N-a stiut nimeni de ea. Masina construita in secret intr-un buncar

in Articole

Secretul din buncăr. Cum a fost construit noul Ford GT de o mână de oameni într-o cameră obscură aflată în inima mărcii americane

12 oameni, 15 luni, un proiect Top Secret construit și dezvoltat în subsolul Centrului de Cercetare Ford din Dearborn, Michigan. Am fost în SUA să aflăm cum a apărut noul Ford GT pe lume fără ca 99% dintre angajații Ford să știe că într-o cameră uitată din subsoluri se coace ceva…

„Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri noi”
(Tudor Arghezi, „Testament”)

406446l
Probabil că e primul text din istoria presei auto care începe cu un citat din Tudor Arghezi. Cert e că n-ați greșit site-ul și nici domeniul: vă aflați încă pe un site auto, iar în acest articol vom vorbi despre mașini. Mi s-a părut însă foarte potrivit să încep povestea de astăzi cu două dintre cele mai cunoscute versuri ale lui Arghezi.

Dar ce legătură au cele două versuri cu lumea auto?

Multe. Pentru că esența poveștilor de succes neașteptate ale lumii auto se concentrează pe oameni care au inventat diamante în momente și locuri în care nimeni nu le vedea posibile sau probabile. Iar oamenii ăștia au zguduit lumea. De la apariția lui Volkswagen Beetle la bomba Ford Mustang în anii ’60, de la senzaționalul BMW M1 explozia lui Lancia Delta. Fie vorba-ntre noi, ce bine-ar fi ca Delta să mai explodeze o dată și să salveze o marcă italiană care astăzi pare sortită dispariției!…

327081l

În sfârșit, până și Dacia Logan – sau conceptul din spatele Dacia pe de-a-ntregul – face parte din același scenariu: o poveste începută dintr-o idee sclipitoare apărută atunci când ceilalți erau ocupați să bătătorească aceleași cărări. Cuvântul de ordine: curaj. Curajul de a încerca ceva nou sau, așa cum zicea Steve Jobs, curajul de a fi cel care încearcă să schimbe lumea. Puțin câte puțin.

Povestea de astăzi are loc într-un subsol din Dearborn, Michigan, Statele Unite ale Americii. Pare începutul unei afaceri de familie ajunse la bursă sau povestea unei trupe rock care a evoluat de la stadiul de speranță într-un club obscur la cel de superstar pe scenele internaționale. Dar e cu mașini.

E aproape de necrezut ca în epoca actuală, în care conexiunile online apropie oamenii instantaneu și transformă intimitatea într-un termen care există doar în dicționare, o echipă de 12 oameni care activează în biroul de design al unui mare constructor auto poate să lucreze în secret la un proiect despre care nu știe nimeni altcineva.

Proiectul Phoenix, așa cum l-au numit codat cei implicați în ei. Noul Ford GT, fabuloasa versiune modernă a unei mașini care în versiunea de competiție îndoia pe genunchi Ferrari în anii ’60 prin curse precum Le Mans 24h.

213409l

600 de oameni lucrează la Centrul de Cercetare și Dezvoltare Ford din Michigan, însă doar 12 au avut cheia ușii „magice”. Departe de a fi o cameră care îndeamnă la creativitate, spațiul din spatele ușii care scărțâie serios fusese înainte depozit de pachete cu polistiren, ceea ce explică lipsa de interes a oricărui „intrus” care ar fi putut bănui că în subsol se întâmplă lucruri spectaculoase.

Ideea a încolțit undeva la începutul lui 2013, într-o ședință. „Cum ar fi să dezvoltăm de la zero un nou Ford GT?” a spus unul dintre designerii mărcii. Era un moment bun. America ieșise din criză, presiunea asupra birourilor de creație nu mai era una majoră, iar mâna de oameni care se aflau în jurul mesei avea îndeajuns de mult potențial încât să scoată fără probleme pe piață o mașină care să rupă gura târgului.

„Cum ar fi ca proiectul ăsta să fie Top Secret? Avem destule camere uitate de timp la subsol, iar pe acolo nu circulă nimeni”, a venit o altă idee, îmbrățișată instantaneu de toți cei prezenți. Provocarea de a dezvolta versiunea modernă a unei legende tocmai s-a înmulțit cu doi.

„Un Ford GT demn de anul 2015 PLUS un secret la care vom lucra câteva ore pe zi? Fuck yeah!”

CITESTE MAI MULT AICI

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.