Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Perioada exodului in arheologie

in Enciclopedie/Istorie

relief-300x300

Multă vreme criticii Bibliei au spus că această parte a Bibliei e prea subiectivă. Fiind scrisă de Moise, cartea Exodul caută să defăimeze pe egipteni, dar că robia nu a fost aşa aspră. Spre a face mai izbitoare dezrobirea lor, Moise a căutat să dea fondului o culoare mai întunecată decât era în realitate.

Faţă de aşa afirmaţii nu aveai cu ce te apăra. Nici o altă scriere nu vorbea nimic despre Israel în Egipt, iar toate semnele văzute pe unele monumente de acolo, erau nepricepute de egipteni şi cu atât mai puţin le pricepeau europenii.

Trebuie să ştiţi că Egiptul a fost un mare tezaur de documente arheologice. Aici sunt ruinele marelui templu de la Karnak, templele şi palatele de la Medina, Luxor, Teba, Memfis, On, cetatea soarelui, Nof, Dendrah, Abu-Simbel. În Egipt au fost marile grânare de la Pitom şi Ramses, marile piramide cu camerile lor tainice, obeliscurile şi sfincşii, mormintele cu inscripţii şi labirintul; aici se găseau tăbliţe scrise şi papirusuri. Dar toate erau mute. Nimeni nu putea descifra cele scrise. Vechii preoţi şi scribii egipteni au murit şi au dus cu ei în groapă taina acestui scris. Scrierea hieroglifă era scrierea ideografică sacră şi oarecum oficială a vechilor egipteni. Ea este compusă din figuri desenate. Propriu zis nu se scria, ci se desena. Prin mileniul al treilea a apărut scrierea hieraică. Ea folosea semne care semănau pentru câtva cu figura. Era un fel de simplificare a hieroglifelor. Ea a fost folosită mai ales în documentele comerciale. Scrierea demotică a apărut prin secolul al VIII-lea î.d.Cr. Ea este mult mai simplificată şi se scria cursiv, dar aproape că nu mai seamănă cu hieroglifa. Toate aceste trei feluri au încetat prin secolul al V-lea d.Cr.

În 1798, Napoleon Bonaparte, în dorinţa de noi cuceriri, a pornit spre Egipt. Deşi acea campanie s-a încheiat cu un eşec militar, pentru arheologie ea a adus o biruinţă deosebită.

În 1799, inginerul Bonssard în timp ce făcea nişte săpături la gurile Nilului, aproape de Rosetta, a dat peste o piatră curioasă. Ziarul „Courier de l’Egypte” din 15 sept.1799, anunţa această descoperire: „În cursul lucrărilor de fortificare pe care cetăţeanul d’Hautpoul, comandant de batalion de pionier, le-a intreprins pe actualul Fort Julien… s-a găsit sub dărâmături o piatră de granit negru, foarte dur, cu o granulaţie extrem de fină… Una din feţe este lustruită şi poartă trei inscripţii, separate net unele de altele prin câte un rând gol”.

„Prima, cea de sus, este scrisă în hieroglifă. Ea cuprinde 14 rânduri, dar o parte din inscripţie lipseşte, un colţ al pietrei fiind rupt. A doua, cea de la mijloc, se crede că este scrisă în siriană, aceasta numără 32 de rânduri. A treia, ultima, este grecească. Ea constă din 54 de rânduri, săpate foarte clar, care s-au păstrat, ca şi celelalte de deasupra, extrem de bine.

„Generalul Menon a pus să se traducă în parte inscripţia grecească… ea oferă cheia descifrării hieroglifelor”.

Descifrarea lor însă nu s-a făcut până în 1822, când Francois Champolion a reuşit să găsească taina acestui scris. Piatra din Rozetă cu inscripţiile respective a fost ridicată de preoţii egipteni adunaţi la Memfis în anul 195 î.d.Cr. , în care îl lăudau pe Ptolemeu Filopater, care pusese în funcţie canalele Egiptului. Făceau aceasta căci le iertase anumite dări cultice.

