Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Rolul actelor umane în viaţa individului

in Filozofie

Sensul actelor umane săvârşite la nivel de individ nu pot fi înţelese în afara sistemului de valori . Interesul individului pentru cunoaşterea valorilor , a modului in care ierarhizează acestea este puternic stimulat de conştientizarea influenţei pe care o are asupra comportamentului său .

Trebuie precizat însă că acele valori care se convertesc din valori declarate în valori trăite devin părţi constitutive ale comportamentului uman .

Funcţionalitatea valorilor constă în capacitatea pe care o au de a ajuta individul să rezolve probleme ale situaţiilor tipice oferindu-i un complex de soluţii codificate .

Participarea la viaţa socială a indivizilor  implică folosirea de către aceştia valorile ca pe nişte instrumente . Producerea valorilor ca instrumente spirituale în măsură să reglementeze raporturile individului cu ceilalţi şi prin aceasta să guverneze propria sa aliniere la limitele curiozităţii , propria sa stapânire de sine , aceleaşi în jurul valorilor istorice constituite ale epocii.

Umanizarea individului prin valori reprezintă o modalitate a existenţei şi totodată a opoziţiei dinamice dintre indivizi şi societate .

Rupt de mediul valorilor omul  nu se realizează ca om şi rămâne în stadiul de animalitate . Valoarea exprimă umanizarea progresivă a omului .

Istoria a confirmat că comportamentul omului , atât la nivel de individ , cât şi la nivel de colectivitate , universul social creşte neîncetat exprimând tot mai mult interiorizarea necesitaţii naturale .

Între nevoie şi acţiune se interpune valoarea .

Necesitatea circumscrie individului graniţele intre care el urmează să se integreze social , iar valoarea îi serveşte ca mijloc , ca instrument pentru realizarea acestei integrări .

Înfăptuirea procesului de socializare a individului uman are loc prin intermediul valorilor . Datorită valorilor omul învaţă să se desprindă de prezentul imediat , să memoreze experienţa colectivă a grupului din care face parte , să anticipeze , să-şi dea valoare creaţiilor sale .

Valorile au valoare deosebită pentru dezvoltarea relaţiilor interumane , realizând puncte de legătură între membrii societaţii .

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Filozofie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web