Problematica adevărului

in Filozofie

Adevărul
Conceptul de adevăr ocupă un loc central in codul teoriei cunoaşterii . Privind definirea adevarului au existat numeroase dispute teoretice formulându-se o diversitate de păreri . În cadrul acestei diversitaţi se disting trei orientări fundamentale :

  • Orientarea conform careia adevărul este o proprietate exclusivă şi nemijlocită o obiectului cunoaşterii , adică a obiectelor , fenomenelor , proceselor , sistemelor reale . Această orientare este eronată , fiind rezultatul unei confuzii între planul existenţei si cel cognitiv , deoarece , din faptul că obiectul fundamental al cunoaşterii îl constituie descoperirea structurilor şi proprietaţilor obiectelor şi evenimentelor realitaţii şi din faptul că adevărate sunt acele produse ale cunoaşterii care realizează acest lucru , nu rezultă că adevărul ar fi însăşi lucrurile şi evenimentele cu propretăţile şi structurile lor .

Adevarul nu poate fi o proprietate a obiectelor şi fenomenelor din realitatea obiectivă . Nu putem spune despre un lucru că este adevărat sau fals , ci cel mult că el există.

  • Orientarea conform căreia adevărul este o proprietate a subiectului în mod exclusiv , a conştiinţei noastre . Aceasta ar însemna că fiecare conştiinţă  să aibă setul său de adevăruri , dar tebuie menţionat că în funcţie de elementul conştiinţa se pot distinge mai multe abordări ale adevărului care sunt incorecte şi conduc la erori în cadrul activităţilor practice .
  1. Adevărtul este o proprietate a expresilor lingvistice formulate de subiect
  2. Adevărtul constă în caracterul evident şi clar al cauzelor şirezultatelor
  3. Adevărul este rezultatul acelor produse ale cunoaşterii care întrunesc consensul
  • Orientarea care susţine că adevărul este o proprietate a conştiinţei care este rezultat al interacţiunii dintre obiectul cunoaşterii si subiectul cunoscător .

Din acest unghi , adevărul este un raport , o relaţie între cunoştinţele dobândite de om in cadrul cunoaşterii şi starile de fapt pe care aceste cunoaştinţe le reflectă .

Aristotel , în lucrearea sa “Metafizica” defineşte adevărul astfel : “a enunţa că ceea ce este nu este sau că ceea ce nu este este constituie o propoziţie falsă , dimpotrivă o enunţare adevărată este aceasta prin care spui că este ceea ce este şi că nu este ceea ce nu este.”

Este cuprins aici miezul a ceea ce este cunoscut  sub numele de teoria adevărului .

Această teorie a fost dezvoltată în evul mediu iar în epoca modernă ea devine o componentă  esenţială a teoriei realiste , astăzi cea mai răspândită despre adevăr mai ales în cadrul concepţiei analitice despre cunoaştere .

Conform acestei teorii , adevărul desemnează corespondenţa sau concordanţa conţinutului informaţional al cunoştinţeor subiectului cunoscător , cu starea de fapt , reală a obiectului la care se referă .

Aşadar , adevărul nu este o proprietate nici a obiectului cunoaşterii , nici al subiectului cunoscator ci a conştientului cognitiv informational vehiculat prin intermediul expresiilor propoziţionale . Adevărul se manifestă exclusiv la nivelul propoziţiilor .

Caracteristicile adevărului

Caracterul obiectiv al adevărului . Definirea adevărului drept coordonată a conţinutului informaţional al cunoştinţelor noastre cu starea de fapt reală înseamnă în acelaş timp recunoaşterea caracterului său obiectiv . Prin adevăr obiectiv înţelegem existenţa  în cunoştinţle noastre a unui conţinut care nu depinde de noi (de subiectul cunoscător). Caracterul obiectiv al adevărului este determinat de izvorul cunoaşterii , adică de natura obiectului de cunoscut . Când vorbim de adevăr obiectiv avem în vedere numai conţinutul lui pentu că , ţinând seama de faptul că adevărul este dobândit in cadrul social-istoric şi al experienţei umane al nu poate exista în afara omului .

Procesul dobândirii adevărului

Adevărul relativ-absolut

Obiectivitatea adevărului trebuie înţeleasă prin prisma procesualităţii complexe a cunoaşterii .

Caracterul procesual al surprinderii devenirii adevărului unei cunoştinţe rezultă din caracterul contradictoriu al cunoaşterii . Cunoaşterea unmană este cuprinsă între polii unei contradicţii :

  1. Tendinţa şi posibilitatea subiectului de a cunoşte în mod complex şi definitiv totul
  2. Imposibilitatea realizării , înfăptuirii acestei tendinţe şi aspiraţii

Prin adevar relativ se înţelege acel adevăr obiectiv care în conţinutul său este parţial limitat , incomplet , suspectibil de perfecţionare , de adâncire şi completare ulterioară . La el ajungem prin rezolvarea parţială a contredicţiei fundamentală a cunoaşterii .

Prin adevar absolut  se înţelege adevăr obiectiv în forma sa deplină  , desăvârşită care nu mai este susceptibil de aprofundare , de precizare , de completare ulterioară .

Relativitatea adevărului trebuie înţeleasă în sensul că fiecare cunştinţă adevărată reflectă realitatea obiectivă , dar poate cuprinde toate laturile ei , ci le cuprinde numai pe acei care au pătruns în sfera cunoaşterii .

Caracterul relativ al adevărului ţine de ceea ce în cadrul ei cunoştinţele sunt suspuse revizuirilor , întregirilor şi completării iar cel absolut ţine de ceea ce în cadrul oricărei cunoştinţe rezistă în timp , este reţinut din generaţie în generaţie .

Sarcina ştiinţei este dobândirea adevărului obiectiv relativ , care reprezintă un pas spre cel absolut .

Caracterul concret al adevărului

Adevărul concret este acel adevăr care ţine seama de interpretarea abstracţiilor , de condiţiilor de timp si loc . Concreteţea adevărului rezidă deci , în faptul că nu putem face niciodată abstracţie de determinaţiile spatio-temporale în care există şi se manifestă obiectele şi fenomenele .

Caracterul concret trebuie văzut în funcţie de factorii care participă la procesul cunoaşterii . Fiecare dintre aceşti termeni (obiect,subiect) se schimbă .

Faptul că fenomenele şi obiectele pe care le cunoaştem sunt într-o continuă transformare face ca cunoştinţele noastre să se schimbe , să se modifice .

În diferite perioade istorice există particularitaţi psihologice şi intelectuale ale subiectului cunoscător . Oamenii aparţin unei anumite etape istorice şi au la îndemâna anumite mijloace si posibilităţi de investigare .

Criteriile adevărului

Prin criteriu al adevărului înţelegem un ansamblu de reguli sau semne prin care înţelegem dacă un enunţ este adevărat sau fals . Deci criteriul adevărului se referă la acele indicii , reguli care ne permit să determinăm riguros între adevăr si fals .

Există :

  • Criterii materiale ( criteriul corespondenţei , utilităţii )
  • Criterii formale ( coerenţa logică , demonstraţia )

Criteriul corespondenţei reprezintă experienta practică care permite deosebirea propoziţiilor adevărate de cele false . Corespondeţa este un criteriu hotărâtor al adevărului .

Criteriul coerenţei  este cel mai important  criteriu folosit în ştiinţe ca matematică , logică . Criteriul coerenţei constă  în faptul că o opinie este adevărată atunci când ea concordă cu celelalte opinii .

Criteriul untilităţii reprezintă cunoştinţele deţinute de subiect şi sunt adevărate în momentul în care se pot verifica .

 

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.