Cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA.
Astfel, George Matei și Antonina Radu, cei doi inspectori de la ISU, cu gradul de căpitan, sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit scrie
activenews.ro
Potrivit unui comunicat DNA, în perioada septembrie 2014 — primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.
Concret, cei doi au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Mai mult, George Matei și Antonina Radu s-au oferit să-i ajute pe patronii clubului Colectiv cu întocmirea dosarului PSI, deși știau că există nereguli, dar nu le-au raportat superiorilor despre existența localului respectiv, au reținut anchetatorii.
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:
Dragi prieteni,
Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.
Vă mulțumim cu drag, Echipa CYD
- Facebook
- Google
- Pinterest