cheltuielile salariale vor fi deductibile din impozitul pe profit datorate de aceste societăţi în cuantum de 20%”, a declarat deputatul PNL Ion Ştefan într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, scrie News.ro. El a explicat că, prin această propunere, bugetul de stat nu va fi văduvit de anumite venituri, ci, dimpotrivă, vor fi încasări suplimentare la buget ca urmare a impozitului pe salariu şi a contribuţiilor sociale şi de sănătate, cheltuieli care vor fi suportate tot de societăţi prin acordarea acestor salarii.

„Adoptarea acestui proiect legislativ va avea un impact bugetar pozitiv. În românia sunt 3,7 milioane de salariaţi, de 3 ori mai mult decât în mediul public. Prin acordarea acestor salarii la bugetul de stat se vor încasa prin acordarea acestor salarii peste două miliarde de lei. Al 13-lea înainte de Crăciun şi al 14-lea înainte de concediul de odihnă”, a mai precizat deputatul PNL.

Sursa: sfin.ro

Loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Stiri online

BRUMAR ADUCE SANATATE

Pâș-pâș-pâș pe furis, Doamna Toamna isi cam ia talpasita. Si lasa loc,
Mergi la Sus

Politica cookies Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

Politica de confidentialitate

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate