Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Marin Moraru, care a ajuns la borna 79 a vieţii sale: “„Nu-mi doresc nimic de ziua mea, nici măcar sănătate! Dacă este, este, dacă nu, asta e!”

in ShowBiz

Lumea artistică şi spectatorii care i-au rămas fideli l-au sărbătorit duminică pe marele actor Marin Moraru, care a ajuns la borna 79 a vieţii sale. Discret cum îl ştim, artistul nu a făcut un eveniment deosebit din ziua sa de naştere.
marin_moraru_09253400

Există puţini actori în lume care pot cuceri necondiţionat publicul prin farmecul mimicii lor inconfundabile. Ceea ce sonorul a confiscat jocului actorilor din filmul mut – adică exact acea expresivitate care anulează mesajul vorbit – a dăruit unor actori de mare calitate care, uzând de mijloace aparent puţine, au reuşit să cucerească exact acele redute pe care actorii mai expansivi reuşesc să le dărâme cu eforturi mult mai mari. Efortul ascuns al lui Marin Moraru, marele nostru actor care a împlinit astăzi (n.r.-duminică) 79 de ani, este, în prezent, doar acela de a se păstra departe de ochii lumii, cu orice preţ, chiar al posibilei uitări. „Nu-mi doresc nimic de ziua mea, nici măcar sănătate! Dacă este, este, dacă nu, asta e! M-au felicitat colegii de breaslă, dar nu-mi serbez ziua cu nimeni”, a declarat artistul pentru ziarulring.ro.

În prezent, Marin Moraru se bucură de pensie, de timpul liber şi… cam atât. „Nu mai joc în niciun spectacol. Sunt la pensie şi mă bucur de acest lucru”, ne-a spus maestrul, care nu a pregetat să infirme zvonurile că ar fi fost bolnav. „Mă simt bine, toate sunt bune. Nu e adevărat că am fost bolnav, a fost o minciună gogonată. Mi-e scârbă de treaba asta. Presa a minţit, şi nu înţeleg la ce le-a trebuit chestia asta”.

Un adevărat Buster Keaton al cinematografiei româneşti, Marin Moraru a făcut roluri memorabile alături de alţi actori mari. Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Mircea Diaconu, Dumitru Furdui, Emil Hossu, Draga Olteanu Matei, Florin Piersic, Sebastian Papaiani, Vasile Niţulescu sunt doar câteva nume alături de care Marin Moraru şi-a pus în valoare extraordinarul talent. Dacă ar fi să ne amintim doar replicile memorabile din „Actorul şi sălbaticii”, pe care „majordomul Vasile” i le-a dat lui Costică Caratase (interpretat de regretatul Toma Caragiu), am avea o reprezentare suficientă a talentului cu care a fost înzestrat Marin Moraru.

Loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Mergi la Sus

Politica cookies Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

Politica de confidentialitate

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web