Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Metodologia educaţiei interculturale

in Pedagogie

invatamant-copii

Într-o epocă în care unul dintre cuvintele foarte des vehiculate este schimbarea, valorile pe care vechii greci îşi întemeiau existenţa – Adevăr, Bine, Frumos – rămân totuşi de o inalterabilă actualitate. Evoluţiile istorice jalonate de cele trei mari revoluţii politice moderne (engleză, americană şi franceză) le-au adăugat însă şi altele menite să consolideze nucleul tare1 al cadrului valoric pe care se întemeiază actualul model cultural european; aceste noi valori sunt legalitatea, libertatea, egalitatea, fraternitatea/solidaritatea şi sentimentul creştin al sacrului.

A fi european înseamnă a împărtăşi valorile europene, interiorizând referenţialul său axiologic, independent de zona de origine. Modelul cultural european nu are graniţe geografice, el fiind împărtăşit şi de ţări precum Japonia sau Australia.

Definiţi, vă rog, ad-hoc: Cultură, Civilizaţie, Migraţie, Minoritate, Discriminare, Etnicitate şi orice concept vă mai este necesar.

Faţete ale culturalităţii

Ideologiile universaliste consideră că entităţile culturale vor dispărea în favoarea unei culturi unice, mondiale2, centrată pe o anumită matrice culturală. O astfel de teză păcătuieşte nu numai prin etnocentrism, ci şi prin simplism făcând abstracţie de complexitatea culturală, de imposibilitatea stabilirii unor ierarhii şi de potenţialele contradicţii care însoţesc evoluţia culturală.

Pluralismul cultural afirmă că fiecare cultură dezvoltă o viziune proprie despre lume cu semnificaţii de valoare universală plecând de la experienţă particulară. Pe lângă apărarea diversităţii, pluralismul cultural pune problema comunicării dintre culturi care recunosc că fiecare contribuie tocmai prin diferenţele specifice la îmbogăţirea experienţei umane.

Multiculturalitatea este o realitate a existenţei în acelaşi orizont spaţio-temporal a unor grupuri de indivizi provenite sau raportate la mai multe culturi care ăşi afirmă notele specifice în mod izolat, evitând, de regulă, contaminările. (Rey p.153). Multicultural şi pluricultural au o predominantă dimensiune statică; într-o abordare multiculturală interacţiunile nu sunt excluse, dar ele nu sunt implicite conceptului3. Aşa se explică de ce multiculturalismul care consideră suficientă juxtapunerea culturilor lasă drum liber unor practici rasiste precum apartheidul.

Interculturalitatea se conturează ca un concept cu o conţinut mai larg decît cele anterior prezentate graţie prefixului inter care trimite spre “interacţiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate”4. Aceeaşi autoare defineşte termenul cultură: “recunoaşterea valorilor, a modurilor de viaţă, a reprezentărilor simbolice la care se raportează fiinţele umane, indivizi sau societăţi, în interacţiunea lor cu altul şi în înţelegerea lumii, recunoaşterea importanţei lor, recunoaşterea interacţiunilor care intervin simultan între multiplele registre ale aceleiaşi culturi şi între culturi diferite în timp şi spaţiu” .

Pot fi evaluate două dimensiuni ale abordării interculturale. Prima vizează nivelul realităţii, al descrierii obiective şi ştiinţifice, cea de a doua proiectul de educaţie şi de organizare socială. Din perspectivă interculturală sunt posibile:

  • recunoaşterea diversităţii reprezentărilor, referinţelor şi valorilor

  • dialogul, schimbul şi interacţiunile dintre aceste diverse reprezentări şi referinţe

  • dialogul şi schimbul între persoanele şi grupurile ale căror referinţe sunt diverse, multiple şi, adesea, divergente

  • dinamica şi relaţia dialectică, de schimbări reale şi potenţiale, în timp şi spaţiu. O dată cu dezvoltarea comunicării, culturile şi identităţile se transformă şi fiecare participă la transformarea altor culturi.

Interculturarea este explicată de Denoux5 în felul următor:” Pentru indivizii şi grupurile din două sau mai multe ansambluri culturale, reclamându-se de la culturi diferite sau având legături cu acestea, numim interculturare procesele prin care, în interacţiunile pe care ei le dezvoltă, este angajată, implicit sau explicit, diferenţa culturală pe care ei tind să o metabolizeze”. Astfel, conceptul intercultural are o conotaţie interacţionistă, dinamică; ei trimite la schimb, reciprocitate, invită la decentrare, la găsirea unor forme de dialog.

