Incredibil dar există și oameni care nu își doresc banii. Chrometofobia sau frica de bani poate fi dezvoltată de orice persoană căruia îi este frică de bacterii și infecții.
Cei care suferă de Chrometofobie simt o frică persistentă și irațională la văzul banilor, indiferent dacă sunt metalici sau din hârtie. Fobia ține mai mult de manevrarea banilor decât de teama de a-i avea sau cheltui și este foarte asemănătoare cu Mysofobia, frica patologică de bacterii și mizerii.
În cazul persoanelor cu Chrometofobie, banii sunt principalul purtător al bacteriilor, iar ideea că aceștia circulă prin nenumărate mâini și aparate face ca cel afectat să se panicheze în momentul în care se simte obligat să atingă banii. Din punct de vedere medical, o persoană care are Chrometofobie, în preajma banilor poate face atacuri de panică și anxietate, are palpitații și bufeuri.
Specialiștii psihologi au determinat că fobia banilor se poate manifesta la persoane care au trăit traume asociate cu banii. De asemeni, din Chrometofobie poate deriva și ”fobia financiară” care se caracterizează prin frica administrării banilor, întâlnită la persoane care prin natura lor nu își pot asuma anumite responsabilități, mai ales cele care implică operațiuni financiare.