Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Să votăm gratis!

in Diverse

Să votăm gratis!

Fiind un guru al modelelor în viaţă, mă tot întreabă cetăţeanul neinspirat cu cine să voteze. Aşa că mă simt obligat să o ard serios vag, pe acest subiect, ca să ştiţi şi voi ce să faceţi cu ştampila.

Să analizăm opţiunile.

1.Băsescu. Băsescu nu mă atinge cu nimic. Mă lasă complet rece. Nu îl urăsc nici nu-l simpatizez. Nu l-aş vota dar nici nu aş vota pe cineva doar ca să nu iasă Băsescu. Votul negativ mi se pare cel mai scârbos compromis. E ca şi cum ai ajunge la pârnaie şi i-ai suge pula colegului imens de celulă ca să te scutească de futat în lorgean. Cea mai cruntă specie de cretini e cea care votează cu X ca să nu iasă Y. Nu o să votez Băsescu şi nici nu o să votez împotriva lui Băsescu. Prefer un vot nul decât să votez Băsescu.

2. Antonescu. Sincer, chiar aveam de gând să-l votez pe ăsta. Pletos arogant de la Tulcea, ca şi mine. Dar are două fraze mici care m-au deranjat. Sloganul „scoatem România din criză” îmi insultă inteligenţa. Nu poate preşedintele să scoată ţara din criză cum nu poate să o scoată din sistemul solar. Nu e de competenţa lui. Criza nu este o criză naţională. E una mondială. Nu avem cum să ieşim din ea decât o dată cu restul lumii. Şi chiar dacă am avea, NU E DE COMPETENŢA LUI. Trebuie să fii un cretin care nu ştie care-i rolul preşedintelui să crezi o asemenea prostie. Şi să îl votez pe ăsta e ca şi cum aş crede prostia. A doua chestie fabuloasă e sloganul lui „revoluţia bunului simţ”. El. El. Un arogant chiulangiu care nu făcut nimic în parlament decât să ia oamenii la pulă. El are „bun simţ”. Cel mai nesimţit om din politică (dacă excluzi retarzii gen Vadim, becali etc) vrea „bun simţ”. Nu mă deranjează că e nesimţit. Îmi plac nesimţiţii. Şi eu sunt. Mă deranjează ipocriţii.

3. Geoană. E o regulă de aur: Niciodată PSD. Poate să vină şi Iisus a doua oară, dacă vine din partea PSD-ului nu o să-l votez.

4. Oprescu. Oprescu e o glumă. Ca primar al Bucureştiului tot ce ţin minte să fi făcut el e să fi spus SF-uri cu autostrăzi suspendate, cel mai mare cârnat din lume şi cea mai mare adunare de moş crăciuni. Cred că dacă ar ajunge preşedinte ar aduna şi mai mulţi moş crăciuni şi ar face un cârnat şi mai mare. Nu am nevoie de aşa ceva.

Deci toţi 4 sunt de căcat. Să stai acasă nu protestezi nimic, doar demonstrezi că eşti leneş. Soluţia este mai jos.

Se ia o tuşieră.
Se intră cu tuşiera în buzunar la vot.
Se lasă ştampila din mână.
Se scoate pula, se dă prin tuş şi se pune pe băsescu, antonescu, geoană şi oprescu.
Restul sunt prea nesemnificativi să îţi întinezi pula cu ei.
Dacă eşti femeie desenezi o pulă cu pixul, altă soluţie n-am.

Nu e nicio glumă. Eu o să pun pula pe toţi 4. Super serios. Vă recomand să faceţi la fel. Ăsta e protest faţă de clasa politică, nu statul acasă. Duminica vin cu poze cu faptul. Va astept si pe voi cu poze.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Diverse

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web