Florin Iordache a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei.
„De când a venit la MJ mi-am propus şi am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente şi destul de sensibile. Aşa cum aţi văzut, toate iniţiativele asumate sunt legale şi constituţionale. Proiectele propuse lansate în dezbatere publică, în dezbatere parlamentară. Pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am decis să-mi înaintez demisia din funcţie”, a spus Iordache.
Decizia vine la trei săptămâni de la izbucnirea scandalului legat de ordonanţa de modificare a codurilor penale. După ce pe 18 ianuariie preşedintele Klaus Iohannis a descins la şedinţa de guvern avertizând asupra proiectelor de OUG privind graţierea şi codurile penale, la o săptămână, Iordache a anunţat că s-a aprobat ordonanţa de urgenţă care redefineşte abuzul în serviciu. Decizia a scos în stradă sute de mii de români, în cadrul celor mai mari proteste de după Revoluţie încoace.
Forin Iordache a susţinut încă de la început că-şi asumă „în totalitate” decizia promovării ordonanţei 13.
„În cursul elaborarii actelor normative, direcţiile de specialitate şi-au exprimat opiniile. În cursul procedurii de elaborare, au fost păreri pro şi contra, oportunitatea o stabileşte ministrul. Nu este corect ca ultima responsabilitate să fie a ministrului care semnează. Oportunitatea este a ministrului şi îmi asum şi am semnat pentru ele (n.r. actele normative). Mi le asum în totalitate”, a declarat Florin Iordache, la vremea respectivă.