Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Necesitatea predarii disciplinelor socio-umane

in Pedagogie

emocion

Predarea eficientă implică decizii dificile şi fundamentate pedagogic, utilizarea unor judecăţi minuţioase şi respectarea naturii complexe a misiunii educaţiei. În plus faţă de cunoştinţele şi deprinderile tehnice pe care trebuie să le folosească în practica educaţională curentă, cadrele didactice trebuie să conştientizeze şi dimensiunea etică a profesiei lor. Din această perspectivă, misiunea primordială a profesorilor este aceea de a forma deprinderi şi atitudini, precum şi aceea de a promova înţelegerea, prin recunoaşterea responsabilă a diversităţii nevoilor şi trăsăturilor umane. Astfel, cadrele didactice trebuie să stăpânească un repertoriu de metode şi strategii educaţionale şi totodată, să reflecteze critic asupra activităţii lor. Responsabilităţile lor profesionale se concentrează atât asupra educării elevilor, cât şi asupra participării la activităţi diverse, care implică parteneriatul cu părinţii şi comunitatea.

Datorită dezvoltării actuale a domeniului pedagogic, predarea a încetat să mai fie doar o activitate de conservare a patrimoniului cultural şi de transmitere a acestuia către noile generaţii. De aceea, cadrele didactice au şi responsabilitatea de a lua în considerare noile structuri, practici şi definiţii ale cunoaşterii, de a inventa şi experimenta noi demersuri şi, dacă este necesar, de a implementa shimbări organizaţionale în vederea îmbunătăţirii mediului şcolar. Ca agenţi ai autorităţii publice într-o societate democratică, cadrele didactice contribuie la dialogul privind conservarea şi îmbunătăţirea mediului social şi iniţiindu-i pe viitorii cetăţeni în participarea consecventă la viaţa publică.

Cadrele didactice utilizează deprinderea de a crea noi curricule, în vederea dezvoltării cunoaşterii şi înţelegerii actuale a elevilor şi a avansării acestora spre abilităţi, cunoştinţe, concepte şi performanţe înalte. Ei îşi adaptează acţiunile la nivelul de interese şi abilităţi al elevilor, elaborând şi implementând activităţi educaţionale în „zona proximă” a învăţării şi a dezvoltării, un concept propus şi descris de Vygotsky. În plus, aceşti educatori utilizează o gamă largă de strategii şi resurse instrucţionale adaptate la varietatea deprinderilor elevilor şi la diferitele modalităţi ale acestora de a explora idei şi concepte. Ei înţeleg cum să lucreze ca mediatori, antrenori, modele, evaluatori, manageri şi consilieri. Mai mult decât atât, cadrele didactice utilizează forme variate de jocuri didactice, strategii diverse de grupare a elevilor şi diferite tipuri de resurse şi materiale media.

Cadrele didactice îi observă şi îi evaluează pe elevi în timpul activităţilor din clasă. Ele au deprinderea de colecta şi interpreta în diverse moduri informaţiile şi de a evalua stadiul atins de fiecare elev în procesul de învăţare şi dezvoltare. Ele cunosc modalităţile de utilizare a datelor evaluării în vederea luării deciziilor cu privire la curriculum-ul, la suportul social şi la strategiile educaţionale necesare îmbunătăţirii activităţii de învăţare.

Profesorul înţelege şi respectă diversitatea culturală, valorică şi cea a contextului familial al elevilor, foloseşte membrii şi resursele comunităţii ca resurse de învăţare şi implică părinţii şi familia ca parteneri în dezvoltarea totală a elevilor.

Fiecare moment constituie pentru profesor o oportunitate de a răspunde creativ provocării vieţii şcolare. El analizează în profunzime şi aplică observaţii individuale, pentru fiecare elev şi mediul acestuia pentru a-şi ghida judecăţile şi răspunsurile. Ei reflectează asupra propriei performanţe în lumina progresului elevilor, fiind interesat de opinia colegilor şi a părinţilor gândindu-se la direcţiile, opţiunile şi la consecinţele pe care le pot avea.

În ştiinţa pedagogică, metodica se defineşte ca ansamblul regulilor, mijloacelor şi modalităţilor de predare a diferitelor discipline, transmitere de cunoştinţe din anumite domenii ale ştiinţei, sistemului de metode de învăţare şi în consecinţă a educaţiei. Cu toate acestea metodica predării nu se suprapune la acest ansamblu de mijloace şi modalităţi. Ea posedă teoria proprie (didactica), metodologia şi practica proprie. Numai bazându-se pe acestea, cadrul universitar poate să stăpânească mijloacele şi modalităţile de învăţare a studenţilor sau elevilor la disciplinele socio-umane.

