Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

POLIȚISTUL va primi LA SALARIU un procent de 25% din cuantumul amenzilor aplicate

in Articole

1 martie 2017, în cadrul ședinței Executivului, a fost aprobat Proiectul hotărârilor de Guvern cu privire la completarea HG nr.650 din 12 iunie 2006 și a Regulamentului privind procedura de stimulare financiară a agenților constatatori din cadrul Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit acestuia, angajații Poliției, cu statut de agent constatator, vor beneficia de un adaos la salariu, la fiecare trei luni, în mărime de 25% din suma amenzilor încasate la bugetul de stat, în rezultatul întocmirii proceselor verbale cu privire la contravențiile atestate.

Astfel, la calcularea stimulării financiare trimestriale se vor lua în calcul doar amenzile încasate la bugetul de stat aplicate de agentul constatator în rezultatul proceselor contravenționale irevocabile.

Această prevedere are drept scop consolidarea și eficientizarea capacităților de prevenire și combatere a corupției în rândul angajaților Poliției, prin adoptarea unui comportament integru și asigurarea unui salariu motivant. De asemenea, existența factorului de risc de corupere a angajaților Poliției, cu statut de agent constatator, în exercițiul funcțiunii sale, au stat la baza dezvoltării acestui mecanism de motivare financiară a polițiștilor.

Adaosul la salariu urmează să responsabilizeze și să motiveze angajații Poliției să atingă performanțe mai înalte, să respecte procedurile contravenționale și de întocmire a proceselor verbale cu privire la contravenții și să curme orice comportament corupător.

Toate aceste prevederi ale Regulamentului, privind procedura de stimulare financiară a agenților constatatori, din cadrul Inspectoratului General al Poliției, al Ministerului Afacerilor Interne, vor intra în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Deocamdată, în România nu există acest gen de stimulare financiară pentru agenții rutieri pentru a evita abuzurile.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web