Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Perioada cuceririi Canaanului

in Religie

canaanmap

După ieşirea din Egipt şi trecerea Mării Roşii, copiii lui Israel s-au îndreptat spre Canaan, „ţara în care curge lapte şi miere”. Denumirea aceasta pomenită des în Biblie, se găseşte şi la vechi scriitori egipteni. Ea este folosită în povestea lui Sinuhe, călătorul, datată pe la 1900 î.d.Cr. şi în descrierea campaniilor lui Faraon Pepi I, pe la 2350 î.d.Cr. Documentele arheologice care vorbesc despre această perioadă sunt multie. Din ele vom alege câteva care înlătură unele critici mai importante aduse Bibliei.

Top

  1. Spre ţara promisă

Încă înainte de a intra în Canaan, Biblia spune că Israel a ajuns să aibă un cod de legi scrise. Mulţi critici care au studiat aceste legi, au susţinut că nu se poate ca aceste legi să fi fost pe vremea lui Moise, ci doar mult mai târziu, însă scriitorul le-a pus pe seama lui Moise, ca poporul să le preţuiască mai mult. Ei îşi fundamentau această susţinere pe faptul că Israel a fost un popor înapoiat, o adunătură de sclavi, incapabili de formularea unor aşa legi; iar pe de altă parte, atât fondul cât şi forma unor aşa legi aparţin chiar la alte popoare perioadei împăraţilor lui Israel.

Da, e adevărat că Israel a fost un popor de sclavi, aceasta însă din cauza că duşmanii i-au înjosit la această treaptă. În scurgerea istoriei s-au văzut prinţi care au fost puşi să tragă la galere şi generali care au fost ciobani la oi. Nu întotdeauna slujba pe care o face cineva poate servi drept criteriu de stabilire a culturii lui. Apoi, ei n-au ţinut seama că Moise a învăţat „toată înţelepciunea Egiptului”. Ba mai mult, el afirmă că le-a primit de la Dumnezeu. Oare a fost imposibil ca El să dea aşa legi pe vremea aceea?

Săpăturile arheologice făcute între anii 1929-1937 la Ras Shamra pe coasta Siriei în dreptul Ciprului au scos la lumină un cod de legi civile şi religioase ale fenicienilor, scrise în ugarită cu vreo sută de ani înainte de cucerirea Canaanului”. Un alt cod de legi cu vreo patru sute de ani mai vechi, a fost găsit în săpăturile de la Suza în 1901 de către Jacques de Morgan. Era faimosul cod de legi al lui Hamurabi. Astfel, obiecţia criticilor a fost spulberată.

Biblia spune că Israel a avut un chivot pe care l-au făcut în pustie şi când porneau la luptă duceau şi chivotul cu ei. Diodorus ne spune că aşa făceau şi fenicienii.

În Numeri 20:17; 21:22 şi Deuteronom 2:27 se vorbeşte despre „drumul împărătesc”, pe care voiau să-l folosească în trecere prin ţara amoriţilor. Astăzi se ştie că a existat un aşa drum. Era o şosea ce făcea legătură între Egipt, Etiopia şi alte ţări din Africa, cu împărăţia hitiţilor, a asirienilor şi a babilonieilor. Şoseaua trecea pe la răsăritul Mării Moarte, prin Iordania spre Damasc. Anumite săpături făcute au scos la suprafaţă mai multe fortăreţe din Epoca Bronzului, care erau înşiruite pe această şosea. Aceasta arată că drumul exista prin anul 2000 î.d.Cr. deci, cu mult înainte de Moise.

Top

  1. Primele cuceriri

În Numeri 13:28-29 ni se spune de către cele 12 iscoade, că ţara Canaan era locuită de mai multe popoare. Documentele din Palestina de pe acea vreme, poartă în înscripţiile lor nume de persoane, care ne dau o idee generală, de originea etnică felurită a acestor persoane. Şi azi, în multe cazuri, numele îţi sugerează naţionalitatea persoanei respective. Astfel Popescu ştii că e roman, Castalini e italian, Schmidt e german, Iuhasz e maghiar, Rubinstein e evreu. Tot aşa numele din inscripţii confirmă, că Palestina era locuită de mai multe popoare.

