Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Să medităm mergând. Meditaţie în patru timpi

in Educational/Sanatate

yoga-spiritualitate

Meditaţie în patru timpi

Mersul în aer liber poate deveni o meditaţie în mişcare dacă vă veţi permite 4lucruri: să fiţi atenţi la respiraţie, să luaţi seama la tot ce vă înconjoară, să urmăriţi mişcările corpului şi să vă păstraţi timp, la întoarcerea acasă, pentru a reflecta la această experienţă. O meditaţie în mişcare este un simplu exerciţiu de conştienţă, de aceea acest exerciţiu se mai poate numi şi mişcarea conştientă.

Timpul unu – respiraţi profund de câteva ori

Pentru început este bine să fţti atenţi la respiraţia voastră. Dacă sunteţi stresaţi veţi avea tendinţa să respiraţi des şi superficial, ceea ce nu este bine nici pentru sănătate, nici pentru liniştea dumneavoastră. În acest caz inspiraţi adânc pe nas şi expiraţi pe gură de 3ori. Este foarte important acest lucru pentru că în acest fel, concentrându-vă asupra respiraţiei, atenţionaţi corpul vostru, mintea şi spiritul că sunteţi gata să intraţi într-o stare diferită, într-un spaţiu şi o lume aparte. Vă îndepărtaţi astfel de toate problemele voastre: de şefi, muncă, copii, probleme casnice, griji etc. Ideea este că trebuie să uitaţi de toate acestea cât timp vă faceţi plimbarea. Nu vă faceţi griji, problemele le veţi găsi tot acolo când vă veţi întoarce, nu vi le ia nimeni! Concentrarea asupra respiraţiei vă va ajuta să faceţi această trecere minunată.

Timpul doi – atenţie la mediul înconjurător

Următorul pas este să fiţi atenţi la tot ce vă înconjoară. Indiferent că sunteţi într-un oraş sau la ţară, în centrul oraşului sau la periferie, acordaţi-vă câteva clipe pentru a asculta zgomotele din jur. Încercaţi să simţiţi vântul, soarele, ceaţa sau chiar ploaia care vă cade pe faţă. Priviţi cerul, copacii, clădirile, păsările, animalele sau oamenii care se întâmplă să fie în preajmă. Mai trageţi de câteva ori aer adânc în piept şi realizaţi că faceţi parte din acel univers care vă înconjoară, exact în locul unde sunteţi în acel moment.

Timpul trei – atenţie la corpul dumneavoastră

Fţti atenţi la corpul vostru, începeţi prin a vă urmări pentru a vedea cât sunteţi de tensionat. Locurile cele mai obişnuite unde se acumulează tensiunea sunt gâtul şi umerii, zona plexului solar, şalele şi picioarele. Încercaţi să relaxaţi zonele încordate şi vizualizaţi tensiunea care se scurge din voi în pământ, unde este transformată în altceva. Apoi luaţi aminte la poziţia dumneavoastră. Mergeţi într-un fel care este confortabil, care să nu fie greoi sau aplecat. Corpul vostru trebuie să fie uşor şi, pe cât posibil, drept. Apoi faceţi ca mersul să fie natural – puneţi un picior în faţa celuilalt şi înaintaţi tot aşa.

Nu este un exerciţiu de durată, un minimum de 10-15 min.este suficient pentru început. Când mergeţi, fiţi atenţi la experienţa pe care mişcarea v-o conferă. Puteţi să simţiţi muşchii picioarelor contractându-se şi relaxându-se? Cum se simte adierea vântului pe faţă şi corpul dumneavoastră? Lăsaţi-vă mintea cât se poate de deschisă şi liberă, având grijă ca în acest timp toţi factorii de stres din viaţa voastră vor încerca să vă distragă atenţia. Da, permiteţi-le gândurilor, grijilor să vină, observaţi-le, dar apoi lăsaţi-le să plece mai departe.

Timpul patru – reflectaţi la experienţa trăită

În final, când aţi ajuns acasă, încercaţi 5-10 min.să reflectaţi la experienţa prin care tocmai aţi trecut. Aşa trebuie să se încheie plimbarea şi astfel veţi putea reveni mai uşor în lumea banală, de zi cu zi.

Dacă vă plimbaţi pe o cărare şerpuită, care se învârteşte şi răsuceşte ce experimentaţi în viaţa voastră acum?

Dacă mersul este pe un deal, spre ce vă obosiţi? Dacă e aşa, cu ce vă confruntaţi? Este uşor să urci un deal? Dacă te încumeţi să faci acest lucru, de unde iţi iei puterea şi rezistenţa?

Te simţi în formă în toate momentele unei zile? Dacă e aşa, ce sărbătoreşti sau ai grijă că trebuie să sărbătoreşti de acum încolo.

Mersul conştient vă va permite să păşiţi în afara vieţii de zi cu zi pentru o scurtă perioadă de timp, având însă implicaţii pe termen lung. Este o practică ideală pentru oamenii de acţiune, mereu ocupaţi, din cauză că ei uită sau îşi neglijează în mod conştient corpul, sufletul şi spiritul.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Educational

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web