În legătură cu semnificaţia deosebită a eficienţei proceselor de învăţământ, o definiţie mai precisă şi mai corect formulată a metodicii de predare poate fi formulată ca sistemul celor mai eficiente mijloace şi instrumente de învăţare a diferitelor discipline pe baza didacticii şi metodologiei bazate pe descoperirea legităţilor procesului de învăţare şi educaţie.

Volumul complex şi deosebit de complicat al cunoştinţelor acumulate pe baza experienţei umane şi necesitatea transmiterii rapide a acestora sunt însoţite de dificultăţi în procesul de învăţare. Cu cât societatea este mai dezvoltată, cu atât este mai amplă experienţa, cu atât mai mult se îmbogăţesc cunoştinţele ştiinţifice şi tot mai dificilă devine însuşirea lor. Pentru a depăşi aceste dificultăţi, în transmiterea cunoştinţelor apare necesară elaborarea anumitor metode şi mijloace de învăţământ şi educaţie, care să contribuie la dezvoltarea şi facilitarea însuşirii acestora.

În legătură cu cele de mai sus se impun câteva sublinieri cu privire la metodică:

  • metodica este o ramură a didacticii generale care studiază metodele (inclusiv normele) procesului de predare pentru profesori şi de învăţare pentru elevi, la o anumită disciplină de studiu;
  • metodica stabileşte locul disciplinei respective în cadrul planului de învăţământ, scopul şi sarcinile ei instructiv-educative, programarea conţinutului, formule şi mijloace de predare (privind pe profesor) şi cele de învăţare (privind elevii), raportul dintre elev şi disciplina de studiu;
  • metodica înregistrează astăzi o deosebită evoluţie, sporindu-şi capitolele cu unele noi: tehnologia didactică, legat de instruirea programată, laboratorul lingvistic, mijloacele audiovizuale etc.;

În pedagogia contemporană se deosebesc două direcţii metodice:

Direcţia normativă, practică, care pune accentul pe normele de lucru şi pe metodele de predare;

Direcţia experimentală, care face cercetări pentru a verifica şi stabili normele şi metodele cu rezultate optimale.

Studiul ştiinţelor socio-umane în liceu, îşi propune cunoaşterea şi înţelegerea vieţii sociale, asimilarea valorilor democraţiei, care să permită o inserţie activă şi responsabilă a individului în viaţa socială.

Pornind de la experienţa de viaţă a elevilor, ştiinţele socio-umane îi ajută să treacă dincolo de simţul comun, generator de erori în percepţia realităţii sociale şi să pătrundă în universul cunoaşterii ştiinţifice, printr-un aparat conceptual specific şi printr-o metodologie proprie. Prin obiective şi finalităţi, ştiinţele socio-umane continuă la nivelul învăţământului liceal, aprofundarea şi dezvoltarea cunoştinţelor, capacităţilor şi atitudinilor formate în gimnaziu la disciplina Cultură civică.

Pentru ca un tânăr să răspundă adecvat unor realităţi în schimbare, el trebuie să dispună de competenţele proprii gândirii critice, de capacitatea de inserţie socială activă, precum şi de un set de atitudini şi valori personalizate; el trebuie să posede motivaţia şi disponibilitatea de a reacţiona pozitiv la schimbare – ca premisă a dezvoltării personale. În acest orizont de aşteptare, cunoaşterea de sine şi a celorlalţi devine esenţială.

Pentru a răspunde acestor exigenţe şi specificului de vârstă al elevilor, studierea disciplinelor socio-umane trebuie să asigure adolescentului:

  • formarea capacităţii de a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii;
  • valorizarea propriilor experienţe, în scopul unei orientări profesionale optime pentru piaţa muncii şi/sau pentru învăţământul superior;
  • dezvoltarea capacităţii de integrare activă în grupuri socio-culturale diferite: familie, mediu profesional, prieteni etc.;
  • dezvoltarea competenţelor funcţionale esenţiale pentru reuşita socială: comunicare, gândire critică, luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe;
  • cultivarea expresivităţii şi a sensibilităţii, în scopul împlinirii personale şi a promovării unei vieţi de calitate;
  • formarea autonomiei morale.

Capacităţile, atitudinile şi valorile vizate în studierea disciplinelor socio-umane au un caracter transdisciplinar şi definesc rezultatele învăţării urmărite prin aplicarea noului curriculum.