În Iosua 6 ne este descrisă cucerirea Ierihonului. Săpăturile arheologice făcute aici au constatat că era una din cele mai vechi cetăţi. Un turn de piatră, cu scări interioare şi cu case de jur-âmprejur, verificate cu ajutorul carbonului 14, arată o vechime de 7000 de ani î.d.Cr. Săpăturile prof. John Garstang între 1930-1936 au arătat că Ierihonul a fost dărâmat şi reconstruit în mai multe rânduri. El le-a dat denumiri alfabetice. Astfel până la anul 3000, el a numit-o cetatea A., care a fost dărâmată. Cetatea B. a fost clădită la 2500 şi a fost distrusă în anul 1700. Cetatea C. a fost mai mare decât cele anterioare, a avut palate frumoase şi a fost împrejmuită cu un zid de piatră. Ea a fost distrusă prin anul 1500. Cetatea D. a fost reconstruită prin anul 1500. Palatele au fost reclădite. Cetatea era apărată de ziduri duble făcute din cărămidă. Zidul interior era la o distanţă de 5 m de celălalt, avea o grosime de 4 m şi o înăţime de 10 m. Suprafaţa era mai mică, doar vreo şase acri, aproximativ 25.000 mp. Din această cauză, au ajuns să folosească şi spaţiul dintre ziduri, clădind şi acolo case. Aşa se explică coborârea celor două iscoade peste zid din casa lui Rahav (Iosua 2:15). Zidurile cetăţii D. poartă armele unei distrugeri violente. Zidul exterior s-a prăbuşit spre interior acoperind casele dintre ziduri. Cenuşa, cărămizi arse înroşite, precum şi lemne arse, arată că cetatea a fost dărâmată şi arsă cu foc, aşa cum spune în Iosua 6:24. Cetatea a fost reclădită pe la 860 î.d.Cr.

Wolf Schneider în cartea sa „Omniprezentul Babilon”, ce se află tradusă şi în limba romană, spune că „de la săpăturile efectuate acolo în 1956, Ierihonul este considerat cea mai veche aşezare de tip orăşenesc din lume”. În ce priveşte posibilitatea ca acele ziduri să fie dărâmate fără mână omenească, autorul susţine că Iosua a avut cutremurul ca aliat. El zice: „Cum de s-au surpat zidurile Ierihonului ne-o spune Werner Keller în cartea sa „Und die Bibel hat doch recht” („Biblia are totuşi dreptate”): „Din cauza unui cutremur de pământ, fenomen frecvent în împrejurimile Mării Moarte… Ceea ce au găsit arheologii referitor la catastrofa naturală care i-a venit în ajutor lui Iosua, ca şi la faptele acestuia din urmă, sunt pietre crăpate, dărâmături de ziduri înnegrite, lemn carbonizat şi moloz”.

Săpături făcute la Betel, Debir, Lachiş şi Haţor, arată că şi aceste cetăţi au fost arse pe aceeaşi vreme. Un alt amănunt interesant este secarea Iordanului, care a avut loc când poporul a trecut pentru cucerirea Ierihonului. Iosua primise porunca de trecere a Iordanului, din partea Domnului, cu prevestirea că apele de sus se vor opri şi că poporul va putea trece. Şi aşa s-a întâmplat. Textul spune: „Poporul a ieşit din corturi ca să treacă Iordanul… Când preoţii, care duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi când li s-au muiat picioarele în marginea apei – căci Iordanul se varsă peste malurile sale în tot timpul secerişului – apele care se pogoară de sus s-au oprit, iar cele ce se pogorau spre marea câmpiei, care este Marea Sărată, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului”. (Iosua 3:14-16). Toţi necredincioşii au râs de această relatare şi spuneau că este imposibil să creadă aşa ceva. Aceasta însă din pricina lipsei de cunoştinţă. În istorie se cunosc încă alte trei cazuri când Iordanul s-a oprit. În unele locuri patul albiei Iordanului se îngustează între 30 şi 45 metri. Unele cutremure de pământ cauzează alunecări de teren, care blochează cursul râului. Aceasta după confluenţa cu râul Iabboc. În noaptea precedentă lui 8 dec.1267, apele Iordanului au fost blocate timp de 16 ore. Alt caz similar s-a petrecut în 1906 şi în 1927, când apele au fost oprite 21 ore şi jumătate. Deci cele relatate de Iosua nu sunt o poveste, ci o realitate.

