Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Ministrul Economiei s-a întâlnit cu ambasadorul SUA

in Articole/Centru Media/Evenimente/Stiri online
Loading...

   Ministrul Economiei, Mihai Tudose s-a întâlnit, luni, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm.

   În cadrul întâlnirii s-a făcut, printre altele, o trecere în revistă a relațiilor economice bilaterale româno-americane şi a proiectelor demarate în România de unele firme din SUA precum Ford, Exxon sau Bell Helicopters. O alta temă abordată de către cei doi oficiali s-a referit la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, ministrul Mihai Tudose imformând partea americană despre paşii făcuţi de Ministerul Economiei în vederea demarării şi continuării demersurilor privind crearea FSDI dar şi despre scopul acestuia: anume dezvoltarea şi finanţarea proiectelor de investiții rentabile şi sustenabile, în sectoare competitive, prin participarea directă sau împreună cu investitori instituționali sau privați. Ideea creării unui fond suveran de investiţii în scopul stimulării economiei naționale a fost agreată și de instituțiile europene si internaționale precum Comisia Europeana, FMI, OECD, etc.

   Cu ocazia întâlnirii de astăzi, atât ministrul economiei, cât și ambasadorul SUA și-au exprimat deschiderea pentru dezvoltarea cooperării în domeniul economic parte a Parteneriatului Strategic. (foto: Miniserul Economiei)

Loading...
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

Mergi la Sus

Politica cookies Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web