Libertatea umana şi determinismul
Tratând problema libertaţii , care reprezintă o temă pentru filosofie , remarcăm ambiguitatea termenului (ex. muncitorul care a devenit şomer spune în mod obişnuit că “a fost pus pe liber” şi chiar că e liber , scăpând de obligaţia programului de lucru , dar in realitate cât de liber se simte ? , mai ales dacă are familie de îtreţinut .
De aceea , se impune să definim cu mai multa claritate ideea de libertate , pentru a înlatura ambiguitatea , pentru ca niciodată mai mult ca în vremurile noastre nu au fost folosite cuvintele libertate, democraţie , cu scopul de a înfrumuseţa realitatea în care acestea sunt încalcate .
Totalitarismul a încalcat şi chiar a suprimat libertaţile politice . Înalturarea totalitarismului comunist dupa `89 a dus însă la apariţia iluziilor libertaţii fără limite , a libertaţii concepută ca liber arbitru . În euforia postdecembristă , a fost încercată si eperienţa iluziei libertaţii , dar a avut ca consecinţa suita de evenimente dramatice pe care le-am cunoscut , urmate de prăbuşirea economiei şi de scaderea nivelului de viaţă al populaţiei .
Multă vreme , libertatea a fost definită ca o necesitate înţeleasă . O asemenea accepţiune a găsim la Hegel. O prefigurare a unei asemnea concepţii întâlnim încă din antichitate . Se credea atunci ca oamenii se apropie de virtute , in măsura în care se conformează legilor universului . Aceasta , credeau ei , este şi calea de a deveni liberi , supunându-se desitinului prefigurat in aceste legi . Era vorba de o viziune care in fapt echivala cu anularea libertaţii .
Conceperea în manieră tradiţională a libertaţii ca necesitate înţeleasă a fost dezvoltată si de Marx , care spunea ca libertatea nu e altceva decât capacitatea de a decide în cunoştinţă de cauză , ea constând totodata în a ne domina pe noi înşine şi a domina natura exterioară , dominare întemeiată pe cunoaşterea necesităţilor naturii .
