Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Partile de vorbire flexibile

in Limba romana

Conceptele de structură morfologică şi segmentare morfematică, adică de identificare a componentelor morfologice, sunt compatibile şi aplicabile numai la clasele de cuvinte flexibile.

Acestea se caracterizează prin următoarele trei trăsături:

  1.  Există şi funcţionează în limbă ca mulţimi de forme, obligatoriu mai mari decât 1.

Notă. Forma de înregistrare în dicţionar, numită uneori formă-tip, este un simbol al mulţimii de forme ale unui cuvânt, convenţie lexicografică, variabilă la nivelul limbilor, dar şi una dintre ipostazele lui formale (unul din membrii paradigmei).

Definiţie. Totalitatea formelor sub care un cuvânt aparţinător unei părţi de vorbire flexibile apare în comunicare constituie flexiunea sau paradigma lui.

Exemplu. Paradigma cuvântului “destin”- destin, destine, destinul, destinului, destinele, destinelor, un destin, unui destin, nişte destine, unor destine.

  1. Cuvintele flexibile au paradigmă.

            În sistemul limbii înregistrat activ de vorbitor, aşa-zisa competenţă lingvistică, fiecare din formele ce constituie paradigma unui cuvânt flexibil coexistă cu celelalte, adică sunt coprezente în conştiinţa vorbitorului, gata construite, asemenea uni dicţionar de termeni. Prin urmare vorbitorul nu le derivă pe unele de la altele.    

Notă. În procesul de comunicare, de alcătuire a unui enunţ, vorbitorul selectează unităţi gata formate, existente în propria-i competenţă lingvistică, le extrage din paradigmă şi le combină cu altele supuse aceluiaşi examen de selecţie, în funcţie de masajul propus spre a-l transmite.

  1. Membrii unei paradigme se află unii cu alţii în raporturi asociative sau paradigmatice, numite şi corelaţii sau raporturi in absentia.

Membrii unei paradigme se presupun şi se exclud reciproc: într-o poziţie dată dintr-un enunţ, adică din planul sintagmatic al succesiunii lineare, poate apărea sau unul, sau altul, dar nu amândoi sau toţi simultan, adică sunt în raport de disjuncţie logică: sau…sau.

Exemplu. În enunţul: “E o minune de copil !” – forma subliniată le exclude pe celelalte din paradigma substantivului ”minune”.

  • Variaţia formală a cuvântului (paradigma lui) este dictată de exprimarea unor sensuri

logico-gramaticale abstracte, numite categorii gramaticale (caz, număr, gen, mod etc.), sensuri ce complinesc semnificaţiile lexicale, însoţindu-le şi actualizându-le în diferite feluri, în funcţie de cerinţele comunicării.

De aceea, indiferent de forma concretă sub care apare în enunţ, orice cuvânt flexibil este prin definiţie o grupare de unităţi, cel puţin două, numite morfeme.        

În concluzie, cuvântul flexibil este o combinaţie, o sintagmă minimală.

            Aşadar  orice cuvânt flexibil are o structură morfematică, o organizare morfologică a componentelor.

            Exemplu.  Substantivul derivat “minunăţiile” = “minun- + -ăţi- +- i- + -le”

(=  rădăcină + dublu sufix + desinenţă, plural + morfem al determinării definite = radical + flectiv )

Verbul ”recitiră” = ”re- + -cit- + -i- + -ră- + -θ”

(= prefix + rădăcină + sufix de perfect simplu + desinenţă, plural + desinenţă, persoana a III-a =      radical + flectiv)

  • Cuvintele neflexibile

Cuvintele neflexibile se definesc negativ în raport cu trăsăturile menţionate, respectiv:

  1. sunt reduse la o singură formă, adică nu au paradigmă;
  2. posibilitatea selecţiei se anulează, este zero;
  3. nu cunosc raporturi asociative;
  4. nu au structură morfematică.

Observaţie. Nu trebuie confundată structura morfematică cu structura lexicală: unele cuvinte neflexibile pot fi derivate cu sufixe şi/sau prefixe, adică permit o segmentare în componente, dar nu aparţin aceleiaşi paradigme.

Exemplu. Substantivul  “român(ul)” faţă de adverbul “româneşte”.

Doar în manuale, din motive mnemotehnice şi didactice, pot fi obţinute prin adiţionări ssu scăderi de segmente.

Faptul este relevant în cazul vorbitorilor care se exprimă impecabil fără a poseda nici măcar informaţii lingvistice, cu atât mai puţin o cultură gramaticală. Aceştia utilizează perfect cazurile, timpurile, acordul gramatical fără o verificare teoretico – gramaticală.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web