Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Persoanele care nu realizează venituri nu vor mai fi obligate la plata contribuţiei la asigurări de sănătate

in Politic/Stiri online

Persoanele care nu realizează venituri nu vor mai fi obligate la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) şi vor avea două variante pentru achitarea acesteia

Camera Deputaţilor a aprobat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Ciolos pentru modificarea şi completarea unor acte normative emise de Guvernul Ponta, document care modifică mai multe acte normative, inclusiv Codul Fiscal. Actul a plecat la Cotroceni pentru promulgare.
Ordonanta reglementează, printre altele, condițiile privind modul de declarare și de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate de către persoanele care nu realizează venituri, astfel încât acestea să poată beneficia de serviciile oferite de sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, cei fără venituri vor scăpa de obligatiile aberante introduse de Ponta de a plăti asigurari de  sanatate. Cei fara venituri au acum dreptul de a alege daca opteaza sau nu pentru plata anuala a CASS sau pot plati in momentul in care apeleaza la serviciile publice de sanatate. 

Potrivit documentului care a primit miercuri votul decisiv al deputaţilor, în cazul în care vor alege prima variantă, a plăţii lunare, persoanele fizice fără venituri vor fi obligate să plătească CASS în valoare de 5,5% din salariul minim brut pe economie pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declarația de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri. La valoarea actuală a salariului minim brut pe economie, de 1.250 de lei, persoanele fizice care nu realizează venituri sunt obligate să plătească 68,75 de lei pe lună. Prin urmare, odată depusă declaraţia de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri, acestea vor fi nevoite să achite într-un an suma de 825 de lei.

În cea de-a doua variantă, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se poate plăti în momentul în care cetăţenii vor avea nevoie de acordarea serviciilor medicale. Mai exact, persoanele fizice care vor apela la spitalizare sau alte servicii medicale care nu sunt gratuite (cazul urgenţelor medicale) vor datora contribuția la sănătate în cotă de 5,5% aferentă unei baze de calcul egală cu de şapte ori salariul minim pe economie – 481,25 lei (68,75 lei x 7). Cel mai probabil, aceasta reprezintă varianta cea mai puţin costisitoare şi pe care o vor alege cei mai mulţi dintre românii fără venituri, în speranţa că nu vor fi nevoiţi să acceseze serviciile medicale autohtone.

Notă: În vederea stabilirii CASS, persoanele fără venituri trebuie sa depuna o declaraţie la Fisc.

Persoanele ce realizează venituri mici – sub salariul minim pe economie – doar din investiții (dividende, dobânzi, câștiguri din titluri de valoare) si care nu mai realizeaza venit si din alte surse nu datorează CASS, fiind scutite de la plată.

Important! Eliminarea obligației de plată a CASS pentru persoanele care realizează venituri din investiții şi/sau din alte surse, ale căror baze anuale de calcul se situează sub nivelul a douăsprezece salarii minime brute pe ţară, se va produce de la 1 ianuarie 2017.

Totuşi, şi aceste persoane vor putea alege între plata lunară a CASS şi plata doar în momentul în care vor accesa serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, aşa cum am explicat anterior. Practic, şi persoanele care realizează venituri lunare exclusiv din investiții și/sau din alte surse sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe țară au fost incluse alături de cele care nu realizează venituri, având posibilitatea sa aleagă între cele două variante prezentate.

In variantă Codului fiscal elaborat de Guvernul Ponta, persoanele fizice care nu obțineau venituri erau obligate să achite la sistemul public de sănătate o contribuție lunară de 5,5%din salariul minim brut pe economie.

Prin aceasta modificare, Guvernul Ciolos isi indeplineste promisiunea facuta la începutul anului cand Guvernul anunţa, prin vocea purtătorului de cuvânt, că va revizui temeiul legislativ prin care persoanele fără venituri sunt obligate la plata CASS, respectiv art. 180 din noul Cod fiscal.

Vom face până la sfârșitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie o analiză în legătură cu sustenabilitatea acestui articol 180, atât din punct de vedere fiscal, cât și constituţional, pentru că şi din punct de vedere constituțional se pune problema dacă se respectă prin acest articol principiul justei aşezări a sarcinii fiscale“, spunea la acel moment Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivului. Sursa: Voceaclujului.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web