De la data descifrării hieroglifelor, Egiptul a început să-şi aducă tributul său Bibliei. Documentele sale au căpătat grai şi au început să mărturisească că Biblia este adevărată.

Secolul al XIX-lea a fost un secol de mari descoperiri în ale arheologiei. Cetăţi, care până atunci au zăcut veacuri de-a rândul sub nisipul vremii, au fost scoase la lumină. Şi cioburile pământului s-au ridicat să astupe gura criticilor răuvoitori.

Au fost găsite scrieri pe granit, scrieri pe alabastru, pe lemn, pe argilă, pe papirus. S-au descoperit inscripţii pe pereţii templelor, pe ale palatelor dezgropate, pe monumente, pe statui, pe lespezi, pe suluri, pe cilindrii şi chiar pe cărămizile din ziduri. În mod direct sau indirect, ele atestă adevărul Bibliei.

1. Asuprirea în Egipt

În Exodul 1:8 citim: „Peste Egipt s-a ridicat un nou înpărat, care nu cunoscuse pe Iosif,” iar în v.11 „Şi au pus peste ei isprăvnicei ca să-i asuprească prin munci grele”.

Împăraţii hicşoşi au stăpânit Egiptul între secolele XVIII şi XVI. Ei au dat două dinastii: pe a XV-a şi a XVI-a. Ei au avut capitala la Avaris. Egiptul de sus, înspre izvoarele Nilului, era condus de prinţi egipteni, care au fost tributari hicşoşilor. Ei aveau capitala la Teba. Unul dintre aceştia, Kamose s-a răsculat împotriva lui Apopi al III-lea şi a cucerit Egiptul, lăsându-i doar capitala Avaris. Urmaşul lui Kamose, Ahmose I, întemeietorul dinastiei a XVIII i-a izgonit pe hicşoşi din Egipt. Această dinastie era hamită şi ura pe semiţi. Ea avea ca moto: „Egiptul pentru egipteni”. Duşmănia împotriva hicşoşilor s-a răsfrânt asupra evreilor care au primit favoruri de la hicşoşi şi asupra tuturor străinilor.

Că în Egipt s-a ajuns la grea suferinţă sub noua dinastie, se constată dintr-o descriere a lui Eber. El spune: „Sub un sicomor stufos, un vânzător de ale mâncării, de băuturi spirtoase şi de afide pentru răcorirea apei, şi-a aşezat masa sa şi alăturea cu ea o ceată de barcagii şi vizitii, răcneau şi se ciorovăiau pentru ceva. Marinarii stăteau lungiţi pe bordul vapoarelor şi pe maluri la umbra palmierilor. Alţii, sub razele dogoritoare ale soarelui, de care se apărau acoperindu-şi faţa cu o parte de pânzătură, care le slujea drept haină. Pe alăturea treceau arestaţii şi sclavii, arşi de soare, negrii, încovoiaţi sub sarcinile grele pe care trebuiau să le ducă la destinaţie: în temple pentru jertfe sau la negustorii de diferite mărfuri. Pietrarii cărau bucăţi de piatră aduse din pietrăriile Kenu sau Suan, dirijându-le pe taluzi de lemn spre locul unde urma să se construiască un nou templu sau un nou palat. Lucrătorii udau cu apă tălpigile, ca să nu se aprindă prin frecare sub greul pietroaielor. Toţi aceşti lucrători erau mânaţi cu cravaşa de către isprăvnicei şi cântau cântecele lor de muncă grea. Dar glasul lor suna a apăsare şi răguşit. Abia în timpul repausului, când se strânseseră cu toţii, se mai însufleţiră puţin.

Roiuri dese de muşte câineşti, urmăreau aceste grupe suferinde de muncitori, car,e cu o răbdare apatică şi apăsătoare, suportau atât înţepăturile muştelor cât şi loviturile supraveghetorilor”.

