Trebuia sa fie o ,, predica rostita in piatra”, o marturie a crezului sau catolic, dar, mai ales, creatia vietii sale. Arhitect trecut de 40 de ani, Antonio Gaudi s-a gandit sa-si materializeze visurile despre o catedrala a secolului al XX-lea. In 1926, cand a murit, la aproape 74 de ani, el a lasat in urma lui santierul unui edificiu gigantic: numai fatada de nord fusese terminata si dintre cele optsprezece turnuri proiectate doar unul fusese ridicat. Catedrala Sagrada Familia (Sfanta Familie), este in constructie si astazi, inconjurata de zgomotul masinilor si de o padure de macarale. Chiar si asa, aceasta ,, ebosa”, unul dintre cele mai cunoscute lacase de cult din lume, a devenit emblema Barcelonei, simbol totodata, al individualismului artistic, care trateaza cu dispret ratiunile economice.
Stralucitul architect si-a trait ultimii ani de viata pe santier, ingrijorat de reducerea constanta a numarului sponsorilor – caci tot ce s-a facut pana acum se datoreaza exclusiv donatiilor. In anii 1920, interesul pentru construirea de cladiri in scopuri religioase a scazut. Stilul architectural al lui Gaudi era considerat depasit, la moda fiind atunci functionalul sever. Cand, la zece ani dupa moartea arhitectului, in 1936, izbucnea razboiul civil spaniol, lucrul la biserica fusese sistat, iar faimosul fiu al Cataloniei era infierat ca dusman al poporului. Anarhistii au incendiat mormintele subterane, in care se odihneau ramasitele sale, si i-au devastat atelierul. Doar cateva dintre schite si planuri au mai putut fi salvate.
In cele din urma, in 1952, lucrarile au fost reluate. Desenele ramase au fost folosite pentru a reconstitui planul parterului. Pentru restul s-au facut incercari de a continua munca, pe cat posibil, ,, in spiritul lui Gaudi” si al imaginatiei sale. Ceea ce era chiar in concordanta cu stilul arhitectului insusi, pentru ca el n-a avut niciodata un plan definitiv al grandiosului proiect; edificiul urma sa se dezvolte ,, vazand si facand”. Cum ar fi aratat catedrala in cele din urma nu stia nici el decat metaforic vorbind :,,Modelul meu este un copac. Are ramuri, iar pe ramuri sunt frunze. Si totul se dezvolta armonios… Un copac nu are nevoie de ajutor din afara. Lucrurile sunt ele insele in armonie. Totul este in echilibru. ,,
In preajma anului 1900, ,, reintoarcerea la origini “, la natura era sensul pe care il proclama modernismul. Numit Jugendstil in Germania, Art Nouveau in Franta sau Modern Style in tarile anglofone, stilul a prins radacini si in Catalonia. La Barcelona, doar in Quadrat d’Or poti admira 27 de case, ridicate de arhitecti diferiti, toate dupa acest concept, printre care trei sunt construite de Gaudi. Fara indoiala, el a fost cel mai important interpret, architect si designer al acestui stil, punandu-si amprenta original pe tot ce realiza prin decoratia simbolista, aranjamentele spatiale si constructiile expresive.
Pentru Gaudi, umanitatea era parte a naturii, iar locuintele trebuiau sa fie adaposturi, spatii; nu vedea camerele ca pe o succesiune de cuburi, ci de linii curgatoare, fara unghiuri, fara colturi ascutite. Era fermecat de materialele traditionale, pe care le colora cat mai viu. Si Sagrada Familia urma sa fie pictata in intregime; astfel, fatada de est, a carei tema era,, mantuirea umanitatii”, urma sa fie luminoasa si prietenoasa, iar cea de vest, reflectand ,, martiriul”, ar fi fost pictata in tonuri intunecate. Simbolistica – dintre cele 18 turnuri, 16 erau rezervate apostolilor si evanghelistilor, iar celelalte doua, Fecioarei si Pruncului – nu l-a impiedicat sa foloseasca tehnologia cea mai moderna. In casele sale se gasesc lifturi, garaje subterane si pereti glisanti, de exemplu. A experimentat si aerul conditionat, a proiectat manere de usi, incalzire centrala, corpuri de iluminat si balcoane-scari.
Actualmente, Sagrada Familia este scena unei activitati sustinute, progresand in ritmul constructiei bisericilor din Evul Mediu. Cele optsprezece turnuri se indreapta acum catre cer, fatada sudica s-a inaltat, iar Josep Gubriachs a creat sculpturile portalului nordic. Visul lui Gaudi se implineste incet-incet, iar faptul ca finalul se apropie este ca un avertisment pentru admiratorii lui. La urma urmelor, grandoarea unui vis consta in neimplinirea lui.
