Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Sa ne amintim de tragedia de pe stadionul Heysel

in Evenimente/Sport

”Unii oameni consideră ca fotbalul este o chestiune de viaţă şi de moarte iar eu sunt dezamăgit de acestă atitudine.Vă asigur că fotbalul este mult mai mult de atât.”(Bill Shankly,părintele lui FC.Liverpool)

 

Acum treizeci si unu de ani, in data de 29 mai 1985,39 de persoane,majoritatea italieni, au murit in tribunele subrede ale stadionului Heysel din capitala Belgiei,Bruxelles, atunci când dezordinea si incidentele dintre suporteri au provocat prabusirea unui perete înainte de finala Cupei Campionilor Europeni între Juventus și Liverpool.

Tragedia a fost declanşată de huliganii englezi. S-a vrut a fi o răzbunare faţă de tratamentul aplicat fanilor „cormoranilor” cu un an înainte, când au fost atacaţi de fanii Romei, într-o deplasare în Italia.

În noaptea de 29 mai 1985, telespectatori de pretutindeni urmăreau șocați, la televiziunile naționale, ceea ce se petrecea pe stadionul din inima Europei.

Toată lumea astepta cu sufletul la gura duelul dintre italienii de la Juventus si super-campioana Angliei, Liverpool. Britanicii îi aveau pe Grobbelaar, Dalglish și Rush, în vreme ce italienii ajunseseră până acolo pe mâna starului francez Platini, dar și a teribilului Boniek, un polonez cu mustăcioară, care făcea ravagii în fața porții.

Erau, deci, o grămadă de motive pentru o seară perfectă în fața televizorului . Numai că la ora la care trebuia să înceapă spectacolul, majoriteatea televiziunilor transmiteau videoclipuri muzicale si reclame. Din când în când, acestea erau întrerupte de imagini de la Bruxelles. Nimic nu se întâmpla pe teren, în schimb oamenii din tribune erau îngroziți. Nimeni nu știa ce se întâmplă pentru că operatorii evitau să-și focuseze camerele pe dezastrul care se petrecea afara suprafeței de joc.

Deși era stadion național al Belgiei, stadionul Heysel, cu o vechime de peste jumătate de secol la acea vreme, era într-o stare tehnică precară. De altfel, atât directorul general al FC Liverpool, Peter Robinson, cât și președintele clubului italian, Giampiero Boniperti ceruseră UEFA să aleagă un stadion mai potrivit pentru un astfel de prilej, printre alternativele sugerate aflându-se Camp Nou și Santiago Bernabeu. Însă oficialii UEFA au refuzat să mute meciul.

Stadionul Heysel din Bruxelles era scena unui adevărat măcel între suporteri.
Fanii englezi au rupt gardul care-i separa de tribuna italienilor. Urmarea e greu de surprins în cuvinte : atacaţi de celebrii „hooligans”, suporterii lui Juventus au luat-o la fugă.
Panicaţi, oamenii s-au călcat în picioare la propriu. Bilanţul e tragic : 39 de morţi, zdrobiţi pur şi simplu şi peste şase sute de răniţi.
Poliţia belgiană a asistat neputincioasă la întregul masacru. De altfel, ea a fost acuzată de incompetenţă, pentru că prezenţa ei pe stadion a fost aproape nesemnificativă.
Drama s-a desfăşurat în direct la posturile europene de televiziune. Peste patru sute de milioane de telespectatori au putut privi imaginile şocante. Totuşi, amploarea dezastrului a fost mascată de confuzia care domnea.
Autorul singurului gol al meciului, francezul Michel Platini, acum preşedinte al UEFA a fost criticat, pentru că s-a bucurat prea mult după ce a marcat. Cu atât mai mult cu cât la câţiva metri distanţă zăceau în corturi trupuri neînsufleţite.

