Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Metodica

in Pedagogie

vi_grup_de_elevi_dansind

  • profesorul: să ţină cont de două componente fundamentale

  • specialist pe domeniul pe care îl reprezintă

  • cadru didactic – cunoştinţe de psihologie, pedagogie, didactică

Şcoala tradiţională

Şcoala pentru diversitate

– elevul e considerat un element care nu ştie nimic; asemenea unei cutii goale ce e umplută de profesor

– elevul = participant activ la elaborarea informaţiei şi a cunoştinţelor; profesorul e doar un ghid, un explorator, ce conduce elevul spre descoperirea conţinutului învăţării

profesorul = autoritate, deţine adevărul; prin actul predării împarte adevărul; nu acceptă opinii, controverse; elevul trebuie să reproducă ce spune profesorul

– profesorul = sursă de experienţ; mediază între cunoaşterea valorilor şi elevii clasei; nu poate deţine adevărul

– relaţia şcolii cu părinţii e aproape inexistentă; are un caracter informal şi ocazional; părerea părinţilor în legătură cu predare sau atitudinea profesorilor nu contează

– părinţii participă direct; pot chiar influenţa deciziile ce privesc actul educaţional

  • locul unde are loc învăţarea; fără a menaja copiii în faţa volumului de cunoştinţe ce trebuie asimilate necondiţionat

  • învăţământ reproductiv; învăţământ informal (spre deosebire de formativ!)

  • şcoala e locul unor situaţii stimulative; flexibilă şi variată din pov al actului învăţării

  • învăţarea să nu fie impusă; să aibă loc o selecţie a tipurilor de învăţare – să fie adaptatw la dorinţele şi posibilităţile elevilor

  • şcoala să nu se adreseze doar elitelor; performanţa <> olimpiadă; performanţa = orice rezultat superior obţinut de fiecare în parte (eg: de la 7 la 9)

cum putem crea acest cadru nou?

  • 2 didacticieni englezi (tot pe didactica istoriei)

stilul învăţării ——–influenţat de———- stilul predării (aici trebuie lucrat !)

  • 2 stiluri ce diferă în intenţii, scop, obiective:

  • de suprafaţă (dominat de intenţia de a însuşi informaţia; de a o accepta pasiv)

  • de profunzime (dominat de intenţi a de a înţelege ceea ce se predă; elevul să se angajeze critic şi activ)

  • istoria e văzută adesea ca memorizare şi reproducere DAR trebuie dezvoltată mai ales gândirea critică – ce se referă mai ales la

  • trezirea conştiinţei

  • creşterea sentimentului de participare a celui ce învaţă, la descoperirea sentimenului învăţării şi să vadă utilitatea acestui conţinut

  • dezbaterea ideilor; să ofere argument pentru ideile sale

  • să accepte existenţa unor puncte de vedere diferite

Didactica

= a îi învăţa pe alţii

  • o ştiinţă; s-a desprins din filosofie

= ştiinţa predării, învăţării, evaluării (PIE) în toate domeniile de acţiune pedagogică

= teoria instruirii

  • gândirea didactică şi problemele didacticii – Plato şi Socrate în Grecia Antică au observat schimbările din secolul V şi au considerat că e nevoie de o formă instituţionalizată a predării

  • 1613, folosit prima oară cuvântul de Ratke = pedagog

  • 1657, Didactica magna a lui Comenius – termenul se impune

  • didactica = teorie a învăţării

  • trebuie să învăţăm totul pe toţi oamenii

  • sec XIX, didactica e integrată în învăţământ

  • Herbart, Raine (?)