Astfel, elevii la finalul parcurgerii disciplinelor socio-umane ar trebui:

  1. să demonstreze gândire creativă, prin:
  • utilizarea, evaluarea şi ameliorarea permanentă a unor strategii proprii pentru rezolvarea de probleme;
  • elaborarea unor modele de acţiune şi de luare a deciziilor adecvate într-o lume dinamică;
  • formarea şi utilizarea unor deprinderi de judecată critică;
  • utilizarea unor tehnici de argumentare variate în contexte sociale diferite;
  1. să utilizeze diverse modalităţi de comunicare în situaţii reale, prin:
  • dobândirea deprinderilor specifice achiziţiilor fundamentale şi aplicarea lor efectivă în procesul comunicării;
  • formarea şi utilizarea deprinderilor de comunicare socială, verbală şi non verbală;
  • cunoaşterea şi utilizarea eficientă şi corectă a codurilor, a limbajelor şi a convenţiilor aparţinând terminologiei diferitelor domenii ale cunoaşterii;
  1. să acţioneze conform normelor validate de diverse tipuri de comunităţi, prin:
  • participarea la viaţa socială a clasei, a şcolii şi a comunităţii locale din care fac parte;
  • identificarea drepturilor şi a responsabilităţilor care le revin în calitate de cetăţeni ai României şi reflecţia asupra acestora;
  • înţelegerea şi evaluarea interdependenţelor dintre identitate şi alteritate, dintre local şi naţional, dintre naţional şi global;
  1. să demonstreze capacitate de adaptare la situaţii diferite, prin:
  • folosirea unei varietăţi de limbaje şi de instrumente pentru a transmite idei, experienţe şi sentimente;
  • cunoaşterea diverselor roluri sociale şi a implicaţiilor acestora asupra vieţii cotidiene;
  • demonstrarea capacităţii de a lucra în echipă, respectând opiniile fiecăruia;
  • exprimarea voinţei de a urmări un ţel prin mijloace diferite;
  1. să contribuie la construirea unei vieţi de calitate, prin:
  • dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de semeni: toleranţă, responsabilitate, rigoare etc.
  • formarea şi exprimarea opţiunii pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată;
  • acceptarea şi promovarea unui mediu natural propice vieţii;
  • cunoaşterea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
  • formularea unor judecăţi estetice privind diferite aspecte ale realităţii naturale şi sociale;
  • formarea unei sensibilităţi deschise spre valorile estetice şi artistice;
  1. să utilizeze tehnologiile în mod adecvat, prin:
  • utilizarea de idei, modele şi teorii diverse pentru a investiga şi a descrie procesele naturale şi sociale;
  • utilizarea echipamentelor informatice în calitatea lor de instrumente ale comunicării;
  • cunoaşterea şi utilizarea tehnologiilor întâlnite în viaţa cotidiană;
  • înţelegerea consecinţelor etice ale dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei asupra omului şi mediului;
  1. să-şi dezvolte capacităţile de investigare şi să-şi valorizeze propria experienţă, prin:
  • dezvoltarea unei metodologii de muncă intelectuală şi a capacităţii de explorare a realităţii înconjurătoare;
  • dobândirea unei culturi a efortului fizic şi intelectual, ca expresie a dorinţei de realizare personală şi socială;
  1. să-şi construiască un set de valori individuale şi sociale şi să şi orienteze comportamentul şi cariera în funcţie de acestea, prin:
  • demonstrarea competenţei de a susţine propriile opţiuni;
  • înţelegerea modului în care mediul social şi cultural (familia, normele sociale, codurile lingvistice, tradiţiile istorice etc.) influenţează ideile şi comportamentele proprii, precum şi pe ale altora;
  • cunoaşterea şi analiza oportunităţilor oferite de diferite filiere vocaţionale, în funcţie de aptitudinile individuale;
  • realizarea unor planuri personale de acţiune şi motivarea pentru învăţarea continuă.

Toate aceste finalităţi sunt privite prin prisma faptului că toţi elevii sunt participanţi activi la propriul proces de învăţare, având ca suport atât cunoştinţele şi comportamentul profesorului, cât şi dotarea tehnică a unităţii de învăţământ la care elevul are acces.

Aplicarea practică a rezultatelor cercetării mediului educaţional conduce la construirea următorului model educaţional, model conform căruia elevii ca participanţi activi la propriul proces de învăţare devin elementul cheie al întregului model (vezi Figura nr. 1).

Plasarea elevului în centrul modelului impune realizarea unei educaţii de calitate şi impune ca elevii să posede un număr de deprinderi de comunicare (capacitatea de a se exprima oral, de a asculta, de a citi, de a scrie şi de a observa), deprinderi afective (capacitatea de a recunoaşte şi de a înţelege reacţiile emoţionale şi relaţiile dintre acestea şi sistemul de valori, capacitatea de acţiune şi de cunoaştere) şi, în aceeaşi măsură, impune şi existenţa unui set de deprinderi necesare existenţei într-o societate de tip democratic.

Viitorul democraţiei depinde de succesul cu care reuşim să ne adaptăm într-o astfel de societate. Pe măsură ce integrăm aceste principii într-o reprezentare mai largă a unui mediu educaţional solid, descoperim asemănări semnificative între ceea ce numim clase de elevi bine organizate şi funcţionarea unei societăţi democratice.

Examinarea fiecărui principiu relevă necesitatea de a lua în considerare contextul în care aceste principii vor fi aplicate pe viitor. Componenta tehnologică a educaţiei oferă din plin contextul potrivit aplicării principiilor şi tot ea este aceea care pune în evidenţă cel mai bine necesitatea unor astfel de deprinderi şi a unei astfel de concepţii. O „călătorie” pe Internet a celor care caută informaţii folosind termenul-cheie „ură” spune multe despre necesitatea unor asemenea persoane de a înţelege principiile democraţiei.

Putem definii toleranţa ca şi „capacitatea /actul de a înţelege şi a respecta convingerile şi acţiunile altora” (The American Heritage Dictionary, 1982) şi „simpatia şi îngăduinţa manifestate faţă de convingerile şi acţiunile diferite sau contradictorii faţă de cele ale propriei persoane; actul de a permite ceva”(Webster, 1991),

Astfel, în cadrul disciplinelor socio-umane profesorul îi ajută pe elevii să înţeleagă mai amănunţit modul în care oamenii învaţă să-şi tolereze semenii pe care îi percep ca diferiţi. Cei care învaţă trebuie ajutaţi să-şi afirme propriile identităţi, individuale sau de grup şi, în acelaşi timp, să respecte şi să aprecieze identitatea altora.

În cazul în care cineva nu acceptă acest comportament tolerant, atunci trebuie examinat motivul atitudinii, iar aceasta se poate face prin adoptarea unei gândiri critice. Gândirea critică, general acceptată ca un ideal important al educaţiei, este strâns legată de alte idealuri, cum ar fi gândirea raţională, autonomia, creativitatea şi inteligenţa. Persoanele care au o gândire critică îşi construiesc raţionamentele pe baza unei atente evaluări a premiselor şi a evidenţei şi formulează concluzii pe cât se poate obiective, luând în considerare toţi factorii semnificativi şi folosind raţionamente logice (Good, 1973).

Gândirea critică este tipul de gândire care se structurează pe baza unei atente evaluări a premiselor şi dovezilor şi care formulează concluzii cât mai obiective luând în considerare toţi factorii pertinenţi şi utilizând toate procedeele logice valide (Carter, 1973).

Deprinderi de cercetare în gândirea critică:

  • A observa înseamnă a vedea şi a remarca ceva/ pe cineva; a privi pe cineva/ceva cu atenţie pentru a remarca diverse elemente.
  • A descrie înseamnă a defini o persoană/o situaţie.
  • A compara înseamnă a examina oamenii sau lucrurile, a le găsi un gen proxim şi o diferenţă specifică.
  • A identifica înseamnă a arăta sau demonstra cum este ceva/cineva; a recunoaşte ceva/pe cineva ca individualitate.
  • A asocia înseamnă a opera conexiuni mentale între persoane sau situaţii; a le conecta pe baza unei relaţii de co-ocurenţă sau de cauzalitate.
  • A infera înseamnă a formula o opinie pe baza informaţiei disponibile şi a evidenţei; a ajunge la o concluzie; a sugera indirect că o afirmaţie este adevărată.
  • A prezice înseamnă a anticipa un eveniment.
  • A solicita înseamnă a face o cerere oficială; a face ca o lege, normă etc. să fie eficientă într-o situaţie dată; a folosi ceva deoarece este relevant sau potrivit; a utiliza ceva în practică.

Elevii ar trebui să aibă următoarele comportamente:

  • Să descrie şi altora situaţia.
  • Să verifice dacă ceilalţi dispun de toate informaţiile şi dacă au o gândire părtinitoare.
  • Să raporteze situaţia la convingerile altora.
  • Să folosească reacţiile emoţionale pentru a sublinia importanţa şi nu ca bază unică a comportamentului.
  • Să îşi pună întrebări asupra rezultatului.
  • Să imagineze mai multe moduri de acţiune şi să ia în considerare ce situaţii le-ar limita acţiunile. Să gândească în colaborare diverse modalităţi de a proceda.
  • Să decidă care sunt cele mai bune soluţii.

Siegel a propus o motivare a importanţei gândirii critice în educaţie în următorii termeni:

  • idealul respectului faţă de celălalt reclamă respectul faţă de dreptul elevului de a întreba, de a căuta motive, explicaţii şi justificări;
  • gândirea critică este necesară pentru dezvoltarea independenţei de gândire a elevului, necesară la maturitate;
  • gândirea critică impulsionează activarea unui număr de dispoziţii, atitudini şi deprinderi menţionate la punctele a) şi b);
  • gândirea critică este esenţială raţionamentelor inteligente necesare elevilor care trăiesc într-o societate democratică.
  • Astfel, gândirea critică este alcătuită pe baza interogaţiei logice.
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web