Compania Metrorex a anunțat că în 49 de stații de metrou se vor instala benzi speciale pentru direcționarea persoanelor cu dizabilități. Proiectul a fost deja aprobat, ba mai mult, planul de finisare al Magistralei 5 şi cele două noi staţii de pe Magistrala 4, includ deja facilități pentru persoanele cu dizabilități, atât lifturi, cât şi trasee marcate specific.
„Acţiunea de accesibilizare a staţiilor de metrou pentru persoanele cu dizabilităţi este asumată de Metrorex ca parte a strategiei sale de funcţionare şi dezvoltare. În acest sens, este de menţionat că toate staţiile de metrou accesibilizate au pictograme specifice – pentru a fi mai uşor identificate şi, atunci când situaţia o impune, există personal instruit care poate ajuta persoanele cu dizabilităţi pentru a avea acces mai uşor la peron”, a precizat conducerea Metrorex.
Săptămâna trecută Metrorex a fost amendată cu 8.000 de lei, în urma unei inspecții privind riscul de incendii la metrou. Au fost detectate panouri electrice cu probleme, guri de evacuare blocate și de asemeni, pompierii au atras atenția că nu sunt marcate căile de evacuare pe peroane.