Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Secta HLÎSTI și Dumnezeul lor Rasputin. Un Sfânt care ”poseda” femeile pentru a scoate diavolul din ele

in Articole/Istorie

Un țăran pletos, murdar, bețiv și hoț devine cea mai controversată figură din istoria Rusiei. Grigori Rasputin adorat ca un Sfânt, datorită puterilor sale vindecătoare, încă nedeslușite până astăzi, dorit de femeile, pe care le bătea pentru a scoate diavolul din ele, ajuns conducător după ce țarina Alexandra a devenit dependentă de el și ucis pentru că era posedat de diavol. S-a considerat un călugăr, deși niciodată nu a fost și face cunoscute convingerile sectei Hlîsti, o religie a păcatului carnal pentru care Rasputin a devenit principalul propovăduitor.

S-a născut la 10 ianuarie 1869 în Siberia, într-un sătuc pierdut de lume și civilizație. Copilărește pe câmpiile pustii, deseori spunând că are viziuni divine, că poate prezice viitorul și poate vindeca caii bolnavi doar atingându-i. Văzut ca un copil al diavolului, este marginalizat iar adolescența și-o îneacă în alcool, în timp ce furtul devenise modul său de viață. La 30 de ani este deja căsătorit și are 3 copii (unii istorici spun că ar fi avut de fapt 4 copii oficiali și alți zeci nerecunoscuți). rasputin2

Este acuzat de furt de cai și pentru a scăpa de furia sătenilor se refugiază la o mănăstire. Aici îl cunoaște pe Macarie, un călugăr care fusese sfetnicul țarului Nicolae al doilea. Grigori Rasputin vede cel mai probabil în povestea de viață a călugărului Macarie o șansă de a scăpa de mediocritate și pornește în pelerinaje sfinte.

Drumul către faimă îl face cu picioarele goale, înfometat și murdar, convins că trebuie să învețe să trăiască și să simtă religia. Se consideră superior, continuând să afirme că a fost înzestrat cu puteri divine. În anii săi de pribegie, Rasputin consideră că l-a găsit pe Dumnezeu odată cu secta hlîstilor. Membrii sectei organizau un fel de slujbe în grote, ascunși de ochii lumii, unde cântau, dansau, se autoflagelau și apoi se dezlănțuia un desfrâu carnal, considerându-se că oamenii trebuie să păcătuiască pentru a putea fi iertați de Dumnezeu și doar astfel, se ajunge la o relație strânsă cu divinitatea. Grigori Rasputin se regăsește în totalitate în convingerile și modul de viață al sectei.

Se întoarce pentru un scurt timp în satul natal, unde se prezintă oamenilor ca un călugăr sfânt, trimis al lui Dumnezeu. Se confruntă cu scepticismul sătenilor, care continuau să creadă că dincolo de privirea profundă a ochilor albaștrii se ascunde însuși diavolul. Cum faima și succesul nici măcar nu dădeau semne să îl încoroneze în satul natal, Rasputin se trezește brusc într-o dimineață spunând că i-a apărut în vis Fecioara Maria și i-a spus că trebuie să îndeplinească o misiune sfântă la casa regală din Sankt Petersburg.

În călătoria sa de 2500 de kilometri se face remarcat în fața a mai multor nobili care îl etichetează ca un ”călugăr nebun, misterios și cu puteri tămăduitoare”. Rasputin ajunge în inima Rusiei într-o perioadă în care oamenii credeau cu putere în forțele oculte (înc. sec. XX), când întâlnirile aristrocraților însemnau în mare parte ședințe de spiritism. În acest context vestea unui călugăr nebun cu puteri supranaturale s-a dus destul de repede.

Grigori Rasputin se folosește de o scrisoare de recomandare a puterilor sale pentru a ajunge în cercurile înalte- se presupune că acea scrisoare ar fi fost falsă, însă nu există indicii care să demonstreze asta. Astfel, controversatul călugăr ajunge la seratele nobililor ruși alături de episcopul Hermogene, unul dintre cei mai iubiți oameni ai Rusiei. La vederea bărbatului misterios, extrem de murdar, ”care mirosea a capră”, oamenii încep să vorbească despre ”privirea arzătoare a ochilor deschiși la culoare”, o privire aproape hipnotică cu care era înzestrat Rasputin și care cucerea pe loc femeile.rasputin si episcop
Țarul Nicolae al doilea și soția sa Alexandra, monarhii cei mai puternici din lume la acea vreme, erau pasionați de ocultism. Un grup numit ”Ciorile” se întâlnea frecvent cu țarina pentru ședințe de spiritism. Nașterea fiului Alexei, a fost pusă de asemenea, pe seama intervenției miraculoase a unui tămăduitor pe nume Phillippe, care a decedat între timp. Rasputin a intrat astfel în casa regală. Inexplicabil vindecă hemofilia micului țar, Alexei, și de atunci devine dependența cuplului de țari.tar nicolae 2 si alexandrarasputin si alexandra
Printre minuni și întâlnirile frecvente pe care Rasputin le avea cu Alexandra, despre care s-a spus de altfel că ar fi avut o relație ceva mai apropiată decât se credea, nebunul divin a încercat să refacă în inima Rusiei secta hlîstilor. Atrage adepți din ce în ce mai mulți și propovăduiește cuvântul lui Dumnezeu prin slujbe de desfrâu, organizând ritualuri bizare într-un apartament din strada Gorokovia.

