Un bucureștean, client al Raiffeisen Bank cu un credit ipotecar în franci elvețieni, a reușit să semneze primul contract de dare în plată din București. Bărbatul era cu plata ratelor la zi, însă s-a văzut obligat să recurgă la darea în plată după ce timp de 10 ani soldul creditului său a scăzut doar cu 7000 de franci, la data dării în plată având 75.000 în sold.
Inițial banca a depus o contestație la judecătoria Sinaia, împotriva deciziei clientului de a da apartamentul ipotecat în plată, însă a fost retrasă și astfel bucureșteanul a obținut ștergerea datoriilor către bancă prin predarea apartamentului. “Practic, din ceea ce știm noi în București, discutăm de prima dare în plată. În momentul de față, reprezentanții băncii, împreună cu fostul proprietar de apartament, se îndreaptă către apartamentul acesta pentru a face un proces verbal prin care să constate la fața locului cum arată apartamentul și cum se urmează să fie făcută predarea propriu-zisă a imobilului.“, a declarat avocatul Adrian Cuculis, potrivit ProTv.
Pentru semnarea contractului de dare în plată, clientul a plătit 12.000 de lei impozit la stat pe transferul de proprietate. Banii pot fi recuperați după aprobarea ordonanţei de urgenţă care prevede scutirea de impozit pentru prima operaţiune de dare în plată. Oficial, alți aproape 3000 de români au depus cereri de dare în plată, însă băncile îngreunează și întârzie procedurile.