Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Nicolae Ceauşescu

in Personalitati

Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918, Scorniceşti – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost conducătorul Republicii Socialiste România din 1965 şi până la căderea regimului comunist în această ţară, survenită între 17 – 22 decembrie 1989, cu puţin timp înaintea execuţiei sale.

Copilăria şi începuturile carierei politice

Ceauşescu s-a născut în satul Scorniceşti, judeţul Olt, la 26 ianuarie 1918, într-o familie de ţărani. La vârsta de 11 ani, după absolvirea şcolii primare, Ceauşescu pleacă la Bucureşti, unde se angajează ca ucenic cizmar.

În 1932 devine membru al Partidului Comunist Român, formaţiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. În 1933 este arestat pentru prima oară, pentru agitaţie comunistă în timpul unei greve. În 1934 urmează încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzaţi de activitate comunistă şi pentru alte acţiuni similare. În urma acestor arestări, este etichetat de autorităţile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum şi „distribuitor activ de material de propagandă comunistă şi antifascistă”. După eliberarea din detenţie, Ceauşescu dispare pentru o vreme în „subteran”, dar în 1936 este din nou arestat, de data aceasta fiind condamnat la doi ani de închisoare şi încarcerat la Închisoarea Doftana.

În 1939 o întâlneşte pe Elena Petrescu, cu care se căsătoreşte în 1945 – aceasta va avea o influenţă crescândă asupra carierei sale politice pe parcursul următoarelor câteva decenii şi va fi executată alături de el în 1989. Ceauşescu e arestat şi condamnat din nou în 1940, iar în 1943 este transferat la închisoarea de la Târgu Jiu, unde împarte celula de detenţie cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, în scurt timp devenind protejatul acestuia. După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunţat, Ceauşescu este numit ca secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. – (1944-1945).

După acapararea puterii de către comunişti în 1947, Ceauşescu devine ministru al agriculturii, iar mai apoi ministru-adjunct al forţelor armate în regimul lui Gheorghiu-Dej. În 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidul Muncitoresc Român(PMR), la doar câteva luni după eliminarea „fracţiunii moscovite” (condusă de Ana Pauker) din conducerea partidului. În 1954, Ceauşescu devine membru plin al Biroului Politic al PMR, iar ulterior ajunge să ocupe poziţia numărul doi în ierarhia PMR.

Ceauşescu la conducerea României

La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu preia funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forţată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social-Democrat). Una dintre primele acţiuni ale lui Ceauşescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În acelaşi timp, el afirmă că România a devenit o ţară socialistă şi decide schimbarea numelui oficial al ţării din Republica Populară în Republica Socialistă România.

În 1967, Ceauşescu devine preşedintele Consiliului de Stat, consolidându-şi astfel poziţia. La începutul carierei sale ca şef al statului, Ceauşescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic (aparent) independent faţă de Uniunea Sovietică. În anii ’60, Ceauşescu pune capăt participării active a României în Pactul de la Varşovia, deşi formal ţara va continua să facă parte din această organizaţie până la dizolvarea acesteia. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia şi o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceauşescu reuşeşte pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioţilor săi, cât şi pe cea a lumii occidentale.

În 1974, Ceauşescu îşi asumă titlul de Preşedinte al Republicii Socialiste România. Pe plan extern, Ceauşescu urmează un curs aparent independent faţă de cel Moscovei şi al majorităţii ţărilor blocului comunist. In CAER, la indicatia lui, delegatiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două ţări comuniste care a participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România este singura ţară din blocul răsăritean, cu exceptia URSS, care la acea vreme, întreţinea relaţii diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul si cu R.F.Germania. Un tratat incluzând România pe lista ţărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974, iar în 1980 este semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România şi Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi presedinţi ai Statelor Unite ale Americii (Nixon si Ford). În ciuda cursului independent în relaţiile politice internaţionale, introdus incă de Gheorghiu Dej, Ceauşescu se opune cu încăpăţânare introducerii oricăror reforme liberale pe plan intern. În anii ’80, după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, opoziţia lui Ceauşescu faţă de linia sovietică este dictată în principal de rezistenţa lui faţă de de-stalinizare. Securitatea continuă să îşi menţină controlul draconic asupra mediilor de informare şi înnăbuşă în faşă orice tentativă de liberă exprimare şi opoziţie internă.

Cu prilejul vizitelor efectuate în 1971 în China şi Coreea de Nord, Ceauşescu e fascinat de ideea transformării naţionale totale, aşa cum era ea prefigurată în programul Partidului Muncitoresc Corean şi deja pusă în aplicare sub egida Revoluţiei Culturale din China. La scurtă vreme după întoarcerea sa în ţară, Ceauşescu începe transformarea sistemului autohton după modelul nord-corean, influenţat fiind de filozofia preşedintelui Kim Il Sung (Juche). Cărţi nord-coreene pe această temă sunt traduse în Română şi distribuite pe scară largă în ţară.

