Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

MAFIA POLITICA din BUZAU a tins un grad ALARMANT : ,,Partidul «Compania de Apă» a fuzionat cu Partidul Mișcarea Populară“

in Politic

 Toate hotărârile aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local – inclusiv cele privitoare la noul set de măsuri propus de Exe­cutiv pentru Compania de Apă -, care s-a desfășurat ieri, au fost adoptate cu unanimitate de voturi, după ce opoziția a părăsit sala, invocând faptul că respectivele proiecte au fost aduse la cunoștința aleșlior locali abia luni seara, și nu cu trei zile înaintea desfășurării lucrărilor deliberativului local, așa cum prevede legea în cazul ședințelor extraordinare. La debutul ședinței, consilierul independent Constantin Ionescu, angajat al Companiei de Apă și membru al grupului de aleși locali care consideră că Ionel Tescaru este un bun manager, a cerut amânarea și reconvocarea ședinței, și aducerea proiectelor de hotărâre la cunoștința aleșilor locali în termenul legal.

Secretarul habarnist, săpuneală în public

Președintele de ședință, consilierul social-democrat Constantin Florescu, i-a dat dreptate alesului independent, trăgându-i o săpuneală în plen habarnistului secretar interimar al municipiului, fostul prefect George Sava: ,,Rog administrația, în special pe dumneavostră, domnul secretar, că dumneavoastră aveți atribuții foarte clare în ceea ce privește pregătirea, organizarea, și publicitatea ședin­țelor de Consiliu, să res­pectați acest termen legal: materialele trebuie înaintate cu cinci zile la ședințele ordinare și cu trei zile înainte de cele extraordinare. Vreau să mai punctez un lucru, am discutat cu toți consilierii: mă refer la calitatea materialelor care sunt întocmite de resortul de specialitate al Consiliului. Să vă aplecați mai mult asupra coordonării acestuia, aveți deja experiență, pentru că eu consider că nu sunt corect motivate. În comisii și în Consiliu, consilierii au venit să voteze în cunoștință de cauză, consilierii au venit să participe la dezbateri în cunoștință de cauză a problemelor, sunt de bună credință. Trebuie să le creăm cadrul necesar ca să cunoască exact ce se vrea prin acel proiect de hotărâre. Ca să știm ce votăm, de ce votăm pentru, de ce votăm împotrivă. Este o deficiență pe care vă rog să o rezolvați foarte repede, pentru că uitați ce probleme se ridică”, a spus Florescu. Acesta a mai specificat însă că nu este de acord cu amânarea ședinței, dat fiind că termenele de comunicare a materialelor prevăzute în Legea administrației publice locale – trei zile înaintea ședințelor extraordinare și cinci în cazul celor ordinare – sunt termene ,,de recomandare, nu de decădere”,deci ședința poate avea loc scrie opiniabuzau.ro

Șantajul lui Tescaru a avut efect

Astfel că, după ce proiectul ordinei de zi a fost aprobat cu 13 voturi pentru – 12 ale grupului PSD+ALDE (fostul viceprimar Bârlă fiind absent), și unul al consilierului PMP Ion Marin -, ceilalți reprezentanți ai opoziției au părăsit sala, cu excepția liberalului Șerban Nicolae, care a rămas să voteze primul punct, res­pectiv rectificarea bugetului municipiului, după care a plecat și el de la ședință. În fapt, a fost un pretext jenant pentru ca respectivii consilieri să nu fie puși în situația de vota proiectele de hotărâre privitoare la Compania de Apă, res­pectiv aprobarea modifi­cărilor actului constitutiv al Societății Comerciale ,,Compania de Apă” S.A. Buzău, precum și pe cel privind revocarea manda­tului administratorului Societății Comerciale “Compania de Apă” S.A. Buzău și numirea provizorie de noi admi­nistratori, până la momentul alegerii unora conform Legii 109/2011 privind guvernanța corporativă. Semn că șantajul directorului Ionel Tescaru cu plângerile ala Direcția Națio­nală Anticorupție a fost eficient, dar nu suficient pentru a bloca adoptarea respectivelor hotărâri.

Toma: ,,Găștile mafiote, mai mult sau mai puțin politizate, acționează împreună“

La conferința de presă de după ședința Consiliului Local, primarul Constantin Toma s-a referit la cele întâmplate printr-o declarație politică, afirmând că ,,Partidul «Compania de Apă» a fuzionat cu Partidul Mișcarea Populară”: ,,Nu sunt politician, dar sunt nevoit să fac o declarație politică, de fapt o constatare. Partidul «Compania de Apă» a fuzionat cu Partidul Mișcarea Populară. De acum vom vedea un partid puternic, Partidul «Compania de Apă», care se numește mai nou Partidul Mișcarea Populară, și vom avea în continuare mișcări la nivel de județ, pentru că, așa cum am mai spus-o, Partidul este unul dintre cele mai importante partide din orașul și din județul Buzău”, a spus primarul.