12

După 18 luni de investigații, judecătorul Marina Coppieters i-a găsit vinovați de catastrofă atât pe fanii englezi, cât și pe oficialii belgieni. Printre aceștia din urmă, s-a numărat Johan Mahieu, șef al poliției responsabil cu organizarea meciului, care a primit verdictul de ucidere din culpă. Aceeași sentință au primit 14 suporteri englezi, în urma unui proces ce a durat cinci luni.

La 31 mai, premierul Marii Britanii, Margaret Thatcher, a insistat pe lângă Asociația de Fotbal din Regatul Unit să retragă echipele englezești din competițiile europene. Două zile mai târziu, UEFA le-a interzis cluburilor de fotbal din Albion prezența în competițiile europene, pe termen nelimitat.

Interdicția a fost ridicată după cinci ani, în aprilie 1990, cu excepția clubului Liverpool. Cormoranii au putut participa în întreceri în afara granițelor un an mai târziu.

La numai 4 ani de la evenimentele din Bruxelles, suporterii lui Liverpool au fost implicați într-o altă catastrofă, de data aceasta pe stadionul Hillsborough din Sheffield, Anglia, când 96 de oameni au murit și alți 766 au fost răniți.

heysel28heysel2

 

 

Sergio Brio, fost fotbalist Juventus: „Nu o să uit niciodată ce s-a întâmplat. Ce simt astăzi? Ce am simţit oricând am fost în Belgia şi oricând am jucat pe acest stadion. Mereu m-am simţit rău, ciudat”.

 

 

Eseu despre huliganism(Sursa:https://nuvomrenunta.wordpress.com/2008/11/13/eseu-despre-huliganism/)

Un material despre suporteri, violenta, presa si despre multe altele. Autorul materialului este profesorul G. Pearson de la Universitatea din Liverpool. Poate ca n-ar fi rau ca textul asta sa fie citit nu numai de oamenii de stadion dar si de jurnalisti, de politisti si politiceni. Ar avea ceva de invatat…dar asta deja nu mai depinde de noi.

Ce este huliganismul? Huliganismul asociat fotbalului nu are nici o definitie juridica precisa. Termenul a fost introdus de mass media, in special de presa de tip “tabloid”, la mijlocul anilor ‘60 si de atunci aceasta eticheta extrem de flexibila a fost aplicata diferitor incidente. Din punctul de vedere al majoritatii, huliganismul asociat fotbalului este asimilat oricaror incidente violente in care sunt implicati suporteri. Totusi, pot fi identificate doua mari categorii de incidente etichetate ca “huliganism”:
a) incidente spontane, de cele mai multe ori minore, create de suporteri in stadioane sau in preajma lor (genul de incidente ce apar, de exemplu, in cazul multor meciuri jucate de Anglia in deplasare)

b) Violente premeditate in care sunt implicate, de obicei, gasti organizate (sau brigazi) reunind suporteri ai cluburilor de fotbal. Aceste incidente au loc, uneori, la o distanta mare in spatiu dar si timp de locul si momentul desfasurarii meciului propriu-zis.

Avind in vedere aceste diferente notabile ar fi important de facut diferentierea clara intre aceste categorii de incidente.
Cind a aparut pentru prima data huliganismul? In mod traditional, se considera ca manifestarile huliganice, asa cum sunt ele cunoscute astazi, au aparut pentru prima data spre sfirsitul anilor ‘60, cunoscindu-si apogeul in anii ‘70 si ‘80. Dupa dezastrele de pe stadioanele Heysel (39 de victime) si Hillsborough (96 victime) s-a instaurat treptat o perioada de calmrelativ.Cu toate acestea, incidente implicind spectaorii meciurilor de fotbal au fost inregistrate inca din secolul XIX. In anul 1846, in localitatea Derby, in urma unui meci, a fost instaurata starea de urgenta iar doua divizii de infanterie calare au fost chemate pentru a face fata multimii scapate de sub control. De asemenea, dupa anul 1880, invadarea terenului de catre spectatori a devenit un lucru des intilnit. Din cauza lipsei de documentatie este greu de estimat numarul si gravitatea acestor incidente. Aceasta situatie se datoreaza in principal lipsei de interes aratata in aceea perioada fata de incidentele care nu afectau sau nu duceau la incheierea fortata ameciului.S-a spus de multe ori ca actele huliganice s-au extins si au devenit mai extreme in anii ‘70 si ‘80 dar, din nou, e greu de spus daca numarul incidentelor a crescut sau daca interesul crescind al presei a facut ca aceste incidente sa fie prezentate mult mai des. Analize ale anumitor incidente (precum cele de la meciul Suedia – Anglia, septembrie 1989) au scos la iveala redarea exagerata si iresponsabila a violentelor, atit de catre tabloide cit si de catre presa “serioasa”.

