Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Metodologia evaluarii compunerilor

in Limba romana

Carti-care-te-ajuta-sa-atingi-succesul--in-2014

Exprimarea corectă, orală şi scrisă este un obiectiv important al procesului de învăţămînt în ciclul primar, care constituie unul din instrumentele de bază ale muncii intelectuale, fără de care nu poate fi concepută dezvoltarea intelectuală viitoare a elevilor.

Elevii care reuşesc să se exprime cu uşurinţă încă din clasele mici prezintă garanţii aproape sigure de reuşită deplină în activitatea de învăţare la toate disciplinele şcolare; ei pot fi consideraţi în afara pericolului de a rămîne în urmă la învăţătură. Dimpotrivă, o bună parte dintre elevii predispuşi insuccesului şcolar, în special în clasele I şi a II-a, sunt proveniţi din rîndul celor cu exprimare greoaie, al celor care nu îndrăznesc sau nu reuşesc să participe la actul comunicării, să verbalizeze observaţiile, gîndurile, sentimentele lor, în mod liber.

Cultivarea perceperilor elevilor de a-şi expune în scris, logic şi corect cunoştinţele, impresiile şi sentimentele lor constituie o preocupare principală a lecţiilor de limbă şi literatură română.

C. G. Chiosa susţine că preocuparea pentru cultivarea exprimării elevilor o au în egală măsură lecţiile de limbă şi de lectură literară, în cadrul lecţiilor de compunere elevii învaţă să expună ei înşişi în mod logic şi organizat o secţiune studiată, să urmărească în tot cursul expunerii tema tratată şi însuşirea părţilor din care se compune sau a argumentelor aduse în favoarea tezei susţinute, concluziile care pot fi trase, ca mijloace de a utiliza forma cea mai adecvată şi mai corectă.

Capacitatea de exprimare se formează şi se perfecţionează prin solicitarea efortului intelectual al elevilor, prin punerea sistematică a lor în situaţia de a exersa, într-o formă sau alta, verbalizarea, pe cît posibil în mod liber. Faptul că elevii ascultă şi înţeleg ceea ce li se relatează de către o altă persoană, chiar de către învăţător, nu poate fi suficient pentru ca ei să înveţe să exprime în mod liber ceea ce cunosc, observaţiile, impresiile sau gîndurile lor proprii.

Elevii pot exersa actul vorbirii libere la toate disciplinele şcolare în special la limba română, disciplina care ocupă mai bine de o treime din numărul total de ore cuprinse în planul de învăţămînt a ciclului primar. În rîndul componentelor limbii române, ca disciplină şcolară, compunerea constituie cadrul cel mai prielnic pentru cultivarea capacităţilor de exprimare corectă a elevilor.

Calităţile necesare unui om cultivat care ştir să mînuiască limba literară – se dobîndesc prin exerciţiile pe care elevii le vor face în acest sens, urmărind să descopere şi să aplice în practică regulile exprimării corecte şi frumoase.

E. N. Botezatu susţine că în exprimarea corectă trebuie să-i obişnuim pe elevi că a compune nu înseamnă a repeta gîndirile cuiva, ci a-ţi exprima propriile gînduri şi sentimente în legătură cu un personaj sau operă literară, un obiect sau o întîmplare.

Şi într-un fel sau altul să insistăm ca în fiecare compunere să se reflecte atitudinile, sensibilitatea, gustul, concepţia de viaţă a celui care scrie.

Înţelegînd în acest fel sensul compunerilor ca disciplină şcolară, sunt evidente valenţele ei formative în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, în special al imaginaţiei şi a gîndirii creatoare.

Astfel, compunerile realizează, pe de o parte, o sinteză a tot ce învaţă elevii la gramatică, la citire, precum şi la celelalte obiecte de învăţămînt, mai ales sub raportul corectitudinii exprimării. Pe de altă parte, ele constituie cel mai nimerit prilej de valorificare al experienţei de viaţă al elevilor, de manifestare a imaginaţiei şi fanteziei lor creatoare.