  • sec XX, în 60s, schimbare radicală: apar numeroase teorii didactice; se acceptă ideea că această disciplină nu are afirmaţii definitive; poate fi îmbunătăţită

  • didactica are controversele ei; există “conflict” pedagogi – didacticieni (care a fost prima? Pedagogia s-a născut din didactică sau invers?)

definiţie: DIDACTICA = ştiinţa organizării şi desfăşurării procesului de învăţare în formele sale organizate, asigurând îndeplinirea scopurilor

  • fiecare discplină şcolară are propria didactică

  • disciplina şcolară=ştiinţa organizării şi desfăşurării procesului de învăţare a disciplinei respective

  • pedagogie -> didactica -> metodica

  • metodica e subordonată didacticii; ea se ocupă cu inventarierea şi structurarea conţinutului de învăţat, a obiectivelor pe teme, a metodelor şi mijloacelor adecvate pentru fiecare temă

  • didactica istoriei e orientată spre natura cunoştinţelor şcolare în domeniul istoriei şi spre modalităţile de transmitere a acestora elevilor, având drept scop iniţierea profesorilor în practica procesului de PIE

  • didactica istoriei are ca componente esenţiale

  1. organizarea învăţământului istoriei în şcoala românească

  2. obiectivele predării istoriei în şcoală

  3. metodele şi mijloacele folosite de profesor

  • metodele de predare sunt şi foarte bune metode de evaluare a elevului

  • nu evaluăm ce nu ştie elevul, ci ceea ce ştie

  • obiectivele istoriei ca disciplină şcolară

  1. generale – achiziţia unui sistem de cunoştinţe istorice; formarea gândirii istorice; formarea capacităţilor intelectuale şi practice

  2. obiective de referinţă/specifice – reconstituirea trecutului, explicarea şi înţelegerea evenimentelor istorice, formarea atitudinilor

  • informaţia – să devină – cunoaştere; informaţia nu e echivalentă cu cunoaştere (!)

Cursul 2

Istoria ca disciplină de învăţământ

  • istoria:

  • ca ştiinţă (domeniu de cercetare; informaţie inedită)

  • ca disciplină şcolară (informaţie acceptată)

cele 2 se întâlnesc prin metode, mijloace, obiective

  • disciplină în care rolul profesorului a rămas cel mai important şi în care se pune accent pe memorizare – aspecte negative

Istoria ca disciplină de învăţământ

  • rol esenţial în formarea capacităţii de interpretare, de înţelegere şi de acţiune;

  • teoretic, pentru că practic nu se prea aplică

  • funcţii

  • de cunoaştere – înţelegerea ştiinţifică a evoluţiei societăţii, a acţiunii omului, a organizării şi funcţionării societăţii în diferite timpuri şi spaţii

  • practice (foarte importante!)

  • formarea personalităţii

  • formarea gândirii critice şi logie

  • formarea deprinderii de a sintetiza, argumenta şi interpreta fenomenele, procesele, evenimentele etc

  • formarea de atitudini şi comportamente

istoria trebuie să se adreseze minţii şi sufletului (“raţiune şi simţire”)

Raymond Aron: “la un anumit moment, un ins începe să reflecteze la aventura lui, o colectivitate la trecutul ei, omenirea la evoluţia ei. Astfel se nasc autobiografia, istoria naţională şi locală, istoria universală”

Voltaire, sec XVIII, o nouă viziune asupra istoriei: şi politică şi culturală – 1789: istoria naţională

  • caracterul istoriei

  1. educativ – “carte de învăţăminte” – exemplu pentru prezent şi de prospectare a viitorului; pentru a înţelege prezentul şi a prospecta viitorul trebuie să te întorci în trecut

  • Marc Bloch – istoria = ”solidaritatea timpurilor”

  • A.D.Xenopol: “Scopul istoriei este de a ne face să înţelegem starea de faţă a fiecărui popor în parte şi a omenirii în genere şi direcţia pe care vor apuca popoarele şi omenirea în viitor”

  • L.Blaga: “Cu greutatea trecutului ne-am obişnuit ca şi cu greutatea atmosferei: nici nu am putea exista fără ea”

  • T.Vianu: “Istoria este obiectul cel mai interesant al culturii. Este cult cu adevărat numai omul care ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă”

  • M.Bloch: neînţelegerea prezentului derivă în mod fatal din necunoaşterea trecutului; incapacitatea de a pătrunde semnificaţia experienţei trecutului depinde de neatenţia cu care este privit prezentul

  • model” oferit de istorie – nu neapărat o personalitate ce însumează toate calităţile, ci poate fi şi un model negativ

  • nu se poate preda istoria fără cunoaşterea temeinică a trecutului

  • manualul = istorie seacă, rece; depinde de profesor ca istoria să prindă viaţă pentru copii

