Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, începând de astăzi ora 14:00 până luni, 4 iulie, ora 6:00, valabilă pentru 28 de județe.
Satu Mare, Bihor, Maramureș, Sălaj, Cluj, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Gorj, Suceava, Harghita, Brașov, Vâlcea, Neamț, Botoșani și parțial, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Arad și Timiș sunt zonele sub cod galben, unde vor fi ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie și pe arii restrânse, grindină.
De asemeni, instabilități atmosferice se vor semnala și în restul teritoriului, mai ales în seara zilei de duminică și în primele ore ale nopții, dar pe spații mai restrânse.