Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Mărturia cutremurătoare a unui buzoian prins în mijlocul atentatului de la Nisa

in Evenimente/Extern/Stiri online

Câțiva românii au fost prinși în mijlocul terorii de la Nisa, după ce un camion a intrat în mulțimea de oameni strânși cu sutele pentru a admira focul de artificii cu ocazia zilei naționale a Franței. A urmat apoi un măcel cu mitraliere.

Acest camion s-a aflat la 20 de metri în fața mea, nevăzându-l deoarece vorbeam la telefon privind în astfalt și neauzind prea bine din cauza concertului. Datorită mulțimii aflate înaintea mea am scăpat cu viață, deoarece s-a produs acel zgomot de impact și așa am ridicat privirea. Ne-am bușit unii de alții pentru a ne feri din calea camionului după care am rămas șocat..,, copii, tineri, vârstnici…..CARNAGIU! Dumnezeu să-i odihnească”, a scris pe Facebook buzoianul stabilit în Franța, care adaugă că este traumatizat de evenimente, dar mulțumit că încă trăiește.

Un alt român povestește cum camionul a intrat în mulțime și arunca cu oameni în stânga și-n dreapta, iar ceilalți pur și simplu erau blocați, alții neavând timp să reacționeze deoarece imediat a început măcelul. Cu toate acestea au existat și persoane care s-au agățat disperați de ușa camionului încercând să ajungă la șoferul terorist și să îl oprească, Fără succes însă.

Peste 80 de persoane au muri și alte peste 100 au fost rănite în urma atentatului terorist de la Nisa. Familiile își caută și acum persoanele dragi și se folosesc de toate mediile posibile, inclusiv Facebook și Twitter. “Fratele meu mai mic era cu bunicii mei la focul de artificii de la Nisa; l-au pierdut în mulțime”, a scris un tânăr pe Twitter. “Sora mea, Leticia, era în #Nice06. Sunt foarte îngrijorată, nu raspunde la telefon. Va rog, ajutați!!!!”, este mesajul disperat al unei femei.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web