Reflectarea actelor huliganice, in presa Problematica reflectarii actelor huliganice in presa este extrem de importanta caci presa este cea care a ajutat la construirea imaginii acestui fenomen si la intelegerea sa de catre public. In cazul Angliei, presa de tip tabloid, in mod special, a gasit in huliganism o tinta usoara pentru genul de reportaje senzationaliste pe care se bazeaza intreaga ei functionare. Acest stil senzationalist de a reda realitatile se bazeaza cel mai adesea pe titluri ” de impact” sustinute de imagini cu caracter violent si de metafore cu trimiteri la razboi. In acelasi timp, articolele in sine sunt “editate pentru un impact maxim”. Acest stil de jurnalism s-a dezoltat in ultimii ‘50 de ani fiind lansat pe fondul panicii morale ce domina Anglia in contextul cresterii infractionalitatii juvenile, inregistrata dupa 1950. Unii au afirmat ca stilul de jurnalism practicat de tabloide (spre exemplu: publicarea unui top al huliganilor – Daily Mirror, 1974) nu a facut decit sa incurajeze huliganii punindu-i in lumina reflectoarelor. Presa a fost, de asemenea acuzata de incitare la violenta prin promovarea xenofobiei. Spre exemplu, inaintea meciului Anglia – Germania (semifinala, euro ‘96) Daily Mirror a folosit titlul “Achtung Surrender” in timp ce “the Sun” a cerut imperativ “Lets’ blitz the fritz!” Fundamental, pentru intelegerea rolului pe care presa il joaca in formarea perceptiei publice asupra huliganismului, este ceea ce Stuart Hall numeste “spirala amplifcatoare” a senzationalismul. Functionarea acesteia se bazeaza pe “bomabardarea” publicului cu stiri exagerate, menite a sugera faptul ca problemele raportate sunt de o gravitate extrema. Efectul urmarit este instalarea la nivelul publicului larg a unei “panici morale” care duce la solicitarea unor masuri de control mai restrictive ce duc la rindul lor la aparitia unor noi situatii conflictuale si “sfirsesc” prin a atrage in spirala, ca “personaje negative” sau “specatatori” tot mai multi oameni. In acest mod in anii ‘70 si ‘80 insasi presa de tip tabloid a fost cea care a amplificat problema si a creat o panica pe scara referitioare la huliganism, panica total disproportinata fata de dimensiunile reale ale problemei. Mai mult chiar acest stil jurnalistic senzationalist a dat presei posibilitatea intr-o oarecare masura sa influenteze decizii ale statului referitoare la huliganism, decizii ce s-au concretizat intr-o serie de masuri superficiale care au facut mai mult rau decit bine. Modul nefundamentat in care presa a inteles sa “explice” motivele ce au stat in spatele incidentelor in care au fost implicati suporteri englezi (Suedia – 1989, Marseille – 1998, Charleroi – 2000) au dus la creerea unei presiuni publice pentru introducerea “interdictilor de participare la meciuri de fotbal”. Spre deosebire de presa britanica, trebuie subliniat faptul ca in alte tari (Scotia, Danemarca) presa a obtinut rezultate pozitive prin promovarea insistenta a grupurilor organizate de suporteri precum “Tartan Army” si “Rooligans” si trasarea unei delimitari clare intre ei si huligani.

