Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Ne luam ADIO de la cornul si laptele din scoli? Elevii vor primi un alt meniu.

in Evenimente

Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iași, Laviniu Lăcustă, a propus câteva măsuri pentru școli, în vederea Ministerului Educației, scrie observator.tv

elevi_uniforma_banci

„Vrem să propunem următorul proiect: ca în fiecare unitate, sau măcar în cele unde se poate tehnic, să fie reînfiinţate acele cabinete stomatologice care erau până în anii ’90. Eu zic că se merită“, a declarat acesta.

A doua măsură se referă la înlocuirea cornului cu lapte din școli cu un prânz cald.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web