În Biblie se spune că evreii au fost supuşi la munci grele de facerea cărămizilor şi că aveau o anumită normă pe care trebuiau să o îndeplinească. Arheologia confirmă aceasta. Pe un alt document denumit „Papirus Anastasius” se spune aşa:

„Doisprezece pietrari, afară de oamenii care se ocupau cu facerea cărămizilor în oraşele lor, au fost aduşi aici să lucreze la zidirea caselor. Să facă fiecare din ei, numărul hotărât de cărămizi, în fiecare zi. Ei nu trebuiau să slăbească munca la casa nouă. Pentru aceasta, eu mă supun poruncii date mie de stăpânul meu”.

Se pare că documentul aparţine unui ispravnic pus să supravegheze. Peste Israel supraveghiau nu numai ispravnicii egipteni, ci şi logofeţi evrei. Ca să-i stăpânească mai bine, Faraon corupe pe unii dintre evrei şi îi numeşte logofeţi peste fraţii lor. Ce dureros e să vezi cum pentru bani, oamenii devin unelte împotriva fraţilor lor! După ce nu li s-a mai dat paie pentru cărămizi şi astfel nu s-a putut face norma stabilită, logofeţii aceştia au ajuns să fie bătuţi şi ei. Aşa citim în Exod 5:14-18: „Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui Faraon. „Pentru ce”, li se zicea, „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?”

Munca de facerea cărămizilor era grea şi neîndeplinirea normei atrăgea bătaia celui în cauză şi uneori şi a logofătului evreu, ca acesta să fie mai fără milă şi să-i forţeze pe cei daţi în grija sa la muncă. Pe un monument de la Adel Curah se vede o scenă cu cărămidari la locul de muncă. Unii rup pământul, alţii aduc apă, alţii frământă, alţii pun în forme, iar alţii răstoarnă formele. Tabloul arată şi doi isprăvnicei. Unul cu o cravaşă în mână, aplică lovituri pe spinarea goală a unui cărămidar. În Egipt fiind cald, muncitorii nu purtau cămăşi. Celălalt isprăvnicel sau logofătul şade pe un pietroi, cu toiagul lui ameninţător, împotriva oricui nu-şi face norma.

În Exod 1:13.14 ni se spune: „Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp; şi în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă”. Biblia vorbeşte despre aceste munci forţate, iar documentele arheologiei confirmă că ele existau şi arată că se purtau fără milă.

Un tablou din Benhatan arată o altă scenă de pedepsire. Un muncitor, care nu lucrase cum trebuia şi cât trebuia, e întins cu faţa la pământ, alţi doi îl ţin de mâni şi unul de picioare, iar isprăvnicelul îi brăzdează spatele cu lovituri.

Se pare că cel care a asuprit mai crunt pe Israel a fost faraonul Ramses al II-lea. E bine de ştiut că la egipteni, ca şi mai târziu la babiloneni, cărămizile purtau pecetea împăratului. În Muzeul Britanic se găsesc patru cărămizi cu pecetea lui Tutmes al III-lea şi câteva cu a lui Ramses al II-lea.

De fapt, cele mai multe clădiri au fost făcute sub Ramses al II-lea. De la el se găsesc cele mai multe cărămizi. El clădise cetăţile Pitom şi Ramses. Aceste cetăţi au fost căutate de arheologi şi au fost dezgropate. Ceva curios, s-a constatat că un mare număr de cărămizi nu mai aveau paie, mai ales la cetatea Pitom. Deci, cărămizi fără paie, aşa cum spune Biblia. Câteva din acestea se găsesc la Muzeul Britanic înregistrate sub nr.60-20. Ele poartă sigiliul lui Ramses. El a fost un împărat care şi-a depus străduinţele pentru construcţii. El a zidit palate, temple, magazii; a construit canale şi a ridicat obeliscuri. Din 32 obeliscuri câte au fost găsite în Egipt, 21 au fost făcute de Ramses II. Din 8 temple clădite în Teba, 7 au fost construite în întregime sau parţial de Ramses. El a domnit între anii 1290-1224 î.d.Cr. Cetăţile Pitom şi Ramses au fost cetăţi magazii sau hambare.