Cit de grav este fenomenul huliganic la ora actuala? Pe plan intern, huliganismul s-a schimbat in mod semnificativ ca urmare a adoptarii raportului Taylor in anul 1990. Stadioanele cu locuri numerotate si in mod special camerele de supraveghere au facut ca incidentele in interior stadioanelor (cu precadere in Premiership) sa fie extrem de rare. In plus numarul arestarilor pentru infractiuni asociate cu participarea la meciuri de fotbal s-a redus simtitor dupa sfirsitul anilor ‘80 asta in timp ce mediile de spectatori au continuat sa creasca. Totusi asta nu inseamna ca numarul sau gravitatea actelor huliganice au fost reduse. Multe din problemele violente ale fotbalului au fost “impinse” afara din stadioane avind acum potentialul de a fi mai extreme. Faptul ca incidentele grave se petrec acum in diferite locatii inseamna ca ele sunt mai rar raportate la sectiile de politie iar posibilitatea de a le tine sub control sau de a efectua retineri sau arestari e mult redusa. Asa cum am amintit chiar de la inceput, exista doua genuri de incidente etichetate ca “huliganism”. Primele, spontane si cu un nivel scazut al violentei, au loc in si un jurul stadioanelor precum si atunci cind echipele britanice merg in deplasari externe. Acest gen de incidente este rar intilnit in insula prin raportare la numarul de spectatori ce participa la meciuri. In strainatate insa, suporterii englezi au fost deseori implicati in incidente (Marsilia 1998, Charleroi 2000, Slovacia – 2002, Albufeira 2004, Stuttgard si Koln 2006, Roma 1997, 2007). Adeseori proportiile acestor incidente sunt redate exagerat in reportajele jurnalistilor care ii prezinta in cele mai multe cazuri pe britanici ca fiind victime ale atacurilor suporterilor locali sau ai politiei si doar mai rar ca agresori. Presa sustine in mod obisnuit ca aceste incidente apar ca urmare a faptului ca huliganii participa la deplasari cu intentia de a se lupta ei reusind sa implice in incidente si pe ceilalti suporteri, aflati in stare de ebrietate. Totusi in analiza incidentelor petrecute intre 1990 -2007, publicata sub titlul de “Administrarea luptei cu maladia engleza” (2007 Pennant Books) aceasta viziune este pusa sub semnul intrebarii fiind adusi in discutie si factori externi precum: atitudinea fortelor de politie, provocarile s.a.m.d. Cea de-a doua categorie cuprinde incidentele cauzate de brigazile de huligani din Marea Britanie. Pe plan intern asta continua sa fie o problema majora, majoritatea cluburilor avind grupuri “periculoase” de suporteri. Politia britanica trebuie sa se ocupe de problema reprezentata de grupurile rivale, mereu in cautarea confruntari asta in condtitiile in care, asa cum am amintit, “cimpul de lupta” poate fi din ce in ce mai greu supravegheat in noile conditii.

Ce anume defineste un huligan? E greu de speculat pe marginea motivatiei care poate face o persoana sa se implice in violente asociate fotbalului deoarece sunt atit de multi factori cauzali. E imposibil sa sustii argumentat ca huliganii sunt de o anumita virsta sau ca provin dintr-o anumita clasa sociala sau ca ar avea o predispozitie psihologica in acest sens. De asemnea, asa dupa cum am subliniat, sub eticheta de huliganism se regasesc incidente si fenomene violente variate, deci nu poate fi adusa in discutie o ipotetica “motivatie unica”. In ceea ce priveste violenta premeditata dintre brigazi, sentimentul apartenentei, al tribalismului sau simpla placere de a fi implicat in incidente sunt motivatii evidente. Totusi, in cazul incidentelor spontane din deplasare Franta 98, Euro 2000…) cauzele sunt mai complexe. Vina a fost aruncata, de obicei, pe alcool, xenofobie si o minoritate, reprezentata de huligani insa rolul principal jucat de politie este cel mai important dintre toate. In timp ce tacticile politienesti agresive aplicate in 2000 in Chrleroi au reusit sa transforme incidente minore in tulburari pe scara larga, tacticile moderne aplicate la campionatul european din Portugalia au facut ca doar un singur suporter englez sa fie retinut pentru violente pe perioada competitiei, in ciuda faptul ca aproximativ 250.000 de “turisti” au urmat nationala Angliei indeplasare.In 2006, cu ocazia cupei mondiale din Germania era posibil chiar sa anticipezi cind vor izbucni incidente in functie de felul cum diferite unitati de politie intelegeau sa interactioneze cu grupurile de suporterienglezi.In loc sa ne intrebam de ce au loc incidente huliganice cu ocazia deplasarilor externe ale echipelor engleze ar fi mai bine daca ne-am intreba: de ce in cele mai multe cazuri nu apar incidente in ciuda faptului ca vorbim despre aceleasi grupuri de tineri englezi in stare de ebrietate si despre acceasi huligani.