  • umanist – disciplină umanistă pentru că are în centru omul şi activitatea umană transformatoare

  • ştiinţă de sinteză

  • interdisciplinar – omis în şcoală, dar toate disciplinele au acest caracter

  • istoria operează cu concepte, noţiuni specifice şi altor discipline, apelează la cunoştinţele elevilor dobândite de la alte discipline – aprofundează cunoştinţele

  • istoria = fundament pentru cunoştinţele dobândite de elevi la alte discipline (eg: limba şi literatura română, literatura universală, fizica, chimia, geografia, economia, filosofia etc)

ex: legătura istorie – geografie: şi istoria se predă folosind hărţi

H.I.Marrou: “Istoria trebuie studiată nu numai din punct de vedere al obiectului ei, dar şi din acela al subiectului care vrea să cunoască”

Curs 3.

  • termenul de instruire educaţională nu este cel mai potrivit în toate situaţiile

Obiectivele şi competenţele predării istoriei

  • istoria ca domeniu de cercetare ŞI ca disciplină şcolară

  • istoria ca disciplină şcolară – îi putem asocia anumite întrebări ce trebuie urmărite pentru proiectarea lecţiei

  • CE? – tema, conţinutul

  • CUI?PT CINE? – grupul ţintă

  • DE CE? – cu ce scop predăm acele lucruri; obiectivele

  • CUM predăm ca ei să înţeleagă? Metodele

  • CU CE? Mijloacele

  • CÂT? Cantitatea de informaţie

  • obiectivele vizează elevul; le formulăm gândindu-ne la acel grup ţintă; “ce trebuie să ştie elevul”

  • accentul să cadă pe învăţare şi nu pe predare

  • obiectivele principale le găsim în planul de învăţământ, programă şcolară etc

  • definiţie: OBIECTIVUL = scopul care trebuie atins în învăţare; ce trebuie să ştie elevul după ce parcurge anumite etape de învăţare

  • pentru clasele V-IX mai ales

  1. dobândirea unui sistem de informaţii specifice istoriei – eg: periodizare, caracteristicile fiecărei epoci, evenimente, procese economice, sociale, politice, culturale; plasare în spaţiu şi timp; descriere fapte istorice

  2. dezvoltarea gândirii istorice

  • să definească termenii esenţiali; eg: statul cultura; noţiuni istorice – chiar cu propriile cuvinte

  • să opereze corect cu noţiunile în analiza evenimentelor istorice (eg: să le insereze corect în anumită epocă)

  • să analizeze faptul istoric prin raportarea la cauză şi efect; efectul poate să se transforme în cauză; să înţeleagă modul în care evenimentele se înlănţuiesc

  • să stabilească prin analiză şi comparaţie ce au în comun diferite evenimente istorice din acelaşi timp şi spaţii diferite sau din spaţii diferite în acelaşi timp

  1. formarea concepţiei ştiinţifice

  • ideea de evoluţie a societăţii

  • sesizarea factorilor determinanţi ai evoluţiei (economici, sociali, politici, culturali)

  • înţelegerea interdependenţei factorilor în dezvoltarea societăţii;

  • înţelegerea cauzalitatăţii şi caracterului legic al dezvoltării societăţii

  1. să îşi însuşească valorile moral-formative oferite de lecţiile de istorie; respect faţă de valorile locale, culturale, universale

  • obiectivele (1)-(3) vizează aspectul informal al învăţământului; = asimilarea valorilor culturale esenţiale acumulate de omenire în timp

  • (4) vizează aspectul formal – dezvoltarea capacităţilor native intelectuale dar şi a capacităţilor moral-estetice

Competenţele = ansambluri structurate de cunoştinţe şi deprinderi, dobândite prin învăţare; dobândirea de competenţe permite identificarea şi rezolvarea în contexte diferite a unor probleme caracteristice unui anumit domeniu: “ce poate să facă elevul cu ceea ce ştie”

  • esp la nivelul claselor X-XII

  • dobândirea de competenţe vizează şi utilizarea de abilităţi – similare cu ale specialistului DAR adaptate propriei capacităţi intelectuale