Săpăturile efectuate la Tel-el-Mascuta în anul 1883 sub supravegherea arheologului Eduard Nevin au descoperit cetatea Pitom din Goşen. Dezgroparea ei confirmă că a fost clădită de Ramses al II-lea, că avea magazii mari cu ziduri groase de doi metri şi jumătate până la trei metri, că o parte din cărămizi erau cu paie, iar altă parte fără paie. Deci relatarea biblică este adevărată.

2. Moise

Sub domnia hicşoşilor, evrei au dus-o bine, s-au îmbogăţit şi s-au înmulţit nespus de mult. După alungarea lor, noul Faraon dă ordine moaşelor să omoare copii de parte bărbătească ai evreilor. Cum aceasta nu a dat rezultatele dorite, Faraon porunceşte evreilor săşi arunce în râu toţi copiii ce se vor naşte, lăsând în viaţă doar fetele. Parcă nu ajungea jalea adusă asupra lui Israel prin muncile grele, ci a trebuit ca şi femeile să-şi aibă partea lor de jale.

Pe un document se află înscris un imn de biruinţă închinat faraonului Menefta, în care se spune că „nu a lăsat nici o sămânţă în Israel”. Menţiunea e în rândul al doilea de jos. Aceasta e cea mai veche menţiune în documentele străine despre Israel.

În familia lui Amram şi Iochebed s-a născut un fiu. Era drăguţ la înfăţişare şi n-au vrut să-l omoare. Mama se dovedeşte eroină. E mai de grabă gata să calce porunca împăratului decât să-şi arunce odrasla în râu. Ea l-a păstrat ascuns trei luni. Scriitorul către Evrei ne destăinuieşte că a făcut aceasta prin credinţă. După trei luni, fiindcă nu-l mai putea ţine ascuns, a făcut un sicriaş de papură, l-a uns cu lut şi smoală, a pus copilaşul în el şi l-a aşezat între trestiile râului, în locul unde avea obiceiul să se scalde fiica lui Faraon. Când aceasta vine la râu, aude plânsul copilaşului, porunceşte uneia din servitoare să-l aducă şi îl ia să-l crească ca fiu al ei. Nu se vede aici mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu? Oamenii nu pricep multe, dar El îşi îndeplineşte planurile Lui.

După Maneto, Moise s-a născut la Heliopolis, aproximativ prin 1520 î.d.Cr. Întrebarea care se ridică în mintea noastră este: Cine a fost această fiică a lui Faraon? Moise, căci el scrie Exodul, nu ne dă amănunte. Întrebăm arheologia dacă are vreun document care să ne lămurească, şi ea ne spune că are.

În dinastia a XIX a fost un faraon Tutmes I. Omul acesta a avut ca întâi născut, de la prima soţie, o fiică. De la a doua soţie a avut doi băieţi. Legile Egiptului cereau că dacă primul născut e fiică, să se căsătorească cu fratele vitreg, astfel ei să fie împărat şi ea împărăteasă. Aşa s-a făcut şi în cazul acesta. Hatshepsut s-a căsătorit cu Tutmes II, care după moartea tatălui a luat domnia, dar n-a trăit multă vreme şi a murit. Fiica lui Faraon a fost o femeie energică. Din trăsăturile ei, care se păstrează redate pe bustul ei ce se găseşte într-un muzeu, se constată că avea trăsături asemănătoare cu ale grecilor. Ea a fost o femeie foarte înţeleaptă şi a condus treburile Egiptului timp de 20 de ani.

Ea a ridicat două obeliscuri. Prin inscripţiile de pe ele, ea proslăveşte lucrările tatălui ei, Tutmes I. Ele au fost ridicate la Teba. Unul din obeliscuri a fost făcut bucăţi, celălalt există. E înalt de vreo 30 metri şi este tăiat din stâncă, o singură bucată. Se susţine că este cel mai frumos obelisc de pe faţa pământului. E înscris cu hieroglife şi cu scene. Meşterii au început să-l lucreze în al 15-lea an al domniei ei şi a fost isprăvit în anui al 17-lea. Pe acest obelisc sunt înscrise şi o parte din faptele ei. Ea se intitulează „Femeia împărat”, „Împărăteasa Egiptului de sus şi de jos,” precum şi „Fiica lui Faraon”. Deci, denumirea pe care o găsim în Biblie „Fiica lui Faraon”, o găsim şi pe obeliscul din Teba.