Iar la originalitatea compunerii realizate de copii, fie oral sau scris poate fi determinată în bună parte şi de felul compunerii respective.

Comunicarea scrisă în clasa I se limitează la învăţarea scrisului din punct de vedere grafic; dar problematica dezvoltării capacităţii de exprimare corecto, orală şi scrisă, are în vedere în primul rînd, nivelul de la care şcolarii din clasa I pornesc în acest proces, ceea ce de fapt e bine cunoscut. De aceea, obiectivele de referinţă, precum exemplele activităţilor de învăţare sunt formate în termeni care ţin seama de performanţele pe care sunt capabile să le atingă micii şcolari.

Aceste elemente ţin de comunicarea orală şi scrisă se reiau concentric, la un nivel mai ridicat şi în clasa a II-a, cu cerinţe sporite.

Cum procesul scrierii cunoaşte progrese, mai ales din punctul de vedere al cunoaşterii structurilor grafice ale literelor, a elementelor de legătură a acestora în cuvinte, toate aceste activităţi pregătesc şcolarii pentru transmiterea şi receptarea, prin scris, a unor mesaje. Pentru început, din acest punct de vedere, contextele comunicării scrise sunt constituite din realizarea scrisului cu scop practic, informativ: copieri de texte, dictări, lucrări de control, chiar scriere imaginativă (compunere liberă), compuneri după un şir de ilustraţii sau benzi desenate, compuneri pe baza unui şir de întrebări, compuneri cu începutul dat.

În clasa a II-a şi a IV-a, la comunicarea orală apar cerinţe sporite: comunicare prin imagini, formularea mesajului, planul simplu de idei, rezumatul oral. La comunicarea scrisă sunt introduse elemente care ţin de structura lucrărilor, de scrierea corectă din punct de vedere ortografic. Scrierea imaginativă ocupă o pondere însemnată, cu reale accente de creativitate. Toate acestea au în vedere, cu prioritate, exersarea actului comunicării atît ca emise, cît şi ca receptare, precum şi cultivarea spiritului creator la elevi susţine I. Şerdan. [p. 234]

Noile programe prevăd, începînd încă din clasa a II-a, asemenea obiective de referinţă ca:

– să redacteze texte scurte pe baza unui suport vizual şi a unui şir de întrebări;

– exerciţii de analizare atentă şi corectă a imaginilor;

– exerciţii de dezvoltare a propoziţiilor simple în propoziţii dezvoltate, fără referire terminologică;

– exerciţii de dezvoltare a unor enunţuri etc.

2. Compunerea. Clasificarea compunerilor în clasele primare

Compunerea reprezintă o lucrare de verificare a imaginaţiei şi cunoştinţelor în legătură cu un anumit subiect. Compunerile sunt cu temă liberă şi cu temă literară, narative, descriptive, de raţionament, ştiinţifico-publicistice, de povestire, de analiză a tematicii, mesajului, compoziţiei, atmosferei, de caracterizare a personajului literar, de analiză a poeziei, de sinteză etc.

Pornind de la consideraţia că felul şi caracterul compunerilor diferă în funcţie de cunoştinţele şi de posibilităţile de exprimare ale elevilor în genere, de nivelul lor intelectual şi de gradul lor de dezvoltare psihică, este necesar mai întîi să se precizeze care sunt felurile de compuneri realizabile cu elevii claselor primare, apoi să se stabilească care dintre acestea sunt mai potrivite la fiecare clasă, în perioada începutului sau a sfîrşitului de an şcolar, pe măsura dezvoltării elevilor.

C. G. Chiosa afirmă că clasificarea compunerilor se poate face atît în funcţie de materialul pe baza căruia se face compunerea, cît şi după gradul de participare creatoare a elevilor.

Desigur că ambele criterii se împletesc în indicaţiile programelor şcolare şi se reflectă în materialul cuprins de manualele şcolare pentru aceste clase.

A face o clasificare a felurilor compunerilor ce pot intra în practica şcolară la clasele primare este un demers foarte dificil datorită, în primul rînd, nivelului la care poate fi angajat, cît şi tematica foarte variată a lor.