  • eg de competenţe: receptarea, prelucrarea, algoritmizarea, exprimarea, transferarea

  1. Receptarea = identificarea unor noţiuni, procese, evenimente; observarea; culegerea de date din surse diferite, compararea lor; să poată defini unele concepte

  2. Prelucrarea primară a datelor – comparare date şi stabilire relaţii; clasificări de date, informaţii; să poată investiga, explora datele

  3. Algoritmizarea – reducerea la o schismă, la un model;

  • să anticipeze unele rezultate

  • să reprezinte informaţiile culese – să ştie cum să le prezinte în faţa unui auditoriu prin esenţializare

  • să remarce unele invariaţii

  1. Exprimarea – utilizarea unui limbaj specific; descrierea unor procese, evenimente, fapte istorice cu ajutorul limbajului specific

  • generarea de idei şi argumentarea unor enunţuri

  1. (o putem lega de 2 ) prelucrarea secundară a rezultatelor – compararea, interpretarea, analizarea situaţiilor

  2. Transferul – în ce măsură ce a lucrat elevul se poate aplica şi în alte domenii; generalizarea şi particularizarea; integrarea unor domenii – interdisciplinaritate

  • valorile şi atitudinile – e discutabil dacă sunt sau nu comptenţe

Metodele + mijloacele = strategiile didactice – predare şi învăţare

Actul predării

Didactica tradiţională; şcoala tradiţională

Didactica actuală; şcoala pentru diversitate

  1. Rolul elevului

  • urmăreşte prelegerea, expunerea, explicaţia profesorului

  • să reţină şi să reproducă ideile auzite

  • acceptă în mod pasiv ideile transmise

  • lucrează izolat, învaţă singur

  • pov proprii – încurajat să le exprime, pentru a înţelege modul său de gândire

  • schimb de idei cu ceilalţi: colegi şi profesor

  • argumentează şi îşi pune întrebări pentru a înţelege anumite idei

  • cooperează în rezolvarea problemelor şi a sarcinilor de lucru; i se dezvoltă puterea de a comunica şi coopera cu colegii şi profesorul

  1. Rolul profesorului

  • expune, ţine prelegeri

  • impune puncte de vedere

  • se manifestă ca un părinte

  • facilitează şi moderează învăţarea; ajută elevul „să înveţe să înveţe“, să înţeleagă, să analizeze, să îşi pună întrebări

  • ajută elevii să înţeleagă şi să explice punctele de vedere propuse

  • se manifestă ca un partener de învăţare; prietenul mai mare, care are experienţă

  1. Modul de realizare a învăţării

  • învăţarea are loc mai ales prin memorare şi reproducere; prin apel la exemple clasice, valide; nu sunt deschise discuţii, nu sunt puse probleme controversate

  • învăţarea conduce la competiţie între elevi, cu scopul de a ierarhiza

  • învăţarea se realizează prin formarea de competenţe şi deprinderi practice

– învăţare prin cooperare şi competitivitate; teoria inteligenţelor multiple

  1. Evaluarea

  • măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor

  • accentul pus pe aspectul cantitativ

  • clasificare statică a elevilor

  • măsurarea şi aprecierea competenţelor

  • accentul pus pe elementele de ordin calitativ: valori, atitudini

  • se vizează progresul în învăţare al fiecărui elev (! La definiţia performanţei)

CURS 4 (7 noiembrie 2008)

  • PIE: procesul de predare-învăţare-evaluare

Formarea şi dezvoltarea gândirii istorice şi a limbajului istoric

  • trebuie să operăm cu noţiunile de istorie şi alte noţiuni istorice

  • = esenţa procesului învăţării dirijate şi conştiente a conţinutului acestei discipline

ce e mai important? Să ştii noţiunile sau evenimentele?

