Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Reguli noi pentru scriitorii din penitenciare

in Evenimente/Stiri online

În urma scandalului privind lucrările științifice semnate de deținuți, cei mai mulți dintre ei acuzați de plagiat, Ministerul Justiției este pregătit să reia procedura recompensării deținuților scriitori, dar cu alte condiții. Toate lucrările științifice vor fi verificate de experți din Ministerul Educației, care vor stabili dacă o lucrare are caracter științific.

Dacă până acum îți trebuia numai semnătura unui conferențiar sau a unui profesor universitar care să ateste că tema este relevantă pentru un domeniu, după care nimeni nu mai controla lucrarea ca atare, noi acum vom introduce și un control de științificitate a lucrării odată ce a fost elaborată”, a declarat pentru ProTv, Raluca Pruna, ministrul Justiției.

De asemeni, noile reguli spun că pentru orice lucrare redactată, verificată și publicată, deținutul va primi o recompensă de 20 de zile, față de 30 cât era până acum. Autoritățile mai specifică că numele expertului care va face verificările aferente, nu va fi cunoscut de către deținut. Noile proceduri urmează sa fie adoptate printr-o ordonanță de urgență.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web