Prostituatele veneau des să îl vadă, femei pe care bărbatul le bătea sub pretextul că doar așa diavolul le părăsește trupul, după care erau posedate animalic de însuși Rasputin.
”M-a tras în dormitor și mi-a rupt rochia în timp ce mergeam. În secunda următoare nu era decât dorință animalică, sălbatică. Ceva înspăimântător și nemilos mă privea prin acei ochi”, spunea Olga Lotina, potrivit unor istorici ruși. Femeia era adepta cea mai apropiată de Rasputin și era convinsă că țăranul nebun era Isus, iar ea este reîncarnarea Fecioarei Maria. Mărturisiri din acea perioadă, neverificate însă, spun că Olga ar fi fost văzută în timp ce apuca membrul viril al lui Rasputin și spunea:”Tu ești Dumnezeu meu, iar eu sunt oaia ta”.

Astfel, secta hlîstilor a fost creată fără ca femeile să realizeze asta, iar Rasputin a devenit un zeu atotputernic. De asemenea, Grigori Rasputin frecventa des băile publice unde mergea întotdeauna însoțit de o prostituată pe care o ”exorciza”. Ritualul nu era nimic altceva decât o bătaie brutală, în timp ce bărbatul invoca spiritele și poruncea diavolului să părăsească trupul femeii, după care întrețineau relații intime. Acest gen de ritualuri se pare că i-au adus bărbatului nebunia. Era văzut pe stradă vorbind singur și invocând diavolul. Devenise cu adevărat un nebun și spunea că a fost ”ispitit spiritual”, iar puterile de tămăduire i-au dispărut.rasputin.jpg secta
De aici Grigori Rasputin avea să cunoască declinul. Episcopul Hermogene și Ilidor, oameni cheie în asigurarea accesului la tronul Rusiei, l-au acuzat pe Rasputin de practici necurate și l-au bătut cu un crucifix. Întâmplarea a ajuns la urechile țarinei Alexandra care a cerut imediat exilarea celor doi preoți.

Odată cu izbucnirea Primul Război Mondial, Grigori Rasputin a fost considerat unicul om capabil să îl convingă pe țar să nu se mobileze în război. Nu a făcut-o și astfel cu țarul Nicolae aflat pe front, Rasputin a devenit confidentul țarinei Alexandra, omul de bază în strategiile politice ale țării, un ”țar de rezervă” ce avea să distrugă Rusia, prevestind de altfel că țara va fi distrusă. ”Ne vom îneca în sânge. Dezastrul este imens. Suferință infinită”, scria Rasputin într-o scrisoare adresată țarului Nicolae al doilea.cetateni rusia 1 razb
Un timp destinul Rusiei a fost în mâinile lui Grigori Rasputin. Concedia și angaja miniștrii, iar toate deciziile sale politice au adus foametea și disperarea cetățenilor. Eșecul politic a fost pus pe seama diavolului, iar „divinul„ realizează brusc că este un muritor de rând. Are o viziune asupra viitorului și îi scrie țarinei Alexandra că el, Rasputin, va fi ucis de mâna familiei regale, iar după doi ani de la crimă toți vor muri de mâna poporului.

Rasputin a devenit peste noapte din călugăr Sfânt un șarlatan, considerat spion de poporul rus. Pentru prima dată politicianul influent Periskevici vorbește despre Grigori Rasputin ca de un ”țăran erudit murdar care s-a jucat cu Rusia”. De planul eliminării lui Rasputin s-a ocupat Felix Yusupov cu complicitatea vărului țarului, Pavlovici. Nebunul călugăr a fost atras în castelul lui Yusupov, unde a fost otrăvit cu cianură. Impresionat de faptul că Rasputin nu moare deși i-a fost dată otravă cât să omoare mai multe persoane, Felix Yusupov îl împușcă de mai multe ori, chiar în timp ce bărbatul încerca să fugă. După 5 gloanțe și mai multe lovituri, Rasputin a fost doborât, în timp ce Yusupov devenise isteric, convins că bărbatul este posedat de diavol, motiv pentru care a supraviețuit atât de mult.yusupov

Corpul lui Rasputin a fost adus la mal de valurile râului Neva. Medicii au constatat că avea apă în plămâni, ceea ce însemna că nebunul călugăr era încă viu în momentul în care a fost aruncat în apă. Felix Yusupov a scris imediat despre uciderea diavolului, povestind cu lux de amănunte cum a supraviețuit acesta otrăvii și gloanțelor, acele scrieri transformându-se în cea mai mare legendă care l-a numit oficial pe Grigori Rasputin ”întruchiparea diavolului” și ”icoană a răului”.cadavru rasputin
Despre secta HLÎSTI se cunosc foarte puține informații. Potrivit catacombeleortodoxiei.ro, numele sectei provine de la ”hlist” care înseamnă bici. A fost înființată la jumătatea secolului al XVII-lea după ce doi țărani pe nume Daniil Filipovici (Filippovicz) și Ivan Suslov au pretins că Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul s-au coborât pe Pământ și i-a posedat spunându-le cum să aducă oamenii mai aproape de divinitate.

Sectanții se strângeau în locuri ascunse, cântau, se rugau și dansau în cerc simulând o beție spirituală. Euforici, se autoflagelau și posedați de divinitate adepții se prăbușeau la pământ după care întrețineau relații intime fiecare cu persoana de alături, fără a se ține cont de gradele de rudenie. Hlîstii credeau că păcatul este cel care eliberează sufletul și îl apropie pe om de Dumnezeu. Păcatul preferat era cel carnal, fără îndoială.

Astăzi nu mai există secta Hlîsti, dar multe organizații religioase s-au inspirat din practicile lor bizare. MISA poate constitui un exemplu, dacă ne aducem aminte de Gregorian Bivolaru, un guru care organiza adevărate petreceri de desfrâu și a întreținut relații intime cu minore.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web