Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Președintele Venezuelei a ordonat scoaterea din circulație a celei mai valoroase bancnote din țară

in Extern

Președintele Venezuelei a ordonat scoaterea din circulație a celei mai valoroase bancnote din țară pe fondul crizei economie și al inflației din țară.

Președintele statului Venezuela, Nicolas Maduro, a semnat duminică un decret prin care ordonă retragerea din circulație a celei mai valoroase bancnote, cea de 100 de bolivari, pe fondul crizei economie și al inflației din țară, transmite AFP.

Bancnota de 100 de bolivari reprezintă, în condițiile crizei actuale, mai puțin de 3 cenți, mai indică sursa citată, precizând că suma abia acoperă prețul unei bomboane, în vreme ce pentru un hamburger e nevoie de 50 de astfel de bancnote.

„În conformitate cu puterile cu care sunt învestit prin Constituție am decis, prin acest decret, să scot din circulație bancnota de 100 de bolivari în următoarele 72 de ore” a spus Nicolas Maduro în cadrul emisiunii sale televizate „Luați legătura cu Maduro”.

Liderul de la Caracas a spus că decizia e necesară după ce o anchetă a scos la iveală că miliarde de bolivari în bancnote de 100 au fost confiscate de organizații mafiote și ascunse în orașe din Columbia sau Brazilia. Maduro a acuzat băncile de implicare în acest „complot” care ar destabiliza economia și a spus, fără a detalia însă, că în spatele planului este un ONG contractat de departamentul american al Trezoreriei.

Potrivit estimărilor Fondului Monetar Internațional, rata inflației din Venezuela va ajunge la 475% până la sfârșitul acestui an.

Sursa: realitatea.net

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web