Într-un proiect de declaraţie a Parlamentului României, preşedintele Iohannis este acuzat că, alături de Consiliul Superior al Magistraturii şi reprezentanţi ai Miniseului public, emit judecâţi “neconstituţionale” şi “inacceptabile” la adresa deciziilor Guvernului, judecăţi care “uzurpă ilegal şi abuziv” dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage la răspundere actibvitatea guvernamentală.
În proiectul de declaraţie, preşedintele mai este acuzat de abuz de drept, deoarece a recurs la “sesizarea, fără temei“, a Curţii Constituţionale, doar pentru blocarea unui proces politic democratic, cu referire directă la sesizarea depusă la Curtea Constituţională privind OUG 13.
“Parlamentul Romaniei salută clarificarile pe care CCR le-a adus in decizia sa din 8 februarie 2017, declarând neîntemeiate sesizările CSM şi preşedintelui României. Ceea ce a făcut oportună şi necesară decizia CCR, este absenţa manifestă a bunei credinţe în interpretarea legii fundamentale de către reprezentanţii instituţionali ai autorităţii judecătoreşti, ca şi abuzul de drept al preşedintelui României, care recurge la sesizarea fără temei a CCR, doar în scopul blocării unui proces politic democratic” se mai spune în proiectul de declaratie.
Parlamentul mai spune că recenta decizie a CCR trebuie să pună capăt acţiunilor concertate de subminare a rolului şi prestigiului Parlamentului, care, cu acest prilej, “îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice”.
Tot în proiectul de declaraţie se mai spune că, din cauza alegerii directe a preşedintelui, s-a creat impresia că acesta “este primul reprezentant al naţiunii, că ar fi un preşedinte absolut al românilor, mai legitim şi mai reprezentativ decât Parlamentul” deşi Preşedintele, conform Constituţiei, trebuie să fie “exterior societăţii, ocupând o opziţie de mediator între aceasta şi autorităţile publice”. (foto: presidency.ro)