Pentru ca să aibă mai multă autoritate, ea purta haine bărbăteşti şi chiar o barbă din perucă. O mare parte din cercetători susţin că ea l-a crescut pe Moise, că fiind prea bine cunoscută, nu a fost necesar să-i dea numele.

Biblia spune că „Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptului” (Faptele apostolilor 7:22). Arheologia vine şi confirmă că Egiptul avea universităţi de seamă. Una din ele a fost Universitatea din On. On sau Heliopolis cum se mai numea, era cetatea soarelui sau a zeului Ra, situată la nord-est, cam vreo 16 km de la Cairo. Aici a fost şi Iosif ca sclav la Potifar. Unii sunt de părere că în anumite ramuri ale ştiinţei, nici studenţii de azi nu învaţă ce au învăţat studenţii de atunci ai Egiptului. Lopuhin, un scriitor religios rus, spune că universitatea aceasta a fost „Oxfordul Egiptului”.

După o descriere a geografului Strabo (63 î.d.Cr. – 21 d.Cr.), ştim că la On era un mare centru al zeului Ra, zeul soare, că spre poarta mare era o alee de sfincşi, deasupra porţii fluturau steaguri roşii şi albastre; că atât înaintea porţii, cât şi îndărătul ei, pe două rânduri erau chipuri de piatră a razelor soarelui. Se mai aflau obeliscuri şi un izvor sfânt. El a fost la Heliopolis în anul 24 î.d.Cr.

Stiinţele care se studiau erau multe şi felurite. De exemplu: istoria, geografia, medicina, chimia, geometria, matematicile, astronomia, dreptul, etc. În medicină.erau destul de avansaţi, ştiau chiar să înlocuiască anumite mădulare cu proteze. Apoi preparatele lor de îmbălsămare au rămas neîntrecute. Nici ştiinţa noastră de astăzi nu poate face ce au făcut ei. La fel se studia literatura şi compoziţia. La Teba era o bibliotecă cu 20.000 volume. Pe o inscripţie se aflau cuvintele: „Pentru vindecarea sufletului”. Astfel că nu e de mirare că Moise s-a priceput să compună cele cinci cărţi cu proză şi poezie. Iar tăbliţele de la Tel-el-Amarna arată că prinţii din vremea lui Moise cunoşteau scrierea hieroglifă, cuneiforma acadiană şi cuneiforma ugaritică, care e aproape identică cu ebraica.

3. Ieşirea dân Egipt

Descrierea ieşirii din Egipt făcută de Moise în „Exodul”, a fost atacată vehement de mulţi critici. Aceasta fiindcă cronicile egiptene nu vorbesc nimic despre exodul lui Israel. După cum am mai pomenit însă, Egiptul nu are o istorie a lui. Singura lucrare istorică de care avem cunoştinţă a fost „Egiptica” scrisă pe la anul 240 î.d.Cr. de preotul Maneto, dar care este pierdută. Anumite citate din ea au fost păstrate în lucrările altor scriitori, precum şi o listă a treizeci dinastii de împăraţi. Deşi anumite nume şi cifre au fost copiate greşit, ea a fost documentul de bază care a slujit la refacerea istoriei Egiptului. Celelalte amănunte pentru recostituirea istoriei au fost culese din „Geografia Universală” a lui Strabo, din „Istoria Naturală” a lui Pliniu cel Bătrân, din tratatul de geografie a lui Ptolomeu şi din inscripţiile dezgropate de arheologie. Toate aceste inscripţii laudă isprăvile faraonilor şi nu redau înfrângerile lor. Exodul a fost o înfrângere pentru egipteni, un popor s-a eliberat din robia lor, aşa că era natural să nu fie înscris pe monumentele lor.