Contemporaneitate şi educaţie interculturală

Problematica lumii contemporane6 include numeroase discriminări (rasism, apartheid, sexism), dorinţa popoarelor de autodeterminare şi înţelegere, sărăcia şi foametea, terorismul internaţional, intoleranţa religioasă, fundamentalismul, traficul de persoane şi stupefiante, noi forme de rasism şi de epurare etnică, poluarea mediului, dezarmarea.

Problematica educaţiei contemporane este reverberaţia în câmpul educaţional a problematicii lumii contemporane, căreia îi sunt specifice:

  • Caracterul universal – nici o ţară sau regiune nu se poate plasa în afara acestei problematici;

  • Caracterul global – afectează toate sectoarele vieţii sociale;

  • Evoluţie rapidă şi imprevizibilă – oamenii sunt puşi în faţa unor situaţii complexe pentru care nu au metode de abordare sau soluţii adecvate

  • Caracterul pluridisciplinar;

  • Caracterul presant – pentru soluţionarea problemelor sunt necesare răspunsuri prompte, ingeniozitate şi eforturi financiare importante7.

În faţa acestor imperative, responsabilii educaţiei din diferite ţări se plasează pe două poziţii diferite. De pe poziţia celor sceptici şcoala este văzută în declin, sistemele educative nemaifiind capabile să pregătească lumea de mâine. De pe poziţia celor specialiştilor optimişti şcoala dispune de resursele necesare pentru constituirea viitorului, fiind însă nevoie să îşi adapteze serviciile educaţionale la exigenţele dezvoltării lumii contemporane.

Omul este o fiinţă culturală şi, în consecinţă, una educabilă, permeabilă la contactele, dialogurile, influenţele şi idiosincraziile culturale8.

Educaţia, definită în termeni de proces, semnifică o transformare intenţionată, pozitivă şi pe termen lung a fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi explicit formulate, elaborate la nivelul macrostructurii societăţii. Modificare teleologică şi creatoare a naturii umane, educaţia este, deopotrivă, un proces individual, de transformare a umanului pe baza aproprierii intelectuale a culturii (de umanizare) şi un proces social de transformare a omului pe baza aproprierii pe termen lung şi planificat a unor forţe esenţiale fixate în valorile culturii (de socializare)9.

Educaţia permanentă reprezintă un principiu integrator al tuturor modalităţilor de educaţie de care dispune societatea, compuse armonios într-o nouă structură ale cărei obiective sunt:

  • crearea structurilor şi metodelor favorabile formării-dezvoltării personalităţii umane pe tot parcursul existenţei sale;

  • pregătirea personalităţii umane pentru autoinstruire şi autoeducaţie10.

Organizaţiile internaţionale sau regionale, (UNESCO 1945 şi Consiliul Europei 1949) au fost preocupate de necesara dimensiune politică, internaţională şi democratică a educaţiei. Acest deziderat generos s-a putut realiza doar în mică măsură din cauza tendinţei generale de a plasa educaţia în planul secund al responsabilităţilor asumate de state şi comunităţi. Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a proclamat că la 1 ianuarie 1995 începe Deceniul Educaţiei pentru Drepturile Omului. Aceasta subliniază rolul pe care îl joacă educaţia în societate postmodernă şi pe care îl va juca probabil tot mai mult într-o lume în care resursele umane şi creativitatea vor valora mai mult decât resursele industriale.

  1. Dimensiunile educaţiei interculturale

Cu toate că diversele aspecte ale educaţiei pentru înţelegere internaţională sunt interdependente, cele mai bine individualizate sunt:

  • educaţia pentru drepturile omului

  • educaţia pentru democraţie şi civism

  • educaţia pentru pace şi dezarmare

  • educaţia pentru toleranţă

  • educaţia pentru dezvoltare

  • educaţia pentru mediu

  • educaţia interculturală

Există concepte corelate cu cel de educaţie interculturală, precum educaţia multietnică şi educaţia globală. Educaţia multietnică este un concept ce s-a impus în state care sunt conglomerate etnice încă de la constituire – SUA, Canada, Australia. Scopurile educaţiei multietnice11 sunt:

  • cunoaşterea de către fiecare grup etnic a propriilor valori;

  • familiarizarea grupurilor etnice cu principalele elemente ale culturii altor grupuri, înţelegerea şi respectarea acestora;

  • facilitarea confruntării preocupărilor alternative;

  • înzestrarea elevilor cu priceperi, cunoştinţe şi atitudini necesare desfăşurării activităţilor în profesie, dar şi conturarea culturii generale;

  • reducerea discriminării şi segregării dintre membrii grupurilor etnice în şcoli şi în societate;

  • dezvoltarea competenţelor culturale de graniţă; procesul se derulează pe cinci niveluri: observaţii, contacte directe cu grupuri sau membri ai unor grupuri etnice, biculturalitate, resocializare completă şi asimilare de către cultura străină.