Este huliganismul “maladia engleza”? Huliganismul asociat meciurilor de fotbal a fost numit de multe ori “maladia engleza”. Totusi violenta nu este limitata la nivelul Angliei, multe alte tari avind probleme serioase in acest sens. In Italia factiuni violente din cadrul gruparilor ultras au fost implicate recent intr-o serie de incidente violente grave, inclusiv atacuri impotriva suporterilor englezi. Perpetuarea incidentelor a dus la suspendarea unor terneruri si a pus sub semnul intrebarii sansele Italiei de a organiza campionatul european din 2012. De asemenea, tarile din rasaritul europei, Belgia si Olanda au probleme legate de “huliganism” mai mari chiar decit cele din Anglia unde incidentele in si in jurul stadioanelor sunt rare. Probabil ca cele mai grave incidente au insa loc la ora actuala in Africa subsahariana si in Africa de sud unde incidetele grave implcind multimi mari de oameni sunt la ordinea zilei.

Poate fi oprit huliganismul? E putin probabil ca, vreodata, violenta sa fie eradicata din sport. Atunci cind grupuri mari de oameni, predominant barbati uneori sub influenta alcoolului, se vor intilni, intotdeaua vor exista potentiale probleme, fie ca e vorba de un meci de fotbal sau nu. De-a lungul timpului au fost testate tot felul de tactici pentru controlarea huliganismului inclusiv aplicare de sentinte dure, aspecte legislative sau crearea unor trupe speciale ale politiei (Football Inteligence Unit). In prioada acceptata de obicei ca apogeu al huliganismului (anii ‘70- ‘80) guverne dupa guverne au adoptat o serie de masuri agresive care demonstrau o intelegere mai mult decit limitata a huliganismului. Multe dintre aceste masuri nu au facut decit sa inrautateasca problemele, creind o atmosfera din ce in ce mai tensionata intre fani si politie. Singurul efect “pozitiv” a fost “alungarea” violentei in afara stadioanelor. Totul a culminat cu planul I.D. (de identificare si urmarie a suporterilor pe baza unor carduri) descris de Lord Justice Taylor drept “un baros folosit pentru a sparge o nuca”, plan abandonat dupa dezastrul de pe Hillsbourogh. Incercarile de a preveni incidentele huliganice au cuprins si norme legislative draconice precum “Football Act 2000″ adoptat pentru a-i impiedica pe cei suspectati ca ar fi huligani, sa calatoareasca pentru meciurile din deplasarile externe. Asemenea masuri au un efect evident asupra libertatilor civile ale suporterilor obisnuiti. Mai mult chiar, insasi utilitatea interdictiilor (Banning ordres) in a reduce numarul incidentelor in care sunt implicati suporteri englezi, este pusa sub semnul intrebarii deoarece de cele mai multe ori cei care sunt implicati sunt sunt recunoscuti ca huligani. Totusi trebuie subliniat ca violenta de pe stadioanele britanice a fost redusa spectaculos fata de nivelul decadelor trecute, stadioanele fiind astazi locuri mai sigure decit zonele centrale ale oraselor intr-o simbata seara.

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web