Top

  1. Aşezarea în Canaan

Săpăturile arheologice făcute în Palestina, arată că cele mai multe cetăţi au fost arse în aceeaşi perioadă, ceea ce coincide cu ocuparea ţării de către evrei. Câteva, între care Meghido şi Betşan, arată că au fost stăpânite de canaaniţi până ceva mai târziu. Dar şi aceasta nu tăgădueşte, ci confirmă adevărul Bibliei arătat în cartea Judecători cap.1:21-36, căci Israel n-a izgonit pe toţi canaaniţii la ocuparea Canaanului.

Canaaniţii aveau o civilizaţie mult mai înaintată decât a evreilor. Lucrul acesta se vede desluşit cu ocazia săpăturilor arheologice. Arhitectura canaanită a fost mult avansată. Dezgropările făcute la Meghido, Betşan şi Salmona, în partea de nord, arată o stare înfloritoare, aveau chiar palate bogat ornamentate. Casele clădite de evrei au fost rudimentare, sărace. Cele două nivele de culturi sunt foarte distincte. Lucrul este explicabil, căci Israel era un popor abia scăpat din sclavie. Totuşi lipsa de cultură nu a împiedecat pe Dumnezeu să le dea Ţara promisă. Documentele dezgropate la Ras Şamra, arată viaţa religioasă, zeii şi zeiţele, templele, ritualurile, imnurile religioase, precum şi prostituţia, stricăciunea mare de la temple. Chiar imediat după moartea lui Iosua, pe vremea judecătorilor, Israel fusese atras de cultul Baalilor (Judecători 2:11-13).

Templul lui Baal Berit, scos la suprafaţă cu ocazia săpăturilor la Sihem, confirmă istoria lui Abimelec, fiul lui Ghedeon (Judecători 9:4). Evidenţele arată că el exista pe vremea judecătorilor. Era o construcţie masivă de vreo 25 m pe 21 m, împrejmuit de un zid de vreo 5 m grosime.

Alte informaţii folositoare, ne sunt date de săpăturile de la Ghibea. Ruinele dezgropate, pot fi văzute la vreo 10 km nord de Ierusalim. Ele demonstrează că vechiul oraş fusese zidit pe sol virgin, prin secolul al XIII-lea î.d.Cr. şi a durat până în secolul următor, când a fost distrus prin foc. Aceasta confirmă cele relatate în Judecători 20:37-40. Cetatea a fost reclădită prin secolul al XI-lea, în zilele lui Saul.

Partea de sud-vest nu a fost cucerită de Israel, ea a rămas în stăpânirea filistenilor. Ei se trag din Casluhimi, fiul lui Miţraim (Egipt), fiul lui Ham (Geneza 10:14). Avraam şi Isaac au avut de-a face cu filistenii. La ieşirea din Egipt, Israel mai bine face un ocol mare decât să dea prin ţara filistenilor (Exod 13:17). Iar când s-au aşezat în Canaan, Iosua evită confruntarea între trupele sale şi cele ale celor cinci domnitori ai filistenilor. Cetăţile lor mai de seamă erau: Gaza, Aşdod, Ascalon, Gat şi Ecron (Iosua 13:2,3). Săpăturile arheologice efectuate în această parte au scos la lumină anumite lucruri, care confirmă cele scrise în Biblie. În Judecători 16:21 ni se spune că Samson a fost „legat cu nişte lanţuri de aramă”. Săpăturile de la Gherar, lângă Gaza şi de la Tell Qasile, lângă Tell Aviv, au dat lumii prilejul să cunoască topitoriile de fier şi aramă ce le aveau filistenii, precum şi atelierele de prelucrare a metalelor. Pe vremea lui Saul, filistenii deţineau monopolul fierului şi a prelucrării lui. „În toată ţara lui Israel nu se găsea nici un fierar… şi fiecare om din Israel se pogora la filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa” (1 Samuel 13:19,20). Săpăturile au arătat de asemenea, că unele case mari erau clădite în jurul unui mare hol central, care avea stâlpi de sprijinire a etajului şi a acoperişului. Pe aceşti stâlpi îi pomeneşte Biblia în legătură cu moartea lui Samson. „Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui şi altul la stânga lui… S-a plecat cu toată puterea şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo” (Judecători 16:29,30). Deci şi ruinele filistenilor le confirmă Biblia.

 

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Religie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web