Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

O nouă descoperire: ce boală gravă provoacă diabetul

in Sanatate

Cercetătorii americani anunţă o veste îngrijorătoare pentru cei bolnavi de diabet: o nouă boală îi poate ameninţa oricând. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Şcoala de medicină de la Universitatea Harvard, din SUA, persoanele care suferă de diabet de tipul II prezintă riscuri mai mari de a suferi pierderi de memorie şi un declin al funcţiei cognitive, adică demenţă, scrie Mediafax.

Autorii studiului consideră că motivul este acela că, în cazul persoanelor diabetice, abilitatea de a controla nivelul de zahăr din sânge scade, fapt care duce la declinul funcţiilor cognitive.

Cercetătorii spun că declinul funcţiilor cognitive poate fi remarcat încă din primii doi ani de la declanşarea diabetului, o maladie destul de răspândită şi insuficient diagnosticată în rândul populaţiei. Potrivit specialiştilor, creşterea cazurilor de diabet de tipul II este strâns asociată cu numărul din ce în ce mai mare de persoane obeze şi cu sedentarismul.

La noul studiu au participat 40 de voluntari, cu o vârstă medie de 66 de ani, monitorizaţi timp de doi ani. 19 dintre aceştia erau diagnosticaţi cu diabet de tipul II, iar 21 nu sufereau de această boală. Voluntarii au efectuat teste pentru a li se evalua funcţiile cognitive şi de memorare, li s-au scanat creierele pentru a stabili volumul acestora şi nivelul fluxului sangvin, li s-au făcut analize pentru a se stabili glicemia şi nivelul de inflamaţie din organism.

Specialiştii au descoperit că, în această perioadă, bolnavii de diabet au înregistrat un declin semnificativ în ceea ce priveşte funcţia cognitivă, fapt care a avut un impact asupra unor activităţi banale, precum capacitatea de a găti şi de a se spăla.

Profesorul Vera Novak, conducătorul studiului concluzionează: „Un flux sangvin regulat permite creierului să distribuie sângele în zone care au o activitate mai intensă în timpul efectuării anumitor sarcini. Rezultatele noastre arată că diabetul şi glicemia crescută au un efect cronic negativ asupra funcţiilor cognitive şi capacităţii de a lua decizii”.

Specialiştii speră că studii ulterioare vor ajuta la explorarea acestui risc mai ridicat de demenţă pentru persoanele care suferă de diabet.

Diabetul reprezintă creşterea anormală a nivelului de zahăr în sânge. Diabetul de tipul I atinge în general subiecţii tineri şi reprezintă cam 10% din totalul cazurilor, în timp ce diabetul de tip II apare mai ales la vârsta adultă şi este influenţat de obezitate şi sedentarism.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sanatate

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web