Alături de încercările de definire a interculturalităţii, Dasen12 consideră utilă şi precizarea a ceea ce nu este educaţia interculturală, pentru a evita confuzii şi simplificări:

  1. Nu este vorba de o educaţie compensatorie pentru străini, vizând aplanarea problemelor copiilor de imigranţi. În viziune interculturală nu copiii au probleme, ci instituţia şcolară are dificultăţi de adaptare la diversitatea culturală. Şcoala trebuie să ajute aceşti copii să înveţe limba ţării gazdă şi să se conformeze normelor şcolare locale pentru a le maximiza şansele de reuşită şcolară şi profesională. Diferenţele culturale în performanţe nu sunt atribuite automat lacunelor sau mediului cultural defavorizant, ci sunt considerate o reflectare a adaptării la contexte diferite.

  2. Educaţia interculturală nu este doar o nouă disciplină şcolară, ci o nouă abordare a disciplinelor clasice. Profesorul va (re)valoriza culturile de origine ale elevilor, sensibilizându-i la diversitatea culturală şi evitând stereotipiile şi prezentarea culturilor în mod static. La nivel instituţional, ea implică alegerea unui model de integrare mai degrabă, decât de asimilare.

  3. Educaţia interculturală nu se confundă cu cursurile de limba şi cultura de origine pentru elevii imigranţi. Ea se adresează tuturor elevilor şi ar trebui să se înscrie într-un demers care să acopere toate ciclurile de învăţământ.

În continuare sunt prezentaţi câţiva termeni

Direcţii prin care educaţia poate facilita în România procesul de modernizare, deci de integrare în structurile europene13:

  1. La nivelul idealului educativ se impune depăşirea sintagmei încărcate de formalism din legea învăţământului14 conform căreia idealul educativ al modernităţii este dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, formarea personalităţii autonome şi creative şi proiectarea de strategii şi acţiuni educative care să transforme în realitate acest deziderat.

  2. La nivelul obiectivelor este necesară deducerea obiectivelor educaţionale din corpul valorilor modernităţii.

  3. La nivelul conţinuturilor:

c.1) Regândirea locului şi ponderii disciplinelor antropologice şi sociale la nivelul tuturor ciclurilor de învăţământ, menite să ofere absolventului cunoştinţe privind problematica legată de valorile modernităţii, de drepturile şi libertăţile cetăţenilor, de funcţiile statului, de funcţionarea instituţiilor europene şi mondiale.

c.2) Studierea limbilor străine în strânsă legătură cu cultura şi civilizaţia de care aparţin, deoarece limba este atât un instrument cu utilitate practică în relaţii de diverse naturi, cât şi un vector al specificităţii definitorii a unei culturi. Totodată, încurajarea cunoaşterii/studiului limbilor din vecinătatea apropiată (areal micro şi macro – administrativ, geografic etc.) va determina perceperea limbilor nematerne ca fiind ale prietenilor şi nu a inamicilor, ştiut fiind că Nu iubim ceea ce nu cunoaştem (Ignoti nulla cupido)15.

c.3 ) Promovarea studiilor comparatiste în domenii ca istoria, literatura în scopul înţelegerii raporturilor dintre universal şi particular, pe de o parte, şi schimbării de perspectivă şi descurajării abordării etnocentrice, pe de altă parte.

  1. La nivelul formatorilor este necesară recalificarea cadrelor didactice în spiritul valorilor europene, mai puţin prin acţiuni dominate de formalism, cât prin perfecţionare în colaborare cu instituţii academice din afara spaţiului românesc (burse universitare, stagii de masterat şi doctorat, proiecte de cercetare şi intervenţie comune). Astfel de contacte externe au un aport explicit de natură informativă în direcţie profesională, dar şi un efect formativ implicit datorită contactului nemijlocit, necenzurat şi nealterat cu o altă cultură. Elitele universitare pot deveni în calitatea lor de formatori ai formatorilor şi ca urmare a funcţiei de iradiere culturală îndeplinită de Universitate agenţi ai difuzării competente a valorilor modernităţii europene.

