Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Româncă, masterandă bursieră la Oxford, modernizează patrimoniul universităţii la care studiază

in Evenimente

Irina Moţ, o tânără de 28 de ani, este arhitect şi masterand bursier la prestigioasa universitate britanică Oxford. A făcut şcoala generală în oraşul Balș, județul Olt, a urmat studiile liceale la Colegiul Naţional  “Fraţii Buzeşti” din Craiova, iar ulterior a devenit studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti.

În perioada studenţiei a făcut parte dintr-un grup de voluntari care a creat şi coordonat un proiect unic la acea vreme, proiectarea şi construirea primei case solare din România. Pentru Irina a fost o experienţă definitorie în cariera ei de arhitect, care a ajutat-o să-şi vadă visul de-o viaţă împlinit, acela de a studia la Oxford. Însă nu i-a fost deloc uşor să ajungă la celebra universitate britanică, date fiind taxele exorbitante. Dar asta n-a descurajat-o să se gândească că poate obţine singura bursă integrală oferită de universitate pentru acest master. Şi a reuşit, impresionându-i pe evaluatori cu parcursul său profesional şi academic.

Însă faptul că a primit privilegiul de a nu-şi plăti studiile masterale nu a fost suficient pentru ca tânăra arhitectă să ducă o viaţă tihnită în Oxford. Cum nu a vrut să apeleze la părinţi, a fost nevoită să se angajeze pentru a-şi câștiga existenţa. Iar ambiţia ei a propulsat-o pe un post intangibil la prima vedere, acela de arhitect chiar la universitatea la care studiază. În prezent, Irina se ocupă de întreţinerea şi modernizarea clădirilor de patrimoniu care aparţin Universităţii Oxford.

Vă invităm să faceţi cunoştinţă cu Irina Moţ, o fată caldă şi jovială, exagerat de modestă pentru nenumăratele sale calităţi, din ai cărei ochi se oglindeşte o bunătate suavă. Ea este tiparul perfect pentru omul care, vorba cântecului, a plecat cândva de jos, dintr-un oraş uitat de lume şi a ajuns departe doar prin propriile forţe.

Povestea Irinei începe într-un mic oraşel de provincie din judeţul Olt. Provenită dintr-o familie modestă, cu trei fete, Irina a descoperit în gimnaziu pasiunea pentru ştiinţele exacte, îndrumată de doi profesori cu har, cum îi place ei să-i numească. Cei doi dascăli i-au insuflat dragostea pentru fizică şi matematică, două ştiinţe care aveau să-i definească viitorul.

“În gimnaziu am participat la olimpiade naţionale de fizică şi matematică. Am avut noroc de profesori care m-au îndrumat şi m-au făcut să îndrăgesc aceste două materii. Sunt anumite persoane care prin simpla lor prezenţă îţi cresc motivaţia şi interesul faţă de materia pe care o predau. Aşa s-a întâmplat pentru mine cu matematica şi fizica”, spune Irina.

În acelaşi timp, influenţată de sora mai mare, studentă pe atunci la Liceul de Artă “Marin Sorescu” din Craiova, actualmente artist în Londra, în sufletul Irinei a încolţit deopotrivă pasiunea pentru artă. Părinţii ei au sesizat aplecarea fiicei lor către ştiinţele exacte şi au decis să facă tot ce le stă în putinţă pentru a-i asigura Irinei viitorul. “Ai mei au mers la Craiova să se intereseze care este oferta educaţională a liceelor şi au ajuns la concluzia că secţia de matematică-informatică, bilingv engleză, de la Colegiul “Fraţii Buzeşti” era cea mai potrivită. S-au întors acasă şi m-au întrebat dacă m-ar interesa să merg la liceu, la Craiova. Am acceptat imediat, am susţinut un examen de engleză şi am intrat prima. La început mi-a fost destul de greu, pentru că toţi prietenii mei rămaseseră acasă. Stăteam în gazdă, iar părinţii erau încontinuu îngrijoraţi. Pe de altă parte, am întâlnit oameni extraordinari şi încet- încet am reuşit să transform acea situaţie destul de încordată de la început într-una confortabilă pentru mine”, îşi aminteşte Irina.

După liceu tânără a încercat să combine într-o manieră cât mai eficientă matematica, fizica şi arta, iar toate aceste discipline, combinate, au împins-o către arhitectură. Examenul de admitere l-a susţinut în două centre universitare mari, Bucureşti şi Timişoara. A fost admisă la ambele facultăţi de profil, dar a ales Bucureştiul în cele din urmă, unde avea să urmeze şase ani intenşi de studii pentru a deveni arhitect.

irina-mot8

Şef de şantier la 25 de ani

La începutul anului cinci, Irina a ales să devină voluntar şi astfel a intrat în proiectul denumit “Prispa”, al cărui scop era construirea de la zero a unei case alimentată 100% cu energie produsă de panouri fotovoltaice. S-a dedicat în totalitate acestui proiect în care a crezut cu toată puterea ei. A alocat timp şi energie pentru a-l finaliza, alături de alţi arhitecţi sau ingineri, cu toţii voluntari. Iar această alegere a fost extrem de oportună şi inspirată, deoarece avea să devină o piatră de temelie a carierei profesionale a Irinei.

“Prispa a constat în proiectarea, construirea şi testarea unei case solare în România, cu care ne-am înscris la un concurs internaţional de profil. Apoi am demontat şi mutat în Madrid această casă, unde se desfăşura concursul propriu-zis. Acolo am avut zece probe, iar unele le-am câştigat cu proiectul nostru. La un moment dat, am rămas fără bani şi am fost nevoiţi să vindem casa respectivă unui cetăţean din Bacău, care o deţine şi azi. A fost cel mai interesat program la care aş fi putut participa ca student.”

