Ministrul Apărării, le cere parlamentarilor să treacă rapid legea prin care armata ar putea să pregătească voluntari.

in Evenimente

Serviciul militar ar putea să fie reintrodus. Însă nu va fi obligatoriu, ci pe bază de voluntariat. Mircea Duşa, ministrul Apărării, le cere parlamentarilor să treacă rapid legea prin care armata ar putea să pregătească voluntari.

armata1

Rezerviştii voluntari vor fi oamenii pe care armata se va baza în cazul în care se declară stare de mobilizare, de asediu sau de război.

Cei care vor să aibă acest statut trebuie să participe necondiţionat la misiuni interne şi externe, să anunţe unitatea militară dacă părăsesc domiciliul pentru mai mult de 48 de ore şi să păstreze cu stricteţe secretul militar. Pentru perioadele în care participă la misiuni, militarii vor fi remuneraţi, li se vor plăti asigurările sociale şi de sănătate, vor încasa primă de fidelitate şi vor primi drepturi de echipare şi de hrană. De asemenea, rezerviştii voluntari vor putea fi selectaţi cu prioritate în cazul în care vor dori să intre în rândul cadrelor militare active.

Mircea Duşa a participat ieri, la Sibiu, la ceremonia de depunere a jurământului a 200 de soldaţi profesionişti. Ministrul Apărării a fost întrebat dacă se impune sau nu stagiul militar obligatoriu. Duşa s-a limitat însă să vorbească doar despre legea rezervistului militar şi la necesitatea ca actul normativ să treacă rapid prin Parlament.

Alte ţări de pe flancul estic al NATO deja au trecut la stagiuil militar obligatoriu. Parlamentul din Lituania a votat din martie legea privind militarii în termen, iar tinerii deja au primit ordinul de încorporare. În mai şi Letonia a introdus un sistem prin care tinerii vor fi recrutaţi 3000 de oameni cu vârste între 19 şi 26 de ani. O situaţie similară şi în Norvegia. Aici însă armata a devenit obligatorie şi pentru femei dar şi pentru bărbaţi, scrie Realitatea.net.

OBLIGAŢIILE REZERVIŞTILOR VOLUNTARI
a) să fie devotaţi statului român,
b) să respecte şi să apere valorile democraţiei constituţionale,
c) să respecte jurământul militar, regulamentele şi ordinele comandanţilor,
e) să participe necondiţionat la instruire, în ţară şi în străinătate
SURSA: proiectul legii privind statutul rezerviştilor voluntari

DREPTURILE REZERVIŞTILOR VOLUNTARI
a) drepturi salariale,
b) primă de fidelitate,
c) drepturi de echipare şi de hrană,
d) măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală şi medicamente
SURSA: proiectul legii privind statutul rezerviştilor voluntari

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.