Părinţii unui copil bolnav de cancer din Constanta s-au sinucis imediat după ce fiul lor a murit

in Spiritualitate

O întreagă familie a fost găsită moartă de oamenii legii care au pătruns în locuinţă după ce au fost alertaţi de vecini.

646x404

Mama, tatăl şi copilul lor de doar 9 ani au fost găsiţi morţi în apartamentul lor din cartierul Tomis Nord din Constanţa. Pe pat zăceau mama şi un băieţel de 9 ani, Cristian Dimitris Arava, iar în bucătărie tatăl era spânzurat. Procurorul de caz Sadîc Zafer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a declarat că este vorba despre trei cadavre: mamă (46 ani), tată (46 ani) şi copil (9 ani).

Femeia a murit spânzurată, la fel ca soţul ei. Oamenii legii bănuiesc că micuţul a murit şi părinţii au decis să-şi ia zilele, la rândul lor. La o primă cercetare, bărbatul a ajutat-o pe femeie să se omoare, apoi a aşezat-o lângă băiatul care era deja mort. I-a învelit pe amândoi cu grijă, apoi s-a dus în bucătărie şi s-a spânzurat. Anchetatorii au descoperit o scrisoare de adio de 13 pagini în care părinţii îşi explică gestul şi îşi cer iertare faţă de rudele rămase în urmă scrie adevarul.ro

Cadavrele au fost duse la morga Cimitirului Central din Constanţa pentru efectuarea necropsiei. Oamenii au aprins lumânări la uşa familiei care a murit într-un mod atât de tragic.  Copilul fusese diagnosticat în urmă cu câţiva ani cu chist pe creier. „Ne credeam o familie fericită, modestă dar bogată prin bijuteria cea mai de preţ din viaţa unui om, cadoul de la Dumnezeu, şi anume copilul nostru Cristian Dimitris“, povestea mama pe blogul lui Dan Sântimbreanu, care prezintă cazurile care au nevoie de ajutor medical în străinătate. O banală durere de cap Într-o zi, copilul s-a plâns că îl doare capul. Medicii au liniştit-o pe mamă, spunându-i că nu e nimic grav.

Cum copilul se plângea în continuare, a mers cu el la spitalul din Atena, oraş în care locuiau. După o tomografie li s-a dat crunta veste: micuţul avea un chist adânc în creier şi hidrocefalee. „Am simţit că vreau să mor chiar în momentul acela, totul în jurul nostru se năruie, nu se poate reda în cuvinte, ce simt o mamă şi un tată la aflarea unei asemenea veşti îngrozitoare, despre propriul lor copilaş dulce, care nu împlinise încă nici măcar 3 anisori“, continuă povestea pe blog.  Au urmat câţiva ani de tratamente, analize medicale şi teste în străinătate în care se descoperă că micuţul are tumoră pe creier. Li s-a explicat că o operaţie îi pune în pericol viaţa micuţului.

Dar uitându-se la televizor au văzut o emisiune în care se prezenta cazul unui copil cu aceeaşi problemă, care fusese operat cu succes în Germania. Familia a luat legătură cu profesorul din Germania de la care aşteptau miracole, numai că medicul a încercat să amâne operaţia întrucât tumora se mărise. „Speranţa noastră potrivit căreia Cristian este un norocos şi că tumora va stagna s-a spulberat. Mă înnebuneşte gândul că în orice moment i se poate întâmpla ceva rău“, sunt ultimele cuvinte postate pe blogul lui Dan Sântimbreanu.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.