Profesorul C. Parfene face o clasificare făcută din perspectiva pregătirii tineretului pentru a putea răspunde nevoilor cotidiene de comunicare, pe care le solicită societatea în viitorul apropiat, în lucrarea sa „Compoziţiile în şcoală”.

Cîteva categorii dintre acestea sunt redate mai jos, fiecare avînd multiple întrebuinţări ca:

  1. Texte cu destinaţie specială (formularea CEC, mandate poştale, bonul,

cererea, memoriul de activităţi ş.a);

  1. Compoziţii cu caracter epistolar (biletul, scrisoarea amicală,

scrisoarea de mulţumire, scrisoarea de felicitare, invitaţia ş.a);

  1. Compoziţia pe baza textelor ştiinţifice, literare (analiza, comentariul,

caracterizarea, compoziţia pe teme de sinteză ş.a);

  1. Compoziţii cu caracter oratoric (toastul, alocuţiunea, cuvîntarea sau

discursul ş.a);

  1. Compoziţii literare creatoare (compoziţia descriptivă, compoziţia tip

tablou, portretul ş.a);

  1. Compoziţii cu caracter publicistic (ştirea, informaţia, anunţul

publicitar, reportajul, interviul, articolul ş.a).

În general acestea sunt categoriile care după cum se constată, majoritatea compoziţiilor de mai sus pot fi la îndemîna elevilor din clasele superioare ale învăţămăntului preuniversitar.

Noile programe şcolare pentru clasele primare includ compunerile în contexte de realizare diferită. Actualul curs prevede următoarele:

  1. Scrierea funcţională cu scop practic informativ: scrisoarea, biletul, cartea de vizită, anunţul, telegrama, afişul publicitar.

  2. Scrierea imaginativă (compuneri libere):

    • compuneri după o ilustraţie sau după un şir de ilustraţii.

    • compuneri în baza unor cuvinte şi a unor expresii date de autor.

    • compuneri narative libere.

    • compuneri descriptive.

    • compuneri cu titlul dat.

  1. Scrierea după textul literar:

    • Transformarea textului dialogat în text narativ.

    • Rezumatul textului.

    • Caracterizarea unui personaj.

    • Modificarea cursului unei acţiuni sau a finalului unor texte literare studiate.

Ţinînd seama de cerinţele comunicării într-o societate modernă, în şcoala primară se pot realiza cu succes următoarele compuneri – clasificare:

      1. După forma elaborare există compuneri: orale (I-II), scrise (III-IV).

      2. După modul de exprimare: narative, descriptive.

      3. După modalitatea de efectuare: colective, individuale.

      4. După materialul folosit (de bază):

        • Compuneri bazate pe un text citit;

        • Compuneri după tablou;

        • Compuneri bazate pe observaţiile, impresiile, experienţele personale;

        • Compuneri bazate pe imaginaţia creatoare:

          1. Cu subiecte date;

          2. Cu cuvinte date ca punct de sprijin;

          3. Compuneri cu început dat de învăţător,

          4. Compuneri asemănătoare.

Dar pentru a face această clasificare trebuie să ţinem cont de anumiţi factori ca:

  • Forma de elaborare;

  • Modul de exprimare;

  • Modalitatea de efectuare;

  • Materialul folosit.

Deci putem desprinde faptul că principalul criteriu în stabilirea felurilor compunerilor îl constituie măsura în care ele oferă posibilitatea unei activităţi independente, creatoare din partea elevilor.

I. Şerdean susţine că criteriile după care se face clasificarea compunerilor nu trebuie înţelese ca un scop în sine. Ele sunt necesare numai pentru a orienta în aşa fel întreaga activitate de elaborare a unor asemenea lucrări, încît să se asigure un grad sporit de independenţă a elevilor, să reprezinte în cît mai mare măsură rodul efortului lor personal, pentru a le spori astfel gradul de originalitate, de creaţie.