El a trecut la un atac frontal la ,,găștile mafiote, mai mult sau mai puțin politizate”, care ,,acționează împreună” în municipiu: ,,Încerc să aduc pe linia de plutire, din toate punctele de vedere, și financiar și uman, această organizație (Primăria, n.r.). Este foarte greu, am creat foarte multe ostilități, pentru că nu pot respecta ceea ce m-au sfătuit foarte mulți prieteni și amici, respectiv să îi fi luat unul câte unul. Nu este posibil așa ceva, pentru că aceste găști mafiote, mai mult sau mai puțin politizate, acțio­nează împreună. Iar aspectul politizării se vede și din prima constatare pe care am făcut-o, respectiv Partidul «Compania de Apă» a fuzionat cu PMP. Îmi voi face datoria în continuare, indiferent de mizeriile care îmi sunt create, sper să rezist la toate amenințările, inclusiv la plângerile penale și la tot ceea ce se va mai întâmpla, pentru că am două puncte importante pe care mă sprijin, doi stâlpi importanți: credința în Cel-de-Sus și munca mea cinstită”, a mai spus Constantin Toma.

Acesta a arătat și care este interesul celor care încearcă să saboteze inițiativele sale și ale Consiliului Local:,,Interesul lor comun este să încerce să pună mâna pe acest județ, pentru că le-a scăpat din mână. Băiatul tatii, Adrian Mocanu, care era cuplat și el la capra domnului Șerban (aluzie la replica consilierului PNL Șerban Nicolae, care a afirmat despre Prestcom că este «cuplată la țâțele Primăriei», n.r.), nu mai are la ce să sugă în momentul acesta. El încearcă să-și certifice, să câștige din nou un loc în Parlament, pentru a influența în continuare fluxul de bani spre familia lui, dovedită penal, și spre alte familii. Acesta este interesul! Nu au interesul să facă ceva pentru binele buzoienilor; ei au interesul să facă ceva pentru ei și pentru familiile lor și pentru găștile lor. Eu nu fac parte din aceste găști, nu voi face parte niciodată, nu voi înființa nicio gașcă ca să acționez în felul în care au acționat ei, numai în interesul propriu. Să ne uităm în fiecare zi pe stradă, de câte ori mergem pe jos, și să vedem care a fost efectul acestei democrații buzoiene, cu ghilimelele de rigoare: furtul din banul public în permanență“, a mai precizat Constantin Toma.

Ion Marin, propus pentru excludere din PMP
Consilierul Partidului Mișcarea Populară Ion Marin, fost candidat al acestei formațiuni politice la funcția de primar, ar putea fi exclus din partid în urma ședinței de ieri a Consiliului Local, când a refuzat să părăsească sala alături de restul aleșilor opoziției. Conform unui comunicat de presă al organizației județene a PMP, Ion Marin ,,a oferit opiniei publice dovada categorică a faptului că s-a vândut cu totul intereselor grupului infracțional reprezentat de primarul PSD Constantin Toma”, drept pentru care se vor declanșa procedurile de excludere a acestuia.
De cealaltă parte, consilierul local Ion Marin susţine că excluderea sa din partid nu este atât de simplă pe cât și-ar dori-o liderul PMP Buzu, deputatul Adrian Mocanu: „În primul rând, domnul Mocanu să se intereseze la Bucureşti să vadă dacă mai sunt membru în Comitetul Executiv Naţional. Dacă mai sunt, dă dovadă că habar nu are de statutul Partidului Mișcarea Populară, pentru că, în situaţia dată, pe mine mă poate excude din partid doar Colegiul Naţional, întrunit la nivel naţional. Să vedem, că mai sunt nişte paşi de urmat. Mocanu să nu creadă că este la PSRo. E un statut al PMP pe care eu îl cunosc foarte bine, comparativ cu el. Sunt nişte paşi de urmat, nu e chiar aşa! Eu nu am cum să intru într-o polemică cu Adrian Mocanu, pentru că eu la nivelul lui pot să mă cobor, dar el să se ridice la al meu nu are cum. Totuşi, pot să mă bat cu el pe orice domeniu, inclusiv pe cel politic, pentru că pe mine nu m-a băgat tata în politică”, spune Ion SURSA: OPINIABUZAU.RO

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web