Recomandare stupari incepatori

in Agronomie/Stiri online

Am observat în ultima perioadă, mai ales în rândurile tinerilor, tot mai mulţi doritori de a începe o activitate de creştere a albinelor. Principala motivaţie este aceea de a face bani, însă nu este suficientă. Observ că o mare parte din aceste încercări sunt sortite eşecului, fiindcă pentru a reuşi în această nobilă îndeletnicire, trebuie, în primul rând, să iubeşti albina

 

Deseori m-am întrebat dacă inovaţiile în domeniul apiculturii din ultimii o sută de ani sunt benefice albinelor. Oare, apitehnica folosită de noi le convine sau nu acestor vietăţi? Ele n-o pot schimba, doar caută să se adapteze continuu (precum şi noilor condiţii climatice).

 

Iar noi, stuparii, pentru a obţine rezultatele dorite, insistăm cu unele măsuri absurde, ignorând anumite legi care stau la baza apiculturii. De aceea, am dorit să scriu acest articol cu îndrumări dedicate în principal începătorilor.

 

 

 

Cum abordăm stupul

 

Stupăritul propriu-zis, care presupune atât plăcerea cât şi simplitatea în efortul depus, începe cu alegerea tipului sau modelului lăzii, apoi cu procurarea echipamentului şi a instrumentarului apicol necesar: pălărie/bluză cu pălărie, mănuşi, daltă, perie, furculiţă şi un afumător bun.

 

La deschiderea stupului, după ce aprindeţi afumătorul trebuie să întreţineţi un jet de fum abundent, apoi introduceţi 2-3 jeturi de fum pe urdiniş, pentru a linişti, într-o oarecare măsură, albinele, mai ales straja care veghează intrarea în stup.

 

Toate operaţiile în cadrul stupinei trebuie executate fără lovituri sau mişcări bruşte care să scuture stupii. De asemenea, în timpul lucrului, afumătorul sau alte unelte nu se lasă brusc sau cu putere pe capacul stupilor vecini, pentru a nu agita albinele din interior.

 

 

 

Operaţii cu stupul deschis

 

Stupii se deschid doar dacă este necesar şi cu un scop bine întemeiat, deoarece fiecare operaţie agită albinele, încetinind dezvoltarea comunităţii. De aceea, este recomandat să cercetaţi starea comunităţii analizând comportamentul albinelor aflate la urdiniş, fără a deschide stupul.

 

Pentru începători, acest moment este cel mai critic, fiindcă printr-un comportament neadecvat, albinele devin foarte agitate şi pot ataca în număr mare. De aceea, propun următoarea operaţie de deschidere a stupului: în mâna stângă ţineţi afumătorul, iar în dreapta, dalta apicolă. Într-un colţ din spatele stupului, între podişor şi cat, introduceţi dalta 1-2 cm.

 

În apropiere aşezaţi ciocul afumătorului. Apăsaţi cu grijă dalta în jos (sistemul pârghiei) pentru a ridica podişorul (format dintr-o bucată sau din mai multe scândurele). Prin deschizătura obţinută introduceţi imediat 1-2 jeturi de fum, apoi repetaţi operaţia, pentru a fi siguri că toate albinele care ies au fost, în prealabil, afumate şi liniştite. Albinele aflate între podişor şi spetezele ramelor, la deschiderea stupului, se retrag mai jos, între rame, din cauza acelor jeturi de fum.

 

Dacă afumătorul are agăţătoare, îl puteţi ataşa de marginea stupului. Cu mâna stângă preluaţi podişorul, iar cu dreapta îl loviţi uşor pentru a scutura în stup albinele rămase pe el.

 

Este de preferat ca prima deschidere a stupului să fie supravegheată de un stupar cu experienţă.
Pe tot parcursul lucrărilor în stupină nu uitaţi să întreţineţi fumul în afumător, pe care-l folosiţi doar dacă e necesar şi niciodată prea mult, fiindcă fumul abundent irită albinele.
La final, închideţi stupul cu grijă, fără a strivi albinele aflate pe margini.

 

Toate aceste operaţii trebuie executate cu calm, în linişte şi fără lovituri şi mişcări bruşte. Zdrobirea albinelor, lovirea şi deschiderea inutilă a stupilor pot influenţa comportamentul albinelor şi agresivitatea lor la următoarea intervenţie în stup. Dacă nu aveţi experienţă în deschiderea stupului, puteţi exersa folosind un stup fără albine.

 

 

 

Întreţinerea stupului

 

Stupinele nu se amplasează pe suprafeţe umede şi trebuie ferite de vânturi puternice. Stupul trebuie înclinat puţin în faţă, pentru a uşura efortul albinelor de a curăţa fundul stupului. Orientarea stupilor trebuie făcută înspre est sau sud-est.

 

La nevoie, trebuie să stimulaţi dezvoltarea familiilor şi roiurilor de albine şi să completaţi rezervele de hrană, în special cele pentru iarnă. Efectuaţi controale regulate şi la timp pentru a stabili cantitatea şi calitatea hranei pentru iernat şi modul depozitării ei în stup. Adăpătorul cu apă curată e obligatoriu în stupină pe tot parcursul sezonului activ.
Efectuaţi tratamente regulate şi la timp, pentru a preveni pierderile catastrofale provocate de varroa sau nosema.

 

Pregătirea primului cules

 

La mijlocul lunii aprilie, înainte de culesul de salcâm, completaţi familiile bune cu rame din comunităţile dezvoltate. Calitatea unei comunităţi bune pentru pastoral este dovedită de existenţa a 6-7 rame cu puiet.

 

Aceste familii nu trebuie întărite prea mult, deoarece le veţi stăpâni mai greu în timpul roirilor.
Înainte de înflorirea salcâmului, adăugaţi 1-2 magazii (după necesitate) cu câteva rame cu foiţe de clădit.

 

După principalul cules de salcâm, dacă este nevoie, puteţi executa roiri artificiale după metode cunoscute şi recomandate de stuparii cu experienţă.

 

 

 

Apicultor instruit şi bine pregătit

 

Pentru orice eşec în apicultură, vina aparţine în totalitate stuparului şi niciodată stupului sau albinei. Un bun apicultor este conştient de existenţa unor reguli clare, care trebuie respectate cu stricteţe. Pentru a vă pune la curent cu acestea, sfatul nostru este să frecventaţi seminariile din domeniu, să citiţi literatura de specialitate şi neapărat să vă înscrieţi într-o asociaţie de profil.

 

La fel de utile sunt şi sfaturile, explicaţiile şi îndrumările apicultorilor vechi, care trebuie evaluate în experienţa proprie, iar dacă sunt aplicabile, trebuie însuşite.
Folosiţi totdeauna cea mai simplă tehnologie şi căutaţi să nu uitaţi ordinea execuţiei lucrărilor.

 

 

 

IDENTIFICAREA MĂTCII

 

Existenţa mătcii este indicată de prezenţa puietului. Scoateţi 1-2 rame din corpul cu puiet, însă nu începeţi cu ramele din centrul stupului, pentru a nu zdrobi sau vătăma regina.

Cu ajutorul dălţii desprindeţi o ramă situată mai la margine, care este aprovizionată cu propolis de ramele vecine. Fără a strivi albinele, prindeţi cu ambele mâini speteaza de capete şi ridicaţi-o încet. Când ajungeţi la ramele cu puiet sau cu ouă, veţi şti că matca există.
În final, aranjaţi ramele înapoi în stup în ordinea scoaterii lor.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play