1.3 Obiectivele educaţiei interculturale

Scopul educaţiei internaţionale, concept supraordonat celei interculturale este să dezvolte sensul responsabilităţii sociale şi al solidarităţii cu grupuri defavorizate şi să inducă respectul principiului egalităţii în comportamentul cotidian16.

Educaţia interculturală permite structurarea unei identităţi culturale deschise17, având ca scop:

  • îndrumarea tinerilor pentru a asimila o cultură în perspectivă antropologică;

  • înţelegerea punctului de vedere al altuia prin poziţionarea relativistă;

  • legitimarea identităţii culturale, împiedicând sacralizarea;

  • asigurarea respectului diferenţelor, dar în cadrul unor sisteme de atitudini reciproce.

Rey18 propune obiective de mare generalitate ale educaţiei interculturale menite să ajute la depăşirea etnocentrismului prin abilitarea individului pentru:

  • a-şi pune întrebări asupra certitudinilor ego, socio sau etnocentriste şi a normelor monoculturale;

  • a transforma imaginile şi reprezentările stereotipe şi a depăşi prejudecăţile generatoare de judecăţi şi acţiuni;

  • a transforma şi diversifica raporturile de forţă şi a face loc, în mod egal acelor indivizi care sunt depreciaţi, ca şi a competenţelor, referinţelor lor culturale şi modalităţilor proprii de expresie;

  • a favoriza decompartimentarea, recunoaşterea complexităţii şi relaţiilor existente atât între culturile, clasele sociale, instituţiile, ciclurile de învăţământ, disciplinele şcolare, obiectele ştiinţifice, cât şi între fiinţele umane indiferent de vârstă, limbă, etnie, cultură sau religie;

  • a învăţa şi dezvolta negocierea şi comunicarea între indivizi, grupuri sau comunităţi şi a le face să fie benefice pentru fiecare dintre părţi

  • a articula responsabilităţile care revin fiecăruia prin raportare la comunităţile locale şi naţionale, ca şi prin raportare la comunitatea internaţională.

1 Antonesei, idem, p. 12.

2 Cucoş, C., Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale. Iaşi: Ed. Polirom, 2000, p. 159.

3 Rey, M., De la Logica “mono” la logica de tip “inter”. Piste pentru o educaţie interculturală şi solidară”. p. 153, În Dasen, Pierre, Perregaux, Christiane, Rey, Micheline Educaţia interculturală – experienţe, politici, strategii, Iaşi, Ed. Polirom, 1999, p. 129- 203.

4 Id., p., 152.

5 Denoux, P., Les modes d’appréhension de la différence. Thése d’habilitation, Université de Toulouse, Toulouse, Le Mirail, 1992, apud Cucoş, C..

6 Conceptul de problematică a lumii contemporane a fost introdus de Aurelio Peccei, fostul preşedinte al Clubului de la Roma.

7 Cucoş, C., Cozma, T., Locul educaţiei pentru diversitate în ansamblul problematicii educaţiei contemporane, p. 29, În Cozma, T. ,(coord.) O nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea., Iaşi, Ed. Polirom, 2001, p. 24-49.

8 Antonesei, L., Paideia. Fundamentele culturale ale educaţiei., Iaşi, Ed. Polirom, 1996, p. 13-45.

9 Panţuru, S., Fundamentele pedagogiei., Braşov, Ed. Universităţii Transilvania, 1995, p. 8.

10 Lengrand, P., Introducere în educaţia permanentă., Bucureşti, Ed.Didactică şi Pedagogică, 1973, p. 50.

11 Banks, J., A., Multiethnic education, Boston, London, Allyn and Bacon, 1988, apud Cucoş, op. cit., p. 168.

12 Dasen, P., “Fundamentele ştiiţifice ale unei pedagogii interculturale”, p. 39, În Dasen et al. Educaţia interculturală – experienţe, politici, strategii., Iaşi, Ed. Polirom, 1999, p. 21-82.

13 Antonesei, L., op. cit., p. 22.

14 Legea învăţământului, art. 31.

15 Ovidius Publius Naso Ars amandi”., În Barbu, M., Dicţionar de citate şi locuţiuni străine., Bucureşti, Ed. Enciclopedică română, 1973, p. 74.

16 Recomandare pentru înţelegere internaţională, 1974 apud Rey, M., op. cit., p. 146.

17 Cucoş, C., op. cit., p. 173.

18 Rey, M., “Human Rights and InterculturalEducation” În Starkey, H., (ed.) The Chalenge of Human Rights Education., London, Cassell/Council of Europe, 1991, p. 135-151.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web