Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Libertatea este o idee. Politica şi morala

in Articole

„Să părăsim orice frazeologie; să studiem fiecare idee m ea însăşi, să luminăm situaţia prin comparaţii şi deducţii.

Voi formula deci sistemul nostru din punctul vostru de vedere şi din punctul de vedere al creştinilor.

Trebuie remarcat că oamenii care au instincte rele sunt mai numeroşi decât cei cu instincte bune. De aceea se ating cele mai bune rezultate conducând pe oameni prin violenţă şi teroare, nu prin discuţii academice. Fiecare om năzuieşte la putere, sunt puţini care nu sunt

dispuşi să jertfească bunurile tuturor pentru a-şi ajunge binele lor propriu. .

Cine a ţinut pe loc bestiile feroce care se numesc oameni? Cine i-a călăuzit până acum? La începutul orânduirii sociale ei s-au supus puterii brutale şi oarbe, mai târziu legii, care nu este decât aceeaşi putere însă mascată. Conchid deci din aceasta că, după legea naturii, dreptul este în putere.

Libertatea politică este o idee iar nu un fapt. Trebuie să ştii să aplici această idee când este necesar să atragi masele populare în partidul tău prin momeala unei idei, dacă’acest partid a formulat scopul de a nimici partidul care este la putere. Această problemă devine uşoară dacă adversarul deţine această putere din ideea libertăţii, din ceea ce se numeşte liberalism, şi dacă sacrifică cât mai puţin din puterea sa pentru această idee. Şi iată unde va apare triumful teoriei noastre: frânele slăbite ale puterii sunt imediat apucate, în virtutea legii vieţii, de alte mâini, pentru că forţa oarbă a poporului nu poate rămâne nici o singură zi fără călăuză, şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, slăbite prin liberalism.

In zilele noastre puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost un timp când credinţa guverna. Ideea libertăţii este irealizabilă, pentru că nimeni nu ştie să se folosească de ea, într-o măsură justă. Ajunge să laşi câtva timp poporul să se guverneze el singur pentru ca această autonomie să se transforme imediat în dezmăţ.

Atunci apar dezbinări, care se transformă foarte repede în lupte sociale, în care Statele se consumă şi unde măreţia lor se preface în cenuşă.

Fie că statul se istoveşte în propriile sale convulsii sau că certurile sale lăuntrice îl la’să la discreţia duşmanilor din afară, el poate fi atunci considerat iremediabil pierdut: el este în puterea noastră. Despotismul capitalului, care este întreg în mâinile noastre, îi apare ca o scândură a naufragiatului de care este obligat, vrând nevrând, să se agate, de frică să nu se scufunde.

Pe acela pe care sufletul său liberal 1-ar face să socotească aceste raţionamente ca imorale 1-aş întreba: dacă orice stat are doi inamici, şi dacă îi este îngăduit să întrebuinţeze contra inamicului din afară, fără ca acesta să fie considerat drept imoral, toate mijloacele de luptă, ca, de exemplu, de a nu îi face cunoscut planurile sale de atac sau de apărare, de a-1 surprinde noaptea sau cu forţe superioare; pentru ce aceleaşi măsuri, întrebuinţate contra unui inamic mai rău, care ar ruina ordinea socială şi proprietatea, ar fi numite nepermise şi imorale?

Un spirit chibzuit poate spera să conducă mulţimile prin îndemnuri cuminţi sau prin convingeri, când calea este deschisă contrazicerii, chiar nelogice, numai să pară seducătoare poporului care înţelege torul în mod superficial?

Oamenii, fie ei din pleava societăţii sau nu, sunt călăuziţi exclusiv numai de micile lor pasiuni, de superstiţiile lor, de obiceiurile, de tradiţiile şi teoriile lor sentimentale; ei sunt sclavii diviziunilor partidelor care se opun înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii depinde de o majoritate întâmplătoare sau, cel puţin, superficială; în recunoaşterea sa faţă de secretele politice, mulţimea ia hotărâri absurde; un fel de anarhie nimiceşte conducerea.

Politica nu are nimic cu morala. Guvernul care se lasă condus de morală nu este politic şi în consecinţă puterea sa este şubredă. Acela care vrea să domnească trebuie să recurgă la viclenii şi ipocrizii. Marile calităţi populare sinceritatea şi onestitatea – sunt vicii în politică, pentru că ele răstoarnă regii de pe tronurile lor mai bine decât inamicul cel mai puternic. Aceste calităţi trebuie să fîe însuşirile regatelor creştine, noi nu trebuie să le luăm deloc drept călăuză.

