Autoritățile au decis să simplifice formalitățile pentru schimbarea sau depunerea actelor pentru eliberarea pașaportului și a cazierului. Dacă până acum pașaportul putea fi eliberat doar în orașul de reședință, acum acesta poate fi întocmit la cea mai apropiată direcție de pașapoarte.
De asemeni, persoanele care locuiesc în străinătate și doresc trimiterea pașaportului la adresa de acolo, pot opta pentru această variantă dacă suportă cheltuielile aferente. Pe de altă parte, cetățenii nu mai sunt obligați să aducă la dosar fotocopiile după actele necesare, angajații poliției fiind obligați să scaneze originalul.
În scopul de a reduce birocrația, autoritățile au decis că persoanele care doresc să își scoată cazierul o pot face la orice secție de poliție și se poate obține pe loc. Românii din străinătate pot face același lucru în cadrul consulatelor sau ambasadelor.