  • primul pas e cunoaşterea faptelor, ce implică formarea noţiunilor; conducem gândirea elevului de la analiză/prezentare la înţelegere

  • fromarea noţiunilor = rezultat al unui proces de gândire în cadrul căruia se stabilesc elementele esenţiale şi comune unor grupuri de evenimente istorice asemănătoare

  • noţiunile de istorie nu au un caracter static – elevul trebuie făcut să înţeleagă aceasta

  • conţinutul noţiunilor se lărgeşte – ex: democraţie, stat

  • noţiunile istorice generalizează esenţialul

  • noţiunea de ISTORIE integrează: fapte, date, evenimente din locuri şi timpuri diferite

  • odată noţiunea formată, integrăm în ea următoarele fapte, evenimente istorice

  • 2 posibilităţi: poţi pleca de la

  • noţiune SAU

  • prezentarea faptelor

  • învăţarea istoriei e un proces îndelungat – istoria nu studiază fenomene izolate, ci studiază fenomenele într-o interdependenţă şi înlănţuire cauzală

  • formarea noţiunilor istorice din pov psihologic – 2 etape

  1. formarea şi elaborarea noţiunilor – prin diverse activităţi: analiză, comparare, abstractizare, generalizare etc

  • aceste activităţi, să ducă elevul spre înţelegerea noţiunilor istorice

  1. consolidare, operare – cuprinde 2 acţiuni mentale

  • conoslidare, fixarea noţiunilor

  • operare

  • după aceea, urmează SINTEZA – aici apare şi un continuu proces de actualizare a cunoştinţelor dobândite

  • considerăm o noţiune formată doar dacă devine un instrument de dobândire a unor cunoştinţe noi şi dacă elevul poate opera cu aceste situaţii noi (iată cum de la abstract ne întoarcem la concret!)

  • este un proces continuu – cel puţin 1 pe ciclu (5-8, 9-12)

CONCRET – formare NOŢIUNE (obţinem definirea abstractă) – OPERARE (cu noţiunea, pe

alte situaţii concrete)

(se poate porni şi: ABSTRACT – NOŢIUNE spre concret + ABSTRACT – operare cu noţiunea în alte situaţii)

  • pe lângă studierea faptelor, evenimentelor şi formarea de noţiuni, mai apare un element de înţelegere a relaţiilor dintre noţiuni, a formării unui sistem de noţiuni (câteva activităţi: ierarhizare, ordonare, clasificare – la fal cum formezi o familie de cuvinte)

ex: noţiuni din istoria universală aplicate la istoria românilor

DEFINIŢIA: noţiunea istorică = formă a gândirii capabilă să esenţializeze fenomenele istorice asemănătoare; nu enunţă formele particulare pe care le pot lua fenomenele, ci trăsăturile comune care le asigură unitatea şi permanenţa

eg: cultură, timp, spaţiu, ordine socială, stat, democraţie

  • pentru timp: să faci planşă cu cifrele romane + elementele de cronologie (secol, mileniu, deceniu)

  • cronologia să fie verificată pe parcursul întregului an

  • pt spaţiu: f importantă harta – continente, fluviile cele mai importante (eg: la Egipt), ţările şi vecinii

tipuri de profesori

  • profesorul struţ – respinge noul

  • profesorul ciocănitoare – cicălitor; aplică aceleaşi metode

  • profesorul pinguin – se mişcă foarte încet; nu depune prea mult effort

  • profesorul pescăruş – rapiditate în adaptare, anticipează

  • profesorul porumbel – profesor zburător; aduce noile metode, le aplică şi le transmite mai departe

  • profesorul vultur – foarte receptiv, aspiră spre înălţimi; foarte atent la toate metodele noi; foarte ager

CURS 5:

Lecţia de istorie

Definiţia

  • din perspectivă organizatorică

  • = formă de organizare a activităţii care se desfăşoară în clasă sub îndrumarea unui profesor, într-un interval de timp precis determinat pe baza cerinţelor din programa şcolară şi în funcţie de orarul şcolar;

  • mai potrivit: “cu participarea unui profesor” (nu condiţia!)

  • din perspectiva conţinutului

  • = se impune ca un sistem de idei asamblate logic şi didactic în corelaţie cu cerinţele psihopedagogice referitoare la predarea – însuşirea cunoştinţelor, valorificarea lor, verificarea, evaluarea şi notarea rezultatelor

  • act de creaţie: profesorul îşi exersează puterea de imaginaţie şi rolurile pe care le poate juca în timpul orei

  • = unitate logică, didactică şi psihologică

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web