Deşi a fost un proiect la care au lucrat doar voluntari, selecţia acestora a fost extrem de riguroasă. În plus, a avut parte de provocări mai ceva ca un arhitect cu ani grei de experienţă în spate. Şi-a luat rolul în serios şi graţie pregătirii teoretice solide a devenit rapid liderul formal al grupului de voluntari. De aici şi până la a deveni şeful de şantier al proiectului n-a mai fost decât un singur pas, aşa că la 25 de ani, Irina coordona o echipă numeroasă de ingineri, arhitecţi şi alţi specialişti. “Pentru a face parte din echipă au fost selectaţi mai mulţi studenţi ai mai multor facultăţi din Bucureşti. Am început ca simplu voluntar, după care am avut o perioadă în care am fost project arhitect. Mai târziu am descoperit că mi-a plăcut mai mult să fiu şef de şantier, un post care m-a caracterizat mult mai bine. Cel mai provocator a fost să conving 30 de oameni să vină pe şantier în fiecare zi, să muncească de dimineaţă până seara, fără mâncare şi fără apă şi fără să-i plăteşti. Marea majoritate a oamenilor din echipa erau ingineri, era destul de dificil să le dau indicaţii şi să le spun ce să facă, deoarece unii era mai în vârstă decât mine. În echipa mea nu erau toţi ingineri, ci erau şi studenţi, doctoranzi sau arhitecţi care abia îşi începuseră cariera profesională. Faptul că vorbeam aceeaşi limbă a fost un lucru pozitiv care ne-a ajutat să ne apropiem foarte mult şi aşa am devenit prieteni”, crede Irina.

Pasiunea şi dedicarea cu care s-a implicat au ajutat-o să câştige ulterior respectul şi aprecierea managerului de proiect, care a avut încredere să-şi lase oamenii din subordine îndrumaţi de o adolescentă de 25 de ani.

“Cel mai greu am căpătat respectul managerului, am fost plăcut surprinsă la Madrid, când, pentru prima dată de când eram în proiect, nu mi-a contestat deciziile de pe şantier. Pentru mine a fost un mare avantaj că am făcut parte dintr-o echipă cu oameni ambiţioşi, inteligenţi, cu care am fost prietenă şi alături de care am creat ceva. Un avantaj pe care l-am avut ca şef de şantier a fost background-ul meu de matematică şi fizică şi modul în care discutam cu inginerii, dar m-a ajutat şi faptul că sunt o fire prietenoasă şi sociabilă. Practic, eram liantul dintre ingineri şi partea artistică. Mi-a plăcut enorm să coordonez echipa pe şantier, am avut ocazia să supervizez fiecare activitate, a fost o satisfacţie foarte mare.”

Oxford îi plăteşte integral studiile masterale

După finalizarea proiectului “Prispa”, Irina a pus capăt şi celor şase ani de studii, la finalul cărora a devenit arhitect cu acte în regulă. Însă certificarea obţinută la terminarea facultăţii nu a mulţumit-o pe deplin, deoarece visul ei din copilărie rămăsese neîmplinit. Îşi dorea să fie student la Universitatea din Oxford, “o dorinţă veche, cam din perioada liceului”.

“Voiam să studiez la această universitate pentru imaginea pe care o are Oxfordul. Era pentru mine şi încă este locul în care trebuie să ajungi dacă vrei să te simţi împlinit din punct de vedere educaţional.”

Şi-a luat inima în dinţi şi a aplicat pentru un program de masterat, însă avea o îndoială în suflet. Cum taxele la Oxford sunt prohibitive, aproximativ 35.000 de lire sterline pe an, Irinei nu-i era la îndemână să-şi plătească studiile, aşa că singura şansă era bursa integrală oferită de britanici unui singur student din sutele de aplicanţi. Concurenţa acerbă n-a descurajat-o, ba chiar a ambiţionat-o să arate de ce e capabilă. Şi evident că a reuşit să-i impresioneze pe evaluatori şi să-i convingă că ea este studenta care merită să beneficieze de această bursă integrală. Acum, când priveşte înapoi, rememorează momentele premergătoare admiterii şi atuurile care au cântărit decisiv în procesul de selecţie.

“Admiterea se face preponderent pe bază de recomandări. O mare provocare pentru mine a fost de a explica în 400 de cuvinte de ce vreau să aplic, de ce cred că merită să fiu acceptată şi care este planul meu după ce voi termina. Poate părea uşor, dar să spui atât de multe lucruri despre tine în 400 de cuvinte nu este chiar atât de uşor. A fost unul dintre cele mai grele texte pe care le-am scris vreodată şi totuşi am fost printre primii admişi la acest master. Ceea ce a contat pentru ei foarte mult a fost nivel academic foarte bun şi proiectele extracuriculare în care m-am implicat, prin activitatea profesională şi academică, dar şi prin experienţa mea profesională. A fost un proces de recrutare destul de ciudat, pentru că întâi aplici pentru master, dacă eşti admis poţi aplica pentru bursă, iar dacă nu primeşti bursa, chiar dacă eşti admis, eşti pus în situaţia de a renunţa pentru că nu îţi poţi plăti studiile. Din fericire pentru mine, unul dintre motivele pentru care azi sunt la Oxford este că am primit bursa totală pentru studii, fără de care nu aş fi putut niciodată să plătesc taxa. Probabil nu aş fi reuşit nici măcar să cer banii unei bănci. A fost singura bursa totală oferită de universitate. A fost o şansă uriaşă, şansa de a mă bucura de acest master, de a învăţa cât mai mult şi de a descoperi lumea incredibilă de aici”, mai spune Irina.

CITESTE MAI MULT PE VIITORULROMANIEI.RO

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web