Benzinăriile vor scădea preţul la pompă cu aproape 9% până la jumătatea lui 2016, însă reducerea se va tempera în a doua parte a anului viitor, potrivit unei prognoze realizate de Banca Naţională a României.
Preţul carburanţilor ar trebui să scadă cu regularitate la benzinăriile din România în prima jumătate a anului viitor. Cel puţin aşa reiese din raportul asupra inflaţiei realizat de Banca Naţională a României (BNR), care a luat în calcul mai mulţi factori pentru a ajunge la această concluzie scrie automarket.ro
Astfel, analiza BNR indică faptul că, în decembrie 2015, preţul carburanţilor va fi cu 2.2% mai mic decât în decembrie 2014, iar scăderea va fi şi mai accentuată în prima jumătate a anului viitor: în iunie 2016, preţul carburanţilor va scădea cu 8.6% comparativ cu iunie 2015.
Aceasta scădere este explicată de oficialii BNR prin reducerea TVA-ului de la 24% la 20%, dar şi prin traiectoria descendentă a cotaţiilor preturilor la petrol. Totuşi, până la finalul anului viitor, scăderea se va tempera la numai 2.3%.
Pentru septembrie 2017, autorităţile estimează preturi cu 3.1% mai mici decât în septembrie 2016, ca urmare a eliminării supra-accizei de 7 eurocenţi de la 1 ianuarie.
„Traiectoria ratei anuale a inflaţiei este marcată în principal de reducerea în două etape a cotei standard a TVA, de diminuarea nivelului accizelor aplicabile începând cu ianuarie 2017, precum şi de declinul amplu al cotaţiei petrolului pe pieţele internaţionale”, precizează BNR în raport.