E Biblia adevărată? Din moment ce nu avem o istorie a Egiptului care să confirme exodul, cum putem verifica cele spuse de Moise? Şi în privinţa aceasta ne adresăm arheologiei să ne lămurească. Din tezaurul vechii civilizaţii a Egiptului, ea deţine anumite documente ce ne pot da o lumină oarecare.

Fapt cunoscut şi precis este că Israel a fost în Egipt. Tot atât de cunoscut şi precis e şi faptul că Israel a ieşit din Egipt. Doar felul cum a ieşit este pus în discuţie. Enciclopedia Britanică spune în privinţa aceasta: „Rezultatul general al cercetărilor ştiinţifice privitoare la faptele materiale ale exodului este dublu. În primul rând se stabileşte evenimentul; totul confirmă raportul biblic, că într-adevăr a fost o scăpare a lui Israel din Egipt. În al doilea rând, rezultatul ne duce la concluzia că acest eveniment a fost mai puţin important în vechiul Orient apropiat, locul unde s-a petrecut, decât pare că implică relatarea biblică”.

Eu nu caut să apreciez importanţa ieşirii, ci să analizez dacă relatarea ieşirii, dată de Moise, este adevărată sau nu. În Exod 7-12, ni se spune că Faraon nu a vrut să dea voie lui Israel să plece şi prin 10 plăgi, Dumnezeu a forţat pe Faraon să îngăduie plecarea lor. Criticii de obicei fiind necredincioşi, resping minunea, iar cele zece plăgi fiind minuni, nu sunt gata să le accepte. Totuşi să stăm puţin şi să analizăm spre a vedea dacă s-au putut petrece aşa minuni.

Prima plagă a fost prefacerea apei în sânge (Exod 7:19-25). Pentru oamenii de ştiinţă de azi, aceasta nu este ceva inexplicabil. Ei au analizat chiar şi zăpada roşie şi i-au găsit explicaţia. Nilul a mai fost roşu şi altă dată. Partea de sus a râului e numită Nilul Alb, apoi la Kartum, primeşte apele Nilului Albastru, iar de la sud-est primeşte apele râului Atbara. De la Nilul Albastru, curge printre nişte pământuri fine roşii la Sennaar şi cu cât apele sunt mai umflate, cu atât rup mai mult pământ şi sunt mai roşii. Relatarea lui Moise nu e absurdă. Ehrenberg, după minuţioase cercetări microscopice, susţine că a fost nu numai o schimbare a culorii, ci şi a compoziţiei chimice, determinată de plante criptogamice şi infuzorii, ceea ce a cauzat moartea peştilor. Fenomenul a fost natural. Minunea constă în aceea că a fost săvârşit la cuvântul lui Dumnezeu prin Moise. Prin această plagă, Dumnezeu loveşte în zeitatea lor principală, în Osiris, căci egiptenii considerau Nilul ca o personificare a lui Osiris.

A doua plagă au fost broaştele (Exod 8:1-15). Că asupra Egiptului au mai fost năvăliri de broaşte, se constată din faptul că aveau pe zeiţa Hekt căreia se rugau să fie feriţi de ele. Zeiţa era reprezentată cu cap de broască. Dar în cazul acesta, ea s-a dovedit neputincioasă. Pieirea deodată a broaştelor, ca şi apariţia lor, se face la termenul hotărât de Moise. Aici e minunea. Moartea şi putrefacţia lor rapidă, oamenii de ştiinţă susţin că s-ar fi datorat unei infecţii cauzate de bacilus antracis.

A treia plagă au fost păduchii. Ei erau consideraţi necuraţi. Ei au întinat şi pe preoţi şi chiar boul Apis, socotit sfânt de egipteni.

A patra plagă a fost musca câinească. Egiptul a mai fost atacat de roiuri mari de muşte. De aceea şiau făcut zeii-muşte care să-i apere. Dar zeii-muşte nu pot opri această plagă, nici nu pot să o înlăture.

