Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Majoritatea roșiilor românești, circa 90%, sunt obținute din semințe de import

in Agronomie/Articole/Comert

Deși pe piață există semințe românești care sunt de circa 10 ori mai ieftine decât semințele de import, fermierii le preferă pe cele străine deoarece roșiile obținute rezistă pe raft cam 5 zile fără să se înmoaie și au aspect comercial care le face să fie vândute mai bine.

Criteriile fermierului român când alege sămânța produsului pe care îl va obține sunt: performanță și profitabilitate.
Fermierii ies mai repede pe piață cu roșiile străine, în luna mai, deși plantează semințele autohtone cât și pe cele străine în același timp. Roșiile din semințe românești se vor comercializa mai târziu cu o luna.
Deprecierea mai rapidă la raft a roșiilor obținute din semințe românești(după circa o zi, se înmoaie și își pierd aspectul comercial) le face să nu fie preferate de fermieri.
Toate bune și frumoase în ceea ce privește roșiile obținute din semințe străine, dar gustul nu-l va egala niciodată pe cel al roșiilor românești.
Pentru a nu se pierde complet gustul roșiei românești autentice, statul îi obligă pe fermierii care primesc subvenții să planteze și 5% din legume din sămânța românească.

Loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Agronomie

Mergi la Sus

Politica cookies Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

Politica de confidentialitate

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web