Experienţa arată că toţi elevii, începînd cu cei din clasa I, sunt capabili, într-o măsură mai mare sau mai mică, să desfăşoare o activitate de creaţie, să aducă o notă de originalitate în compunerile pe care le realizează, dacă sunt pregătiţi în acest scop şi li se creează condiţii corespunzătoare. Tocmai în aceasta trebuie văzută valoarea formativă a compunerilor, contribuţia lor de dezvoltarea exprimării corecte, precum şi a capacităţilor intelectuale ale elevilor, în special al imaginaţiei şi al gîndirii creatoare.

3. Metodica efectuării compunerilor în clasele primare

În acest sens primele compuneri pe bază de texte citite e bine să se facă după lucrări în proză, de mică întindere, în care e folosită mai ales naraţiunea. În acest text, elementele de creaţie trebuie căutate cu mai multă iscusinţă, pentru a se evita simpla lor reproducere. În schimb, textele aparţinînd genului liric, deci sunt mai dificile pentru micii şcolari, oferă posibilităţi mai largi pentru o activitate creatoare. Alegerea lor trebuie făcută cu multă grijă. Sunt de preferat texte din lirica peisajistă. Aici nu mai e vorba de acţiune, de personaje, alcătuirea unei compuneri pe baza lor presupune o pregătire prealabilă specială. Învăţătorul va prezenta el însuşi un model de o asemenea compunere. Fie că sunt în proză sau în versuri, operele care înfăţişează descrieri vor fi prezentate în succesiunea firească a tablourilor respective din natură, cum este bunăoară cazul textelor: „Furtuna” de Calistrat Hogaş, „Ninge” de D. Matcovschi şi „Sara” de O. Goga.

În alte creaţii în versuri cum e de exemplu, poezia „Iarna pe uliţă” de G. Coşbuc, „Iarna” de V. Alecsandri, în care elementele de pastel constituie doar fondul pe care se înscriu cele epice, reprezentarea se face după tablourile principale, care zugrăvesc aspectul iernii şi bucuriile pe care acesta le oferă copiilor. Pentru textele utilizate destul de des pentru compuneri sunt şi acelea în care apar frecvent dialogurile, recomandate mai ales la clasa a IV-a unde există lecţii speciale de transformare a dialogului în vorbire indirectă.

Alcătuirea compunerilor pe baza unor texte presupune, cum s-a văzut, stabilirea prealabilă a unui plan, care să sugereze fie momentele esenţiale ale acţiunii în cazul unei naraţiuni, fie tablourile principale într-o anumită succesiune, în cazul unei lucrări cu caracter descriptiv.

În acelaşi fel se pot face intervenţii creatoare, şi în compunerile care au ca sursă de inspiraţie poveşti sau povestiri făcute oral, făcute de învăţător fie predate prin intermediul discurilor sau a benzilor magnetice, fie din lectura particulară a elevilor.

Planurile compunerilor, respectiv ideile principale ale acestora, pot fi redate nu numai prin formularea unor întrebări sau enunţuri. Foarte frecvent se utilizează un şir de ilustraţii. Fiecare din ilustraţie redă un moment esenţial din succesiune momentelor care marchează conţinutul de bază ale unei naraţiuni. Posibilităţile unei activităţi de creaţie la acest fel de compuneri sunt mai mari decît la cele pe bază de texte. Aici ilustraţiile respective nu mai redau direct prin cuvinte, naraţiunea sau peisajul respectiv din natură. Ele numai sugerează.

Se anexează – (Complectul de tablouri din seria „Cum ajunge pîinea pe masă”).

Elevul va trebui să reflecteze asupra fiecărei ilustraţii în parte, pentru ca apoi, urmărind succesiunea lor, să poată stabili înlănţuirea ideilor pe baza cărora se va alcătui compunerea. Dacă acţiunea respectivă este sugerată de conţinutul şi succesiunea ilustraţiilor, redactarea compunerii trebuie să fie rezultatul unei activităţi creatoare din partea elevilor.

S-ar putea ca imaginile să sugereze şi unele expresii, dar oricum elevii vor trebui să depună un efort intelectual pentru găsirea celor mai potrivite forme de exprimare, cu ajutorul cărora să realizeze compunerea respectivă.