Plaga a cincea, ciuma vitelor, a şasea vărsatul negru, a şaptea piatra şi focul şi a opta lăcustele au nenorocit economia Egiptului. Zeii care trebuiau să asigure belşugul, s-au arătat nevrednici, n-au putut împiedeca urgiile lui Iehova. Persoane de specialitate afirmă că ciuma vitelor ar fi fost provocată de bacilus antracis cu care au fost infectate păşunile prin moartea broaştelor, căci textul din Exod 9:3, face precizarea că plaga va atinge vitele de pe câmp. Belşugul mare de ploi care a determinat revărsarea Nilului, a creat în Etiopia şi Sudan condiţii pentru dezvoltarea roiurilor dense de lăcuste, care au apărut prin luna martie. În Egipt, lăcustele nu constitue un miracol. Faptul că au fost anunţate şi că în noaptea aceea a suflat vântul de răsărit, care a adus lăcustele, aşa cum spusese Moise, aceasta constitue minunea. Zeul Hapi n-a adus belşugul, ci ruina.

Plaga a şasea a fost vărsatul negru. El a atins pe oameni. Se susţine că ar fi fost provocat de microbi purtaţi de musca câinească de la plaga a patra. Pielea corpului se umplea de băşici usturătoare. Pliniu cel Bătrân vorbeşte despre boli de piele specifice Egiptului.

Plaga a noua a fost întunericul de trei zile. Ea a fost împotriva lui Ra, zeul soarelui. Trei zile a fost întuneric gros. Nu e vorba de o eclipsă de soare aşa de lungă, ceea ce pare imposibil de crezut pentru mulţi. Fenomenul a fost determinat de kamsin, o furtună de praf. În urma marilor inundaţii, care au adus un praf fin de pământ roşu, prin luna martie se ivesc furtuni ce ridică în văzduh acest praf. Atunci aerul devine gros şi întunecă soarele, totul se face beznă. Durata fenomenului relatată în Exodul e cea mai lungă cunoscută. Descrierea acestei plăgi nu este absurdă. Astfel de întunecimi s-au mai întâmplat în Egipt. Documentele arată groaza ce cuprinde îndeosebi pe călătorii prin deşert când kamsinul sau simunul începe să ridice praful şi nisipul pustiei. Atunci toţi stau în locurile lor, exact cum spune Biblia. Numai cine nu cunoaşte aceste anomalii ale climei Egiptului, râde de descrierea lui Moise, dar prin aceasta îşi dovedeşte ignoranţa sa. Adevărul rămâne în picioare.

Plaga a zecea a fost moartea întâilor născuţi. Ea a adus jalea asupra egiptenilor şi bucuria eliberării pentru copiii lui Israel. Chiar primul născut a lui Faraon a fost lovit de îngerul morţii. Un document arheologic spune că Menefta, şi-a pierdut fiul în vârstă de 18 ani. Lucrul acesta este notat pe un mormânt la Tanis, pe care cercetătorul Brugsch îl pune în legătură cu lovirea întâilor născuţi ai Egiptului, iar adevăratul mormânt al său se află neterminat la Teba.

Câteva tăbliţe găsite la Ghebal, reprezintă grupul regal, iar inscripţia dedesubt spune: „Moştenitorul tronului întregii ţări, scribul împărătesc, şeful soldaţilor, marele fiu… preaiubitul fiu al lui Menefta a murit”. Mulţi cercetători biblici susţin că Menefta a fost faraonul de pe vremea ieşirii lui Israel din Egipt.

Toate cele zece plăgi au fost folosite de Dumnezeu spre umilirea Egiptului şi eliberarea lui Israel din robie. Prin faptul că fiecare plagă a fost anunţată mai dinainte, a convins pe Faraon că Dumnezeu este Stăpânul fenomenelor naturii şi l-a obligat să dea voie lui Israel să plece. Vestea despre aceste plăgi s-a răspândit şi la alte popoare. Filistenii zic mai târziu: „Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor Dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie” (1 Samuel 4:8)

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Enciclopedie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web