Scopul nostru este să posedăm puterea. Cuvântul „drepturi” este o idee abstractă pe care nimic nu o justifică. Un asemenea cuvânt înseamnă pur şi simplu aceasta: „Daţi-mi ceea ce vreau, ca să pot dovedi prin aceasta că eu sunt mai puternic decât voi.” Unde începe dreptul, unde se sfârşeşte?

într-un stat unde puterea este rău organizată, unde legile şi guvernul au devenit impersonale prin faptul drepturilor fără număr, pe care liberalismul le-a creat, eu văd un nou drept de a mă arunca, prin legea celui mai puternic, asupra tuturor ordinelor şi regulamentelor stabilite şi de a le răsturna; de a pune mâna pe legi, de a reconstrui toate instituţiile şi de a deveni stăpânul acelora care au lăsat în seama noastră drepturile pe care puterea lor le-o dădea, şi care au renunţat de bunăvoie, în mod liberal.

Prin faptul fragilităţii actuale a tuturor puterilor, puterea noastră va fi mai durabilă ca oricare alta, pentru că ea va fi de neînvins, până în momentul în care va fi atât de bine înrădăcinată, încât nici o viclenie nu ar putea să o mai ruineze…

Din răul trecător pe care suntem nevoiţi să-1 spunem acum, se va naşte binele unui guvern de nezdruncinat, care va restabili mersul regulat al mecanismului

existenţei naţionale, tulburată de liberalism. Rezultatul justifică mijloacele. Să ne îndreptăm atenţiunea, în proiectele noastre, mai puţin asupra binelui şi a moralei decât asupra necesarului şi utilului.

Avem în faţa noastră un plan, în care linia este expusă după regulile strategice, de care nu ne putem îndepărta fără riscul de a vedea distruse lucrările mai multor secole.

Pentru a găsi mijlocul care duce la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nestatornicia, de inconstanţa mulţimii, de incapacitatea de a înţelege şi aprecia condiţiile propriei sale vieţi şi ale prosperităţii sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarbă, nesăbuită, nu raţionează, ascultă în dreapta şi în stânga. \Jn orb mi poate conduce pe \m ort> %ă să4 conducă la prăpastie; la fel membrii ieşiţi din popor, fie chiar dotaţi de o inteligenţă ideală, din cauză că nu înţeleg nimic din politică, nu pot pretinde s-o călăuzească fără să piardă toată naţiunea.

Numai un individ pregătit din copilărie pentru autocraţie poate cunoaşte graiul politic şi realitatea politică. Un popor lăsat în voia lui, adică parveniţilor din mediul lui, se ruinează prin discordiile de partide, pe care le aţâţă setea de putere, şi prin dezordinile care nasc din ele. Le este cu putinţă maselor populare să judece Uniştit, fără rivalităţi interne, să conducă afacerile ţării care nu pot fi confundate în interesele personale? Pot ele să se apere contra inamicilor din afară? Este posibil. Un plan, împărţit în atâtea capete, câte sunt în mulţime, îşi pierde unitatea: el devine de neînţeles şi irealizabil.

Numai un autocrat poate întocmi planuri vaste şi clare, şi poate să dea locul cuvenit tuturor lucrurilor în

mecanismul maşinii guvernamentale. Să conchidem deci că un guvern folositor ţării şi capabil să-şi ajungă scopul propus trebuie să fie concentrat în mâinile unui singur individ responsabil. Fără despotismul absolut, civilizaţia nu poate exista; ea nu este opera maselor, dar a călăuzei lor, oricare ar fi ea.

Mulţimea este un barbar care îşi arată barbaria în toate ocaziile, în momentul în care mulţimea ia în mâini libertatea, ea o transformă foarte repede în anarhie, care este cel mai înalt grad de barbarie.

Vedeţi acele animale bete de rachiu, îndobitocite de vin, cărora dreptul de a bea fără limită le este dat împreună cu libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri să decadă în acest grad… Popoarele creştine sunt abrutizate de băuturile tari; tinereţea lor este abrutizată de studiile clasice şi de orgiile precoce la care i-au împins agenţii noştri – învăţători, servitori, guvernante -în casele bogate, trimişii noştri în altă parte, femeile noastre în localurile de petrecere ale creştinilor, în numărul acelora din urmă, contez pe cele ce se numesc „femei de lume”, imitatoare de bunăvoie ale orgiilor şi ale luxului lor.

