Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Romanii care MUNCESC in strainatate risca sa primeasca AMENZI. ANUNTUL oficial facut de FISC

in Stiri online

Anunţ extrem de important de la Fisc pentru românii din străinătate. Milioanele de români care câştigă bani în afara ţării, dar și cei care stau în România dar au venituri din alte țări trebuie să își plătească impozitul pe venit la fiscul din România. Dacă nu se vor supune acestei decizii, vor plăti amenzi substanțiale, care ajung la 500 de lei, anunţă libertatea.ro.

Legislația fiscala din România spune că persoanele fizice care au obținut în 2016 venituri în afara țării sunt obligate să le declare Fiscului, pentru impozitare.

Raportarea se face prin intermediul Formularului 201 și, în caz de nedepunere, contribuabilii riscă să fie sancționați cu până la 500 de lei. Veniturile realizate în străinătate, ce sunt supuse impozitării în România, sunt, în principal, următoarele:

– din profesii liberale;

– din activități de producție, comerț și prestări de servicii;

– din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (adică drepturi de autor);

– din cedarea folosinței bunurilor (adică închirierea terenurilor, caselor, mașinilor etc.);

– din activități agricole, piscicultură și silvicultură;

– cele sub formă de dividende și dobânzi;

– din premii;

– din jocuri de noroc;

– din pensii.

Veniturile salariale obținute în străinătate și plătite de un angajator din statul respectiv nu se impozitează în România, astfel că nu se impune declararea lor. ”Declarația privind veniturile realizate din străinătate” trebuie completată, în dublu exemplar, originalul trebuie depus la organul fiscal central în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal declarantul, iar copia este păstrată de plătitor. Formularul 201, în format tipărit, se depune fie direct la registratura organului fiscal, fie prin poștă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire), fie online. Ulterior, Fiscul emite și comunică persoanelor fizice o decizie de impunere prin care este stabilită suma ce trebuie plătită ca impozit pe veniturile din străinătate în anul 2017, mai spune ziarul.cf.

Loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Stiri online

Mergi la Sus

Politica cookies Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

Politica de confidentialitate

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web