Se anexează (seria de tablouri „Hai să ne gîndim”).

Primele compuneri de acest fel e bine să se realizeze oral pe baza unor ilustraţii care să înfăţişeze scene principale din poveşti cunoscute cum sunt: „Povestea ridichii”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Capra cu 3 iezi” şi altele.

Acestea vor realiza o trecere treptată de la compunerile pe baza de texte citite sau auzite, la compunerile după un şir de ilustraţii. Un plus de efort intelectual, de activitate creatoare, îl vor face elevii atunci cînd vor fi puşi în faţa unor succesiuni de imagini pe care le văd pentru prima dată.

Cu toate că în acest tip de compuneri fiecare imagine reprezintă un punct din plan, acesta trebuie alcătuit şi în scris: de obicei fiecare ilustraţie va primi un titru sau va fi completată de un text care să redea succint conţinutul său.

Compunerile pe baza unui şir de ilustraţii pregătesc elevii pentru alcătuirea unor compuneri după un tablou. În realizarea primelor compuneri de acest tip este bine ca tabloul respectiv să fie însoţit de un text literar adecvat, care să orienteze elevii asupra felului în care trebuie să observe un tablou, pentru a reda nu numai conţinutul acestuia, ci şi modul în care pictorul (în cazul unei opere de artă) a dat viaţă gîndurilor, sentimentelor sale.

Tablourile însoţesc adesea textele literare, completîndu-le conţinutul prin imagini.

Este evident deci că problemele de ordin metodic privind compunerile pe bază de texte şi cele după tablouri se interferează. Atunci cînd un tablou constituie însă singura sursă de inspiraţie pentru alcătuirea unei compuneri, sarcina cea mai dificilă este aceea de a-i învăţa pe elevi să observe, „să citească”tabloul. Normele după care se face observarea unui tablou sunt cele cunoscute: după observarea cadrului general al tabloului, se vor urmări, pe rînd detaliile, începîndu-se cu cele din primul plan şi apoi cele din planurile următoare. Se face în felul acesta o „inventarierea” a secvenţelor care alcătuiesc tabloul respectiv, stabilindu-se în acelaşi timp succesiunea lor.

Activitatea creatoare a elevilor în alcătuirea tabloului respectiv, şi stabilirea succesiunii secvenţelor sale, precum şi eventualele semnificaţii ale unor detalii în cazul unui tablou care înfăţişează, bunăoară, aspecte din activitatea copiilor, succesiunea ideilor sugerate de tablou va fi stabilită după felul acţiunilor la care participă copiii.

Se anexează – (tabloul „Patru dorinţi” la povestirea cu acelaşi nume de C. D. Uşinskii).

Tablourile care au în prim plan portrete sugerează pe lîngă trăsăturile fizice ale personajelor respective, stările sufleteşti ale acestora. Reflectarea lor cere un evident efort de gîndire din partea elevilor.

În rîndul compunerilor care prin însăşi natura lor obligă la o activitate creatoare, compuneri specifice elevilor din clasele mici şi chiar preşcolarilor, sunt compunerile cu început sau cu sfîrşit dat, compunerile cu cuvinte de sprijin, sau cele pe baza unui text încurcat.

În asemenea compuneri, nivelul original este dat mai ales de ceea ce asigură „materialul brut”, oferit de învăţător sau de manual. „Modele” de asemenea materiale oferă şi manualele şcolare. Învăţătorul îşi va găsi şi el, în plus materiale care să sugereze elaborarea unei compuneri, de asemenea, se poate face apel chiar la imaginaţia copiilor pentru a realiza asemenea puncte de sprijin de la care să se pornească în elaborarea propriu-zisă a compunerilor.

După ce s-a stabilit materialul care constituie un punct de plecare, se trece la elaborarea compunerii de către fiecare elev.

Pregătirea elevilor în acest scop se referă, mai ales la probleme de tehnica redactării compunerilor (aşezare în pagină, structura compunerii, folosirea dicţionarului etc.).

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web