Cuvântul nostru de ordine este: forţa şi ipocrizia. Singură forţa poate triumfa în politică, mai cu seamă dacă ea este ascunsă în talentele necesare oamenilor de stat. Violenţa trebuie să fie un principiu, viclenia şi ipocrizia o regulă pentru guvernele care nu vor să-şi lase coroana în mâinile slujbaşilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul dorit, binele. De aceea noi nu trebuie să şovăim în faţa corupţiei, a înşelătoriei şi a trădării, ori de câte ori ne poate servi pentru a ne ajunge scopul, în politică trebuie

să ştii să iei proprietatea altuia fără ezitare, dacă putem obţine în felul acesta supunerea şi puterea.

Statul nostru, în această cucerire pacifică, are dreptul de a înlocui grozăvia războiului prin condamnări la moarte mai puţin vizibile şi mai folositoare, necesare pentru a întreţine această teroare care face ca popoarele să asculte orbeşte. O asprime dreaptă, dar inflexibilă, este cel mai mare factor al forţei unui stat, nu este deci numai avantajul nostru, este datoria noastră, pentru a obţine victoria, de a rămâne în acest program de violenţă şi ipocrizie.

O asemenea doctrină bazată pe calcul este tot atât de eficace ca şi mijloacele pe care le întrebuinţează. Prin urmare, nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrină a asprimii vom triumfa şi vom supune toate guvernele guvernului nostru suprem.

Va fi de ajuns să se ştie că suntem inflexibili, pentru ca orice nesupunere să înceteze. Noi suntem primii, care, în ceea ce este încă antichitate, am aruncat poporului cuvintele: „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, cuvinte repetate de atâtea ori după aceea de către papagalii inconştienţi, care, atraşi din toate părţile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a distruge prosperitatea lumii, adevărata libertate individuală, altădată atât de bine garantată de înfrânarea mulţimii. Oameni care se credeau inteligenţi nu au putut să ghicească înţelesul ascuns al acestor cuvinte, nu au văzut că ele se contrazic, nu au văzut că în natură nu există egalitate, că nu există libertate, că natura însăşi a stabilit inegalitatea spiritelor, a caracterelor şi a inteligentelor, aşa de mult supuse legilor sale; aceşti oameni nu au înţeles că mulţimea este o forţă oarbă; că parveniţii pe care îi aleg pentru a guverna nu sunt mai

puţin orbi în politică decât ei înşişi, că iniţiatul chiar dacă e un prost poate guverna, pe câtă vreme mulţimea de iniţiaţi, chiar plini de geniu, nu înţelege nimic din politică. Toate aceste consideraţii nu au răsărit în cugetul creştinilor; totuşi pe aceasta se bazează principiul guvernului dinastic; tatăl transmitea fiului secretele politice, necunoscute în afară de cercul membrilor familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu poată trăda secretul. Mai târziu sensul transmiterii ereditare al adevăratelor principii ale politicii s-a pierdut.

Succesul operei noastre a fost mărit prin aceasta.

Totuşi, în lume, cuvintele Libertate, Egalitate, Fraternitate au pus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenţilor noştri orbi, legiuni întregi de oameni care au purtat cu entuziasm steagurile noastre. Şi totuşi aceste cuvinte erau viermi care rodeau prosperitatea tuturor neevreilor, distrugând peste tot pacea, liniştea, solidaritatea, săpând toate temeliile statelor lor. Veţi vedea mai târziu că aceasta a servit triumfului nostru, aceasta ne-a dat, între altele, posibilitatea de a da lovitura cea mai importantă, cu alte cuvinte, a desfiinţa privilegiile, esenţa însăşi a aristocraţiei creştinilor, şi unicul mijloc de apărare pe care îl au contra noastră popoarele şi naţiunile. Deasupra ruinelor aristocraţiei naturale şi ereditare, noi am ridicat aristocraţia noastră, a inteligenţei şi a finanţelor. Noi am luat drept criteriu al acestei noi aristocraţii bogăţia, care depinde de noi, şi ştiinţa, care este condusă de înţelepţii noştri.

Triumful nostru a fost încă înlesnit prin faptul că în raporturile noastre cu oamenii de care avem nevoie am ştiut întotdeauna să atingem coardele cele mai simţitoare ale spiritului uman: calculul, lăcomia, nesaţul

cerinţelor materiale ale omului, fiecare din aceste slăbiciuni omeneşti, luată aparte, este capabilă să înăbuşească spiritul de iniţiativă, punând voinţa oamenilor la dispoziţia aceluia care le cumpără munca.

Ideea abstractă a libertăţii a dat posibilitatea de a convinge mulţimile că un guvern nu este altceva decât un girant al proprietarului pământului, adică al poporului, şi, că el se poate schimba cum se schimbă nişte mănuşi vechi.

Amovibilitatea reprezentanţilor poporului îi punea la dispoziţia noastră; ei depindeau de alegerea noastră.

Articol scris de :

Gellu Dorian

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web