Începând cu 1972, Ceauşescu trece la punerea în aplicare a unui proiect de „sistematizare” a localităţilor urbane şi rurale. Prezentat de către maşina de propagandă ca fiind un pas major pe calea „construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, programul debutează la sate prin demolări în masă ale gospodăriilor ţărăneşti şi strămutarea familiilor afectate în apartamente de bloc. Apogeul acestui program a fost însă reprezentat de demolarea a numeroase monumente istorice, inclusiv biserici şi remodelarea Bucureştiului în stil ceauşist (peste o cincime din centrul capitalei a fost afectată). Casa Poporului (actualmente sediul Parlamentului) se numără printre cele mai mari construcţii din lume, ocupând in aceasta privinta locul doi, după Pentagon. Proteste venite din partea unor organizaţii neguvernamentale internaţionale au jucat un rol important în stăvilirea acestor planuri megalomane şi probabil în salvarea a ceea ce a mai rămas din monumentele istorice aflate pe lista neagră a dictatorului.

Revoluţia din decembrie 1989

Articol principal: Revoluţia română din 1989

Evenimentele sângeroase de la Timişoara şi Bucureşti din decembrie 1989 au culminat cu căderea lui Ceauşescu şi a regimului comunist.

Spre exasperarea majorităţii covârşitoare a românilor, Ceauşescu este confirmat în fruntea PCR pentru un nou termen de cinci ani, la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989.

O tentativă a regimului de a-l evacua pe pastorul reformat maghiar László Tőkés din locuinţa parohială pe care o ocupa de drept la Timişoara, pe motiv că acesta ar îndemna la ură etnică, întâmpină rezistenţă din partea enoriaşilor, care înconjoară casa parohială într-o demonstraţie de sprijin. Acestora li se alătură şi români, iar demonstraţia capătă în scurtă vreme un caracter mai larg, de protest împotriva regimului comunist. Trupe ale armatei, miliţiei şi Securităţii apar la faţa locului la 17 decembrie 1989 şi deschid focul asupra manifestanţilor.

La 18 decembrie 1989, Ceauşescu pleacă într-o vizită oficială în Iran, lăsându-i soţiei sale, Elena, şi altor colaboratori apropiaţi, misiunea de a înnăbuşi revolta de la Timişoara. Revolta continuă să ia amploare. După revenirea sa în ţară, la 20 decembrie 1989, Ceauşescu ţine o cuvântare televizată dintr-un studio de televiziune amenajat în incinta clădirii CC al PCR, în care califică evenimentele de la Timişoara drept o încercare din afară de imixtiune în afacerile interne şi de subminare a suveranităţii României. Pâna la cuvântarea lui Ceauşescu, mediile oficiale de informare evită cu stricteţe orice referinţă la evenimentele care se derulau în Timişoara, singurele surse de informare fiind posturile de radio din afara graniţelor ţării, precum Radio Europa Liberă şi Vocea Americii. O „adunare populară” în sprijinul regimului este organizată pentru ziua următoare, 21 decembrie, în faţa sediului CC al PCR, într-un loc care, în urma evenimentelor acelei zile, poartă azi numele de Piaţa Revoluţiei. Demonstraţia degenerează în miscare de rasturnare a regimului. Soţii Ceauşescu, surprinşi de această turnură a lucrurilor, se dovedesc incapabili de a păstra controlul asupra maselor. Populaţia capitalei se adună în Piaţa Revoluţiei, unde se confruntă cu unităţi ale miliţiei şi armatei. Din păcate, raportul de forţe înclină în favoarea forţelor de represiune, bine reprezentate numeric şi bine înarmate, care pînă la miezul nopţii reuşesc să degajeze piaţa şi să aresteze sute de protestatari.

Cu toată întreruperea transmisiunii televizate a demonstraţiei din 21 decembrie, reacţia ineptă şi neajutorată a lui Ceauşescu nu scapă neobservată de telespectatorii din întreaga ţară. Până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, protestele se răspândiseră deja în toate marile oraşe ale României. Moartea în condiţii suspecte a ministrului apărării, generalul Vasile Milea, este anunţată în 22 decembrie de către posturile naţionale de radio şi televiziune. Imediat după acest anunţ, o şedinţă extraordinară a comitetului politic executiv al PCR are loc, sub conducerea lui Ceauşescu, care cu acest prilej anunţă că preia comanda armatei. Ceauşescu mai face o încercare disperată de a se adresa mulţimii adunate în faţa sediului CC, dar fără succes. Protestatarii forţează uşile şi pătrund în sediul CC, iar cuplului Ceauşescu nu îi rămâne decât opţiunea de a fugi cu un elicopter care îi aştepta pe acoperişul clădirii CC.

Lovitura de stat

Modul exact în care s-au derulat evenimentele din 21-22 decembrie 1989, care în final au dus la căderea regimului comunist din România, este departe de a fi fost clarificat, în pofida celor aproape 16 ani care s-au scurs de atunci.

Mulţi, printre care se numără şi Filip Teodorescu, ofiţer superior de Securitate la acea vreme, afirmă că un grup de generali de Securitate făcând parte dintr-un grup de conspiratori, ar fi profitat de protestele din 16-22 decembrie pentru a lansa o lovitură de stat. Un alt fost ofiţer de Securitate, colonelul Dumitru Burlan, afirmă că lovitura de stat, în pregătire încă din 1982, ar fi fost planificată pentru noaptea de Anul Nou ’89-’90. Dată fiind evoluţia neaşteptată a evenimentelor, planul ar fi fost adaptat spontan noilor condiţii. Ministrul Apărării, generalul Milea, ar fi fost asasinat fie de către complotişti, datorită faptului că acesta ar fi refuzat să colaboreze, fie de către fidelii lui Ceauşescu, pe motiv că generalul ar fi refuzat să ordone armatei deschiderea focului asupra protestatarilor.

În acest moment, nu se ştie cu certitudine dacă această conspiraţie a fost reală şi dacă autorii ei sunt cei numiti de colonelul Burlan.

Explicaţii alternative susţin că evenimentele din decembrie 1989 ar fi fost rezultatul unei combinaţii de elan revoluţionar şi confuzie inerentă, sau că diverse personaje din aparatul militar ar fi profitat în mod oportunist de revolta spontană a populaţiei, pentru a acapara puterea pentru ei sau pentru persoanele pe care le susţineau.

La 22 decembrie 1989, armata nu are comandant, cu Ceauşescu (oficial încă la comandă) părăsind scena şi ministrul apărării, Vasile Milea, asasinat. Conducerea militară a Bucureştiului ordonă trupelor să se alăture demonstranţilor.

Filip Teodorescu şi alţii afirmă că diverse unităţi militare ar fi fost trimise să lupte unele contra altora de către liderii conspiraţiei, sub pretext că diverse obiective strategice, ca de exemplu aeroportul Otopeni, s-ar afla sub controlul „teroriştilor”. Scopul acestor acţiuni ar fi fost răspândirea fricii şi atragerea armatei de partea conspiratorilor. Acte deliberate de terorism au fost în mod cert comise în decembrie 1989, în timp ce la baza altor incidente a stat confuzia.

Sfârşitul lui Ceauşescu

La 22 decembrie 1989, soţii Ceauşescu părăsesc capitala la bordul unui elicopter, împreună cu Emil Bobu şi Manea Mănescu. Fac o scurtă escală la Snagov, după care îşi continuă drumul spre Târgovişte, unde abandonează elicopterul.

Cei doi fac autostopul şi sunt luaţi in maşină. În final, fiind aflaţi în custodia miliţiei, cei doi sunt predaţi autorităţilor militare. La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt judecati, după un proces sumar de un tribunal militar ad-hoc, condamnaţi la moarte şi executaţi, la câteva minute după pronunţarea sentinţei. Tribunalul respectiv şi-a asigurat un loc special în istorie prin faptul că avocatul însărcinat cu apărarea lui Ceauşescu a facut front comun cu procurorul, în loc să îşi apere „clientul”.

 Altele

Ceauşescu a avut 3 copii: un fiu, Valentin Ceauşescu, o fiică, Zoia Ceauşescu (1949 – 20 noiembrie 2006) şi un fiu mai tînăr, Nicu Ceauşescu (1 septembrie 1951 – 25 septembrie 1996).

Garda personală a lui Ceauşescu era foarte puţin numeroasă în comparaţie cu cea a actualilor guvernanţi ai României, constând in numai 40 de membri, responsabili pentru protecţia întregii sale familii, precum şi a locuinţelor acestora. Şeful gărzii, colonelul Dumitru Burlan, afirmă că întreaga gardă era dotată cu numai două arme automate (dotare insuficientă pentru o apărare serioasă). Colonelul Burlan susţine că Ceauşescu se credea iubit de popor şi nu simţea nevoia protecţiei. Acest detaliu ar putea explica uşurinţa cu care Ceauşescu a fost înlăturat si capturat